I etapă (antichitate – sec. 13-14)

Transformările politice și sociale și-au lăsat amprenta asupra domeniului monetar cînd moneda era folosită ca intermediar în tranzacții, adică ca instrument de schimb. O altă caracteristică a acestei etape constă în schimbarea permanentă a conținutului monedei pe urma cărora se obțineau mari beneficii. Aceste schimbări permanente se refereau la modificarea conținutului greutății valorii nominale, fapt ce au dus la o neîncredere și nesiguranță în acest domeniu.

II etapa (sec.14 – sfîrșit sec.18)

În această perioadă moneda multor state a fost supusă unor transformări considerabile, datorată tehniciilor insuficient dezvoltate de batere monetară, precum și falsificării care aveau loc pe piețele comerciale. Astfel monedele au început să fie evaluate nu dupa valoarea lor nominală, ci dupa conținutul real de metal prețios. În sec.14-15 metalul preferat monetar era aurul, iar în se.16-19 era argintul. În această perioadă apar primele încercări de punere în circulație a monedei de hîrtie.

III etapa (sec. 18 - prezent)

În această perioadă domeniul monetar a cunoscut o dezvoltare considerabilă. Dezvoltarea banilor și a activității bancare a adus la apariția unor noi forme monetare cum ar fi: moneda de cont, hîrtie, veramentle, cardurile, cecurile. Treptat moneda marfă cedează locul monedei de hîrtie, iar moneda de hîrtie cediază locul monedei de cont. Această etapă se mai caracterizează prin instutiționalizarea sistemelor monetare naționale, precum și apariția Uniunilor Monetare.

- 2 -

Banii în evoluția sa s-au impus sub două aspect: bani reali și bani reprezentativi.

Moneda metalică

Banii reali sunt banii, a căror valoare nominală corespunde valorii lor reale, adică valorii metalului din care au fost confecţionaţi. Banii metalici (aramă, argint, aur) au avut diferite forme. Cea mai comodă formă pentru circulaţie s-a dovedit a fi cea rotundă. Partea din faţă numindu-se avers, cea din spate – revers, şi cea laterală – gurt. În scopul protecţiei contra sustragerii, partea laterală se turna în formă de zimţuri.

Primele monete datează cu 26 secole în urmă, în China Antică şi în statul Lidia. În Rusia Chieveană monetele au apărut în secolele IX – X e.n.

De la început se emiteau numai monete confecţionate din aur şi argint. În a II jumătate a secolului IX la emiterea în circulaţie a monetelor din aur a trecut şi Anglia, care deţinea monopol în extragerea minereului dat. Cauzele fiind: aurul este metal omogen după calitate; divizabil şi legabil, fără pierderea calităţilor anterioare; portabil; păstrabil; greu dobândibil; greu prelucrabil.

Datorită rezistenţei sale, banii metalici puteau fi emişi de mărimi egale, în cantităţiegale, uşor participând la relaţiile economice interstatale, precum şi îndeplinind toate cele 5 funcţii ale sale. Însă, monetelor din aur le erau specifice unele neajunsuri:

• extragerea metalului nu era în egală măsură cu fabricarea mărfurilor şi prestareaserviciilor;

• monetele date nu puteau deservi afacerile mici;

• nu făceau faţă elasticităţii pieţei: nu puteau fi emişi şi retraşi din circulaţie;

• moneda-aur, în general, nu stimula producerea şi circulaţia mărfurilor.

Monetele-aur au circulat relativ puţin – până la I război mondial, când statele beligerante pentru acoperirea cheltuielilor au recurs la emisiunea monedei-hârtie. Pe parcurs aurul a dispărut complet din circulaţie.

Moneda de hîrtie

Banii reprezentativi se consideră: semnele metalice (moneta mică reprezentativă(ban, cent, copeică) confecţionată din metale ieftine (aramă, aluminiu)) şi semne de hârtie,care împart moneda de hârtie şi titluri de credit.

Moneda de hârtie – a apărut ca un substituitor al celei metalice. Primii bani de hârtie au apărut în Rusia în 1769. Emitenţii acestor monede pot fi trezoreria publică şi băncile centrale. În primul rând, statul direct emite aceste bilete de trezorerie pentru acoperirea cheltuielilor sale. În cazul doi, banca centrală emite bancnote de valori mici şi le acordă credit guvernului, adică se emit indirect. Diferenţa dintre valoarea nominală şi cea reală a monedei date reprezintă venitul de la emisiune, care reprezintă un element semnificativ în ponderea veniturilor publice.

Moneda de hârtie se emite pentru finanţarea cheltuielilor statului, pentru acoperirea deficitului bugetar şi mărimea acestei emisii depinde de necesităţile statului în resurse financiare şi nu de necesităţile circulaţiei de mărfuri sau a celei monetare.

La etapa iniţială monedele de hârtie se emiteau alături de cele metalice şi între aceste două monede exista un raport, adică puteau fi liber schimbate una pe cealaltă. Însă,necesităţile crescânde ale bugetului au dus la înlăturarea existenţei acestui raport.

Moneda-hârtie îndeplineşte doar 2 funcţii ale banilor: mijloc de circulaţie şi mijloc de plată.

Lipsa convertirii în aur nu dă posibilitate de a fi remişi din circulaţie. Natura economică a monedei-hârtie exclude posibilitatea stabilităţii circulaţiei monedei date, deoarece aceşti bani n-au nimic comun cu circulaţia de mărfuri. De aceea moneda astfelemisă umple toate canalele de circulaţie şi se depreciază. Cauzele deprecierii sunt:

- emisiunea excedentară de monedă-hârtie,

- scăderea încrederii faţă de emitent,

- balanţa comercială negativă.

Aşa dar, esenţa monedei-hârtie constă în aceea că sunt bani reprezentativi, emişi de autorităţile statale, pentru acoperirea deficitului bugetar, de regulă, neconvertibili în aur şi căror le este atribuit un curs artificial faţă de aur.

Formele principale ale monedei

1. Moneda manuală 2. Moneda scripturală

1. Moneda de metal 2.1. Cecurile

   1. Moneda metalică cu valoarea 2.2. Viramentele

integrală

2. Moneda metalică fără valoarea

integrală

2. Moneda de hîrtie

   1. Reprezentativă

   2. Convențională

Clasificarea monedei dupa Unitatea emitentă:

1. Moneda creată de agenți economici;

2. Moneda creată de guvern;

3. Moneda creată de bănci.

Moneda creată de agenți economici a funcționat în cadrul sestemelor monetare bazate pe atalonul aur-monedă. Agenții economici se prezentau la monetărie cu lingouri de aur și primeau în contrapartidă echivalentul lor în aur-monedă.

Moneda create de govern este moneda convențională care este emisă și pusă în circulație de către stat.

Clasificarea dupa valoarea intrinsecă:

1. Moneda cu valoarea integrală;

2. Moneda semn.

Moneda cu valoarea integrală este moneda care conține o cantitate de metal prețios ce i se atribuie prin valoarea nominală.

Moneda semn este reprezentată de monedele sau de alte alcătuiri de hîrtie pe care sunt imprimate valori exprimate printr-un anumit număr de unități monetare.

Clasificarea monedei dupa obligația pe care și le asumă emitentul

1. Monedă convertibilă;

2. Monedă neconvertibilă.

Moneda convertibilă a fost la începutul bancnotele care puteau fi schimbate în metal prețios.

Moneda neconvertibilă este moneda care circulă doar în cadrul granițelor naționale.

Titlurile de credit sunt înscrisuri care nu au valoare proprie.

Titlurile de credit apar odată cu dezvoltarea forţelor de producţie, când vânzarea-cumpărarea se face pe credit; când momentul cumpărării variază de cel al achitării.Apariţia lor a avut ca scop asigurarea elasticităţii circulaţiei băneşti.

Titlurile de credit trebuie să fie capabile să asigure necesităţile circulaţiei de mărfuriîn numerar, să economisească banii reali (moneda metalică), să contribuie la dezvoltareadecontărilor prin virament.

Din categoria titlurilor de credit fac parte: cambia, bancnota sau biletul de bancă,cecul, banii electronici şi cardurile. Titlurile de credit ca şi moneda-hârtie îndeplinesc doar 2 funcţii: mijloc de plată şi mijloc de circulaţie, însă, asigură autoreglarea masei monetare.

Cambia - reprezintă obligaţiunea irevocabilă scrisă de către debitor de a plăti osumă anumită creditorului. Există cambie simplă sau bilet la ordin emis de debitor şi trata, emis de creditor, semnat de debitor şi remis creditorului, ca ultimul să-l andoseze.

Cambiilor le este caracteristic:

1. abstractivitate – lipsa pe document a informaţiei despre afaceri;

2. obligativitate  – debitorul este dator să achite suma indicată pe cambie;

3. circulaţie înaltă  – transmisibilitatea lor terţelor persoane.

Există cambii bancare, emise de bancă în favoarea persoanei ce deţine depozit în banca dată, comerciale se emit sub gajul mărfii, trezoreriale, care se emit pentru aplanareadeficitului bugetar şi cel de casă.Utilizarea cambiei este limitată reeşind din:

1. cambia deserveşte numai comerţul en-gross;

2. comerţul en-gross se efectuează şi în numerar;

3. în circuitul cambiilor sunt atraşi un cerc îngust de persoane, care au încredere în traşi şi giranţi.

Primind cambia vânzătorul mărfii poate s-o utilizeze în 3 modalităţi:

1. s-o păstreze până la scadenţă, primind şi o dobândă;

2. cambia poate fi folosită ca mijloc de plată, neprimind dobândă;

3. cambia poate fi scontată la banca comercială şi reescontată la banca centrală.

Bancnota sau biletul de bancă – sunt titlurile de credit care se emit de bancacentrală ca rezultat al reescontării cambiilor.

Bancnota se deosebeşte de cambie prin:

după termen - cambia are termen de circulaţie, pe când bancnota este o obligaţiunefără termen;

după garanţie - cambiile se emit de întreprinzători anumiţi, având garanţieindividuală; bancnota se emite de banca centrală şi are garanţie de stat.

Bancnota se deosebeşte şi de moneda-hârtie prin:

după utilizare – moneda-hârtie se utilizează, mai mult ca mijloc de circulaţie, pecând bancnota – ca mijloc de plată;

după metoda de emitere – moneda-hârtie se emite de trezorerie, bancnotele – de banca centrală;

după rambursabilitate – bancnotele după achitarea cambiei se remit din circulaţie, pe când moneda-hârtie – rămâne în circulaţie;

după convertibilitate – bancnotele ajungând la banca centrală se convertesc în aur şiargint, iar moneda-hârtie nu se converteşte.

Cecul este un document bănesc prin care deținătorul mijloacelor bănești la bancă îi ordonează bancii să transfere să transfere aceste mijloace altui agent economic.

Cecuri se clasifică în:

1. Nominative – pe cecul este scris numele unei persoane concrete și este netransmisibil;

2. La purtător – fără indicarea titularului;

3. La ordin – pentru o persoană concretă, dar cu dreptul de andosare.

Din categoria titlurilor de credit contemporane fac parte: banii electronici şicardurile.

Banii electronici. Rapida circulaţie a cecurilor, după al II război mondial, cerea schimbarea formelor de plată. Progresul tehnico-ştiinţific şi dezvoltarea tehnicii de calcul au dat posibilitate ţărilor puternic dezvoltate să elaboreze sisteme electronice-automatizate pentru prelucrarea cecurilor şi ţinerea evidenţei conturilor de decontare. În S.U.A. în anii‘70 a fost creată sistema de plăţi pe suport electronic, ce a primit denumirea de sistemel ectronic de transfer a mijloacelor băneşti (E.F.T.S. – Electronic Funds Transfert System). Această sistemă este o punte de trecere în evoluţia economiei de monedă. Echipamentele electronice şi sistema de legături telefonice, privind efectuarea operaţiunilor de creditare şi de plată (introducerea şi scoaterea în/de pe cont, transferul de pe un cont pe altul, calcululdobânzilor, controlul stării conturilor) cu ajutorul impulsurilor electronice, în regim regim non-hîrtie, au dat imbold apariției banilor electronici. Cu ajutorul lor se efectuează impunătoare parte de operațiuni interbancare.

Cardurile sau cărţile de credit. Introducerea în bănci a calculatoarelor electronicea făcut posibilă înlocuirea cecurilor şi a numerarului cu cardurile. Sunt o posibilitate de a obţine mijloace creditare pe termen scurt de la instituţiile creditare. Se emit la bancă în baza contului deschis de client în formă de cartel de plastic cu microschemă.

În străinătate cardurile se utilizează în comerţul cu amănuntul şi în sfera serviciilor. Cele mai răspândite carduri sunt cele bancare, cele comerciale, pentru procurarea benzinei, pentru achitarea serviciilor distractive şi turism. O aplicabilitate mai mare o au cardurile comerciale.

- 3 -