Principiile fundamentale ale dreptului familiei

Termenul „principiu” provine din limba latină „principium” ceea ce înseamnă „început”, „element fundamental”.

Dreptul familiei, ca şi alte ramuri de drept este constituit pe baza unor principii* care îl fundamentează, a unor reguli esenţiale care determină structura internă a dreptului familiei şi pe temeiul cărora se stabilesc raporturile dintre soţi, părinţi şi copii, precum şi între aceştia şi alţi subiecţi ai dreptului familiei.

(principiu = idee, teză fundamentală pe care se întemeiază ceva,

o normă de conduită ş.a.)

3

Codul familiei, art. 2. Principiile de bază ale legislaţiei familiale

(1) Familia şi relaţiile familiale în Republica Moldova sunt ocrotite de stat.

(3) Relaţiile familiale sunt reglementate în conformitate cu următoarele principii: *monogamie, *căsătorie liber consimţită între bărbat şi femeie, *egalitatea în drepturi a soţilor în familie, *sprijin reciproc moral şi material, *fidelitate conjugală, *prioritate a educaţiei copilului în familie, *soluţionare, pe cale amiabilă, a tuturor problemelor vieţii familiale, *inadmisibilitatea amestecului deliberat în relaţiile familiale, liber acces la apărarea, pe cale judecătorească, a drepturilor şi intereselor legitime ale membrilor familiei.

Aceste principii fundamentale sunt :

1. Principiul ocrotirii căsătoriei şi familiei din partea statului

Constituţia R. M., în art. 48, alin. 1 prevede: „Familia constituie elementul natural şi fundamental al societăţii şi are dreptul la ocrotire din partea societăţii şi a statului”, iar art. 49, alin. 1 „Statul facilitează, prin măsuri economice şi prin alte măsuri, formarea familiei şi îndeplinirea obligaţiilor ce îi revin”.

Aceste prevederi constituţionale sunt reafirmate şi în art. 2, alin. 1 al Codului familiei: „Familia şi relaţiile familiale în Republica Moldova sunt ocrotite de către stat”

2. Principiul monogamiei

Conform acestui principiu, cetăţenii R. M. pot să fie concomitent numai într-o singură căsătorie, care este înregistrată în modul şi ordinea stabilită de lege. Art. 15, alin. 1 a Codului familiei prevede expres că, nu se admite căsătoria între „persoane dintre care cel puţin una este deja căsătorită”.

3. Principiul consimţământului liber şi binevol de încheiere a căsătoriei

Acest principiu înseamnă că alegerea unei persoane în calitate de soţ, cetăţenii R.M. o înfăptuiesc conform deciziei lor personale. Căsătoria se încheie prin liberul consimţământ al viitorilor soţi, fără ca vreun factor extern să influenţeze decizia. Nimeni, inclusiv părinţii, n-au dreptul de a indica cu cine să se căsătorească fiica sau fiul. În această problemă doritorii (viitorii soţi) de a se căsători se călăuzesc de voinţa lor proprie bazată pe sentimentul dragostei.

Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a adoptat, la 7 noiembrie 1962, Convenţia privind consimţământul la căsătorie, vârstă minimă pentru căsătorie şi înregistrarea căsătoriilor.

Art. 1 al Convenţiei dispune: „Nici o căsătorie nu va putea fi contractată în mod legal fără liberul şi deplinul consimţământ ale celor două părţi, acest consimţământ trebuind să fie exprimat de ele direct, în prezenţa autorităţii competente a celebra căsătoria şi a martorilor, după o publicitate suficientă, conform prevederilor legii”.

4

În Republica Moldova acest principiu este consfinţit constituţional. Art. 48, alin. 2 din Constituţie prevede: „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între bărbat şi femeie”. La rândul său, Codul familiei în art. 11, alin. 1 stipulează: „Pentru încheierea căsătoriei este necesar consimţământul reciproc, neviciat, exprimat personal şi necondiţionat, al bărbatului şi femeii care se căsătoresc...”.

4. Principiul egalităţii în drepturi a soţilor în relaţiile familiale

În timpul căsătoriei soţul şi soţia au drepturi şi responsabilităţi egale în cadrul familiei.

Acest statut de egalitate se extinde şi în cazul unor schimbări produse în relaţia celor doi, ea continuă să fie valabilă în cazul separării legale sau desfacerii căsătoriei, tutela copilului, dreptul la vizite, pierderea sau recuperarea autorităţii părinteşti.

Astfel, Codul familiei, prin art. 5, alin. 1 stipulează: „Toate persoanele căsătorite au drepturi şi obligaţii egale în relaţiile familiale, indiferent de sex, rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, opinie, apartenenţă politică, avere şi origine socială”, iar art. 16, alin. 1 spune: „Toate problemele vieţii familiale se soluţionează de către soţi în comun, în conformitate cu principiul egalităţii lor în relaţiile familiale”.

5. Principiul priorităţii educaţiei copilului în familie

„... fără iubire copiii ajung să moară.

Copilul care nu a fost iubit este foarte diferit din

punct de vedere biologic, fiziologic şi psihologic

de cel care a fost iubit. Primul chiar se va dezvolta

diferit de celălalt”.

A. Montagn

Familia este cea mai importantă celulă a influenţei sociale asupra formării personalităţii copilului: anume aici crescând, copilul îşi formează pentru prima dată deprinderile elementare de muncă; însuşeşte valorile şi normele de comportare recunoscute de toţi; învaţă limba şi valorile general-umane ale culturii; anume aici el începe să-şi formeze o anumită înţelegere a vieţii ca fenomen obştesc; în familie începe procesul de socializare a omului.

Drepturile părinteşti se exercită numai în interesul copiilor. De aceea, art. 48, alin. 2 din Constituţia R.M. cuprinde dispoziţia care prevede dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor.

Codul familiei în art. 51. Dreptul copilului la abitaţie şi educaţie în familie, prevede :

(1) Se consideră copil persoana care nu a atins vârsta de 18 ani (majoratul).

(2) Fiecare copil are dreptul să locuiască în familie, să-şi cunoască părinţii, să beneficieze de grija lor, să coabiteze cu ei, cu excepţia cazurilor când aceasta contravine intereselor copilului.

(3) Copilul are dreptul la educaţie din partea părinţilor, la dezvoltarea capacităţilor intelectuale, la libertatea gândirii şi conştiinţei, la apărarea demnităţii şi onoarei.

5

6. Principiul de sprijin moral reciproc şi fidelitate conjugală

„Soţii îşi datorează reciproc sprijin moral şi fidelitate conjugală” dispune art. 18, alin. 2 a Codului familiei. Această obligaţie reciprocă a soţilor este mai mult de natură morală decât juridică.

Fără grijă reciprocă, fără o cauză familială comună, iubirea soţilor nu poate să se păstreze între ei şi să creeze între toţi ceilalţi membri ai familiei o atmosferă benefică de viaţă. De sănătatea spiritual-morală a soţilor, susţinută prin sentimentul de dragoste, stimă, prietenie, depinde în mare măsură atât sănătatea copiilor, cât şi relaţiile reciproce şi starea psihică a soţilor.