Energia Soarelui – inepuizabilă

Se ştie că energia emisă de Soare este considerabilă. Învăţaţii chiar au făcut unele calcule încercând să stabilească durata activităţii solare până la epuizarea completă a energiei emise. Făcând cercetări aprofundate în această direcţie, am ajuns la concluzia că Soarele de mult trebuia să-şi epuizeze resursele, bineînţeles dacă ţinem cont de toată energia degajată în sistem.

Un fenomen deosebit de interesant este şi faptul că reacţia termonucleară de pe Soare nu încetează niciodată. Această reacţie nu încetează nici chiar după mii de ani! Este practic imposibil, ca materialul nuclear de rezervă, să se păstreze chiar în interiorul „reactorului”, adică în Soare. Se ştie că reacţii de acest gen (termonucleare) sunt posibile doar în intervale de timp de fracţiuni de secundă (!) şi nici un caz mii de ani. Deci, păstrarea materialului nuclear în „reactor” (Soare) se exclude. Ipoteza că materialul nuclear se autoreface la nesfârşit (mii ani) nu poate fi admisă – toate procesele în natură sunt ireversibile [vezi „§ 28. Ireversibilitatea proceselor în natură” pag. 67 - 68⁵³ (1)].

„Lumina reprezintă unde electromagnetice cu lungimea de undă de m. Undele electromagnetice sunt radiate la miş­carea accelerată a particulelor rapide. Aceste particule încărcate intră în componenţa atomilor din care constă substanţa. ... Pentru ca atomul să poată radia, trebuie să-i transmitem o anumită energie. Radiind, atomul pierde energia căpătată, şi pentru ca o substanţă să lumineze continuu, e necesar un aport de energie la atomii ei din exterior” pag. 130⁵⁴ (7). Deci, fără alimentare cu energie din exterior, sursa se epuizează! Planetele din sistemul solar sunt corpuri mai reci în comparaţie cu Soarele şi în conformitate cu legea echilibrului transferul de energie dintre corpuri se desfăşoară doar într-o direcţie (legea lui Clausius). Dar vorba aia: de unde iei, scade!

Cercetările aprofundate conduc la următoarea ipoteză: în Soare are loc o reacţie termonucleară dirijată. Deci, energia se menţine constantă pe parcursul mileniilor datorită faptului că la intervale de timp bine stabilite în „reactor” (Soare) se introduce dozat material nu­clear. Cu toate că această reacţie termonucleară este controlată de către o forţă necunoscută nouă, Forţa Divină, aplicându-se tehnolo­gii avansate (reacţie termonucleară ce nu emană radiaţie nocivă), totuşi în momentul introducerii materialului nuclear nu se poate evita pe deplin reacţia spontană – explozia. Prin urmare explozia este însoţită de un flux puternic de fotoni – furtunile solare şi magnetice.

Această ipoteză se potriveşte de minune şi pentru globul terestru. Se ştie că în centrul Pământului (6371 km) temperatura materiei atinge 5000º C. Prin urmare apare aceeaşi întrebare: „De unde apare această temperatură, adică energie termică, şi nu dispare, nu se epuizează odată cu scurgerea timpului (mii ani)?”.

O examinare în profunzime ne conduce la concluzia că şi Pămân­tul demult trebuia să se răcească, să cedeze toată temperatura. Cu atât mai mult că suprafaţa ocupată de apă de pe glob este mai mare în comparaţie cu uscatul (3/1). După cum se ştie, apa este un conductor de căldură foarte bun, care în permanenţă se află în mişcare (curenţii oceanici) şi este bântuită de vânturi ce favorizează transmiterea căl­durii (apă – aer). Însă realitatea ne demonstrează contrariul – Pă­mântul nu-şi pierde energia termică nici chiar după mii de ani!

Ipoteza, precum că această energie termică (5000º C) se menţine datorită faptului că este reînnoită la intervale de timp bine stabilite, este cea mai aproape de adevăr. Dacă se acceptă această ipoteză, atunci se dezleagă enigma izbucnirii vulcanilor şi cutremurelor de pământ într-o măsură oarecare. Dar să nu uităm nici de energia termică enormă primită de la Soare. Aceşti doi factori – energia interioară a Pământului şi energia primită de la Soare – favorizează climatul necesar pentru viaţa pe Pământ.

Prin urmare reiese că Creatorul are grijă în permanenţă să ne creeze condiţii optime de viaţă, pe când unii dintre noi nici nu doresc să-L cunoască, barem să-I mulţumească pentru grija ce ne-o poartă. Toate cele ce există în lumea înconjurătoare, pe Pământ şi în afara Pământului, există în mod real şi independent de conştiinţa noastră. De aceea, dacă anumite lucruri încă nu ne sunt cunoscute, nu e moral să spunem că ele nu pot exista.