Prefaţă

Prezenta lucrare, unica de acest gen, abordează probleme stringente ale omenirii. Se scot în evidenţă erorile comise ce au provocat aceste probleme. Astăzi tot mai acut se pune problema de a găsi soluţia de mijloc între cele două imperative, producerea de energie şi salvgardarea naturii. Condiţiile severe impuse astăzi de natură ne obligă la măsuri înţelepte, adoptate în mod alert şi conjugat.

Se ştie că o formulă introdusă în text reduce la jumătate numărul cititorilor. Dar vă asigur că orice persoană cu studii medii, depunând un mic efort, se va descurca. Efortul merită să-l depuneţi deoarece veţi descoperi că aţi studiat o fizică incorectă, ceea ce nu e indicat copiilor, nepoţilor noştri.

În discuţie e pusă problema redefinirii noţiunilor de „energie”, „impuls” şi reformulării acestor legi. Este clar că probleme de acest gen sunt supuse unor critici aspre, dar e de dorit ca şi criticile să fie argumentate, de aceea invit fizicienii să demonstreze contrariul, să-şi justifice poziţia lor.

Odată cu reformularea legii conservării energiei va dispărea obstacolul în proiectarea şi implementarea noilor tehnologii ecologic pure, de care avem nevoie astăzi ca de oxigen. Doresc să atrag atenţia că lucrarea de faţă şi-a propus să demonstreze că energia nu este materie, prin urmare ea nu se conservă şi nu abordează proiectul unui „perpetuum mobile”.

Lucrarea fiind scrisă într-un limbaj simplu, e destinată tuturor categoriilor de cititori şi mai ales pentru cei care discută astăzi problema energiei şi într-adevăr sunt dispuşi s-o rezolve (implementeze), indiferent de ce spun legile fizicii. Decizia este prin definire o alegere între mai multe alternative, pentru ca strategii bune de dezvoltare să fie elaborate, trebuie ca toate variantele şi orice opţiune să fie prezentă, cu toate implicaţiile sale.

“Ştiinţa este fiica experienţei”

Leonardo da Vinci

Ceaşca cu cafea – experiment banal

„Despre natura forţei atracţiei gravitaţionale şi astăzi se cunoaşte foarte puţin, cât se cunoştea şi pe timpurile lui Newton” [1, pag. 60]¹.

Să ne imaginăm următoarea situaţie: şezând comod într-un fotoliu, bem o cafea. Ceaşca se află la o anumită înălţime de la suprafaţa podelei. Conform legilor fizicii ceaşca cu cafea posedă o anumită energie potenţială. Dacă ne vom ridica din fotoliu şi ne vom deplasa la o anumită distanţă, atunci această ceaşcă se va situa la o înălţime mai mare faţă de podea – pe verticală şi pe orizontală – la o distanţă anumită, deci şi energia potenţială va fi mai mare. Ceaşca de cafea, aflată la diferite înălţimi faţă de podea, posedă o energie potenţială diferită. Acest fapt e de necontestat. Or, legile fizicii ne spun că gustul cafelei ar trebui să se schimbe (?!). Explic şi de ce: am stabilit că ceaşca de cafea aflată la diferite înălţimi faţă de podea, posedă o energie potenţială diferită. Conform teoriei actuale, energia este considerată materie şi anume legii conservării şi transformării energiei care ne spune că: „energia nu se creează şi nici nu dispare, doar se transmite de la un corp la altul, ori se transformă dintr-o formă în altă formă în aceeaşi cantitate” [1, pag. 102]¹. Din această lege rezultă că energia rămâne aceeaşi, invariabilă, adică se conservă.

Conform acestei legi, când bem cafeaua ridicaţi în picioare, în ceaşcă va apărea (?!) o materie străină – adică o energie potenţială. Nu are importanţă dacă în ceaşcă a apărut o cantitate mai mare sau mai mică de materie străină. Se iscă întrebarea: de unde a apărut această materie străină în ceaşcă?! S-ar putea ca omul să nu fie capabil să aprecieze cât de mult s-a schimbat gustul cafelei, însă depistarea materiei străine în lichid nu prezintă o problemă.

Aşadar, „S-a schimbat gustul cafelei?” şi „De unde a apărut această materie străină în ceaşcă?” sunt întrebări secundare, principala întrebare fiind următoarea: energia este sau nu este materie? Consider absurdă afirmaţia unor fizicieni: „Energia nu are gust”. Noi am cheltuit o oarecare energie pentru a deplasa ceaşca cu cafea (de la 0,5 m la 1,5 m pe verticală, pe orizontală – 3 m) şi nimic mai mult. Nici un fel de materie străină nu a apărut în ceaşcă şi nici nu avea de unde să apară.

În cazul dat vom utiliza un mecanism, care face posibil ca procesul să fie reversibil. La recuperare, vedem că o parte din energie a dispărut (pierderile sunt incluse), ceea ce vine în contradicţie cu legea conservării şi transformării energiei. Se naşte întrebarea: „Unde a dispărut energia?”

Într-adevăr, noi am cheltuit o oarecare energie pentru a deplasa ceaşca cu cafea. Cu alte cuvinte, noi am cheltuit o oarecare energie pentru a înfrunta forţa de atracţie gravitaţională. În cazul procesului reversibil noi vom recupera doar o parte din energia cheltuită, minus pierderile. Dar, energia se va recupera datorită forţei de atracţie gravitaţională şi nu unei energii imaginar conservată. Cu cât diferenţa dintre verticală () şi orizontală () va fi mai mare, cu atât variază şi energia, deci o parte din energie va dispărea. Aceasta se evidenţiază foarte clar dacă noi vom deplasa ceaşca cu cafea strict orizontal. În acest caz procesul este ireversibil – noi am cheltuit o oarecare energie pentru deplasarea obiectului, dar nu o putem recupera – energia a dispărut. Teoria actuală ne dictează următoarele: „Dacă un corp se mişcă pe orizontală şi asupra lui acţionează o forţă perpendiculară mişcării, atunci lucrul acestei forţe va fi egal cu zero. Cu alte cuvinte, forţă perpendiculară pe distanţă nu efectuează nici un lucru” [1, pag. 93]¹ (?!).

În baza acestui experiment, afirmăm că ENERGIA NU ESTE MATERIE, prin urmare energia totală nu se conservă. Energia ne caracterizează doar mărimea mişcării materiei (corpului). Deci, conservarea energiei e lipsită de raţionament.

“Dispariţia” energiei la dizolvarea corpurilor solide

„Natura fizică a proceselor de deformaţie a corpurilor solide încă nu e absolut clară” [2, pag. 67]¹, dar pentru a nu compromite legea de aur, fizicienii încearcă să „iasă uscaţi din apă”.

Aşadar: „Un arc spiral comprimat posedă o energie mai mare decât un arc necomprimat. Dacă vom dizolva arcul în stare comprimată în acid, energia lui potenţială va dispare. Nu se află oare acest fapt în contradicţie cu legea conservării energiei? Răspuns. Nu. Temperatura acidului după dizolvarea arcului comprimat va fi mai mare decât în cazul, când arcul nu este comprimat. Prin urmare, energia potenţială a arcului comprimat se transformă în energia interioară a soluţiei” [3, pag. 31]².

Deşi cartea are un scop instructiv, şi anume: „…familiarizează elevii cu fenomenele naturii, cu diversele aplicări ale legilor fizice în tehnică, cu experienţe interesante. … aprofundează şi lărgesc cunoştinţele elevilor, contribuie la dezvoltarea gândirii logice”, [3, pag. 3]² totuşi experimentul dat are un efect contrar, deoarece induce în eroare.

Pentru a sesiza mai uşor această eroare, vom simplifica acest experiment înlocuind arcul de metal cu un elastic (cauciuc), care se va dizolva în benzină (benzen) doar în câteva ore. În consecinţă, vom reduce considerabil durata experimentului, ceea ce va facilita o observare mai atentă a desfăşurării acestui experiment şi o măsurare mai exactă a temperaturii soluţiilor, în comparaţie cu experimentul cu arcurile metalice.

Două cantităţi egale de elastic sunt dizolvate separat în două vase. În primul vas elasticul este deformat, deci îi va fi comunicată o cantitate de energie (după teoria actuală). În cel de al doilea vas, elasticul va fi dizolvat nedeformat. Ţin să menţionez că trebuie să ţinem cont de grosimea ambilor elastici, pentru ca reacţia de descompunere a acestora să coincidă în timp, deci să efectuăm experimentul cu o mai mare precizie.

Orice schimbări de temperaturi survenite în urma procesului de descompunere vor fi identice în ambele vase. Prin urmare, vom observa că temperatura soluţiilor în ambele vase a rămas aceeaşi pe tot parcursul acestui proces de descompunere. Acest fapt vine în contradicţie cu legea conservării şi transformării energiei.

Explicăm: pentru a deforma elasticul sau arcul s-a cheltuit o anumită energie. Atâta timp cât arcul este deformat, acesta tinde să revină la poziţia iniţială, există deci în el o forţă de elasticitate. Creându-i condiţii de revenire la poziţia iniţială vom observa procesul reversibil, va fi efectuat un lucru egal cu energia cheltuită la deformare, minus pierderile.

Cu alte cuvinte, în momentul deformării arcului (deformaţie elastică) are loc o deplasare a atomilor în reţeaua cristalină, şi, datorită forţelor de interacţiune dintre atomi, care sunt destul de mari, apare forţa de elasticitate interioară. Datorită acestei forţe arcul tinde să revină la poziţia iniţială şi nu a unei energii imaginară. Deci, noi am cheltuit o anumită energie pentru înfruntarea (antrenarea) forţelor de interacţiune dintre particule. În cazul deformării elastice, cu o forţă din exterior noi antrenăm forţa de elasticitate interioară, care treptat va dispărea pe parcursul dizolvării arcului.

Conservarea energiei (acţiunii) e o aberaţie şi se evidenţiază foarte clar la o deformare remanentă a arcului (depăşirea limitei de rezistenţă). În cazul deformării plastice, până la 20% din energia utilizată se transformă în energie termică.

Şi acest experiment ne demonstrează că energia totală nu se conservă, prin urmare ENERGIA NU ESTE MATERIE. Energia este o MĂRIME FIZICĂ ce caracterizează mişcarea materiei.