Scoala realismului

In teoria relatiilor internationale Scoala realista acorda spatii largi cercetarii razboiului si modalitatilor prin care statele isi pot asigura propria securitate. In general pacea si razboiul este legata de lupta pentru putere care se da intre actorii mediului international. Unul dintre fondatorii realismului Hans Morgenthau, combatind reprezentantii unui alt current la fel de presigios din teoria relatiilor internationale, afirma ca in fapt este o naivitate speranta impunerii unei politici de dezarmare prin institutii internationale. Ajunge la aceasta concluzie prin analiza comparativa pe care o face politicii interne si externe ale statului contemporan.  In interiorul granitelor unui stat, lupta pentru putere este mediata de o pluritate de loialitati, aranjamente constitutionale si “reguli ale jocului”[16] dependente de o cultura.  Acestea mascheaza, dar si directioneaza lupta pentru putere catre conceptii conceptii concurente despre bunastare. Puterea coercitiva a statului combinata cu o retea de norme sociale si legaturi din interiorul comunitatii evidentiaza politica ca pe o arena de progress potential. In arena internationala toti acesti factori care conditioneaza lupta pentru putere actioneaza foarte slab sau in unele conditii nici nu se pot manifesta. Aici “vointa de putere are mina libera” si in consecinta “ continuitatea in politica externa nu este supusa optiunii, ci este o necessitate; pentru ca deriva din factori pe care nici un govern nu ii poate controla, dar ii poate neglija rescind sa esuieze (…) Razboiul sau pacea sunt decise de acsti factori permanenti, indifferent de forma de guvernamint…si de politicile interne. Natiunile sunt doritoare de pace in anumite conditii si sunt razboinice in altele”[17].

      Desi sceptic in ceea ce priveste posibilitatea eliminarii razboiului din viata internationala, atit timp cit el este un instrument in lupta pentru putere, Morgenthau a crezut ca pot fi identificati acesti factori cu ajutorul instrumentelor si metodelor specifice teoriei relatiilor internationale. Dealtfel in lucrarea care i-a adus nu numai consacrarea ci o binemeritata faima internationala—Politics Among Nations—a incercat sa gaseasca principiile cu ajutorul carora sa se poata construe o teorie empirica de politica internationbala. Pe baza acesteia s-ar putea identifica conditiile in care un stat poate trece de la o politica de pace la una de confruntare.

Viziunea realista asupra fenomenului razboi o gasim si in opera sociologului francez Raymond Aron. Pentru el politica externa este constituita din comportamentul politico-strategic, iar relatiile internationale se desfasoara in umbra razboiului. Nu intelegea prin acest lucru ca razboiul este o posibilitate permanenta, ci doar ca legitimarea violentei pentru asigurarea scopurilor statului este comuna tuturor statelor si ca nu ar putea fi monopolizata asa cum fusese in interiorul statelor. In opinia sa relatiile internationale sunt “relatii intre unitati politice care pretend dreptul de a-si face singure dreptate si de a fi singurul arbitru in privinta deciziei de a lupta sau a nu lupta”[18].Intelegerea cauzelor razboiului a fost  pentru Raymond Aron esentiala in descifrarea comportamentului statelor in mediul international. A combatut pe acei teoreticieni care explicau cauzele conflictelor dintre state  prin determinism geografice si economice, cum a fost cazul geopoliticienilor si al marxistilor. Acest fapt nu l-a facut sa respinga toate tipurile de determinism atat timp cat a crezut ca cel istoric poate sa fie relevant in intelegerea mecanismelor care conduc la aparitia razboiului. In opinia sa rivalitatea traditionala dintre state este principala cauza a razboiului.[19]

Profesorul de politica si relatii internationale de la Woodrow Wilson School, Universitatea Princeton (SUA) Robert Gilpin a considerat ca razboiul este cel care, in cele din urma, conduce la schimbari de esenta in structura ordinii mondiale. Modelul schimbarii sistemice a lui Gilpin se bazeaza pe o serie de ipoteze cu privire la state pe care el le deduce din teoria microeconomica  a alegerii rationale[20]. Analizind evolutuia relatiilor dintre state dela Pacea de la Westphalia(1648) la Razboiul Rece ajunge la concluzia ca teoria ciclica a schimbarii in sistemul international este validata de istorie. Din aceasta perspectiva el observa ca, incepind cu 1648 ordinea in viata internationala s-a schimbat de mai multe ori in functie de modificarile care au avut loc in ierarhia balantei de putere. In timp apare o prapastie intre statutul si prestigiul statului/statelor hegemon si puterea pe care pot sa o desfasoare pentru a-si apara interesele nationale. In ciuda dorintei statelor ca schimbarea in ordinea mondiala  sa se faca in mod pasnic, Gilpin observa ca, pina in prezent,  „mecanismul principal al schimbarii a fost razboiul sau ceea ce noi am numit razboiul hegemonic( adica un razboi care determina ce stat sau state vor fi dominante si vor guverna sistemul)”.[21] Asertiunea profesorului american pare sa intre in criza atunci cind se pune intrebarea cu ce mijloace militare se va purta razboiul hegemonic. Existenta armelor nucleare si folosirea lor intr-un astfel de razboi pune sub semnul intrebarilor teoria lui Gilpin. In acest caz urmatorul razboi hegemonic are foarte multe sanse sa fie si ultimul. Pe de alta parte se poate observa ca schimbarea de la ordinea mondiala bazata pe hegemonia a doua superputeri—SUA si URSS—nu s-a facut prin conflict hegemonic.

Locul si rolul razboaielor in sistemul relatiilor internationale dar mai ales cauzele care conduc actorii mediului international la un comportament conflictual au constituit preocupari majore si pentru un alt stralucit reprezentant al realismului Kenneth Waltz. El crede se ajunge mai usor la pace daca intelegem cauzele razboilui. Constatind ca raspunsul la intrebarea unde se afla cauzele majore ale razboiului sunt „uimitoare prin varietate si prin varietate si prin natura lor contradictorie. Pentru c aceasta diversitate sa poata fi mai usor manevrata, raspunsurile pot fi ordonate in trei categorii: cele ce tin de om, cele legate de structura statelor separate si cele referitoare la sistemul de state[22]. Referindu-se la natura umana si comportamentul dual al omului in societate el scoate in evidenta faptul ca in problemele legate de pace si razboi trebuie analizat si inteles individul cu rol de decizie politica. In aceasta privinta Waltz il cita pe fostul presedinte american Dwight Eisenhower: ”Oamenii poporul in general nu doresc conflicte. Cred ca liderii lor sunt cei care, devenind prea belicosi, fac greseala sa creada ca poporul vrea, intr-adevar sa lupte”[23]. Oamenii nu traiesc izolati ci in cadrul unor societati riguros structurate. Acestea sunt elementele cheie ale societatii internationale si intelegerea comportamentelor acestora in relatiile reciproce ar da raspuns la multe din intrebarile legate de originea conflictelor. Solutia eliminarii razboiului ar fi din aceasta perspectiva generalizarea unui model de stat „bun” care spre deosebire de statul „rau” ar fi tentat spre cooperare si intelegere in mediul international. Exista o asemenea reteta valabila oriunde pe acest glob? Statele in mediul international se comporta intotdeauna in raport cu rationalitatea izvorita din idealurile cele mai generoase ale umanitatii. Exista o autoritate suprema in acest mediu anarhic de care sa asculte toate statele?  Sunt intrebari la care reprezentantii Scolii liberale cred ca au raspunsuri mai adecvate decit realistii.