18.1. Conţinutul şi structura economiei mondiale.

Economia mondială reprezintă ansamblul economiilor naţionale aflate în relaţii de interdependenţă generate de diviziunea internaţionala a muncii.

Procesul de formare a economiei mondiale a trecut prin urmatoarele etape:

1.etapa de creare a premiselor de formare a economiei mondiale, care cuprinde sec XVI-XVII şi care se caracterizează: prin trecerea de la relaţiile feudale la relaţii capitaliste de producţie; prin marele descoperiri geografice care au impulsionat schimburile de marfuri dintre ţări; prin cuceririle coloniale care au contribuit la consolidarea pieţelor naţionale.

2.etapa de formare a economiei mondiale, care cuprinde sec. XVIII-XIX şi care se caracterizează prin extinderea relaţiilor comerciale dintre state generate de prima revoluţie industrială (sec XVIII). Odata cu apariţia producţiei maşinizate a sporit substanţial productivitatea muncii şi posibilitatea exportului de marfuri în alte ţări ale lumii. La această etapă are loc specializarea ţărilor în producerea de mărfuri ţinând cont de condiţiile naturale ale ţărilor respective şi de avantajul relativ în comerţul internaţional.

3. etapa dezvoltarii economiei mondiale, care cuprinde sfrârşitul sec. XIX şi prima jumătate a sec. XX. La această etapă are loc procesul de finisare a formării economiei mondiale. Această etapă se caracterizează:prin formarea pieţei mondiale a mărfurilor şi seviciilor; prin extinderea pieţei mondiale a capitalului, a forţei de muncă şi a sistemului valutar-financiar mondial. Economia mondială devine un organism unic bazat pe crearea unor norme juridice speciale, a unei anumite ordini internaţionale şi a unor instituţii internaţionale.

4. etapa economiei mondiale contemporane, care cuprinde a doua jumatate a sec. XX şi sec. XXI. La această etapă toate ţările lumii devin ca subiecţi al economiei mondiale între care există relaţii de interdependenţă profundă.

Actuala economie mondială cuprinde urmatoarele componente structurale:

• economiile naţionale, care constituie unitaţi de bază ale economiei mondiale eterogene după orânduirea politică şi socială, cât şi după înzestrarea cu factori de producţie şi nivelul de dezvoltare economică;

• organizaţiile economice internaţionale, cum ar fi: Fondul Monetar Internaţional, Banca Mondială, Organizaţia Mondială a Comerţului, Organizaţia Mondială a Muncii şi altele, importanţa cărora în relaţiile economice internaţionale se află mereu în creştere;

• companiile transnaţionale(CTN), la care se referă întreprinderile care sunt naţionale după provinienţa capitalului, dar internaţionale după sfera activităţii lor. La baza CTN se află firma mamă, aflată în una din tările dezvoltate şi un număr mare de filiale dependente, plasate în mai multe ţări. Ca exemple de CTN pot servi: Ford, Fiat, Coca-Cola, Panasonic, Philipps, Toyota şi.a;

• grupările integraţioniste regionale, numite adeseori organizaţii economice interstatale, cum ar fi: Uniunea Europeană(UE), Comunitatea Statelor Independente(CSI), Acordul Nord-American de Comerţ Liber (NAFTA), Asociaţia Naţiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN) şi a.

• fluxurile economice internaţionale, cum ar fi: fluxurile de mărfuri şi servicii, de capitaluri, de forţă de muncă, monetare şi finaciare.

Actuala economie mondială are următoarele trăsături specifice:

• creşterea numărului de state suverane, subiecte ale relaţiilor economice internaţionale, în deosebi după al doilea război mondial în urma destrămării sistemului colonial şi a sistemului socialist. Dacă în anul 1850 în lume erau numai 44 de state independente, iar în 1938 – 60 ţări, apoi in a. 2011 Organizaţia Naţiunilor Unite întrunea deja 193 state independente;

• intensificarea proceselor de cooperare şi integrare regională economică a statelor independente în scopul sporirii eficienţei economice şi rezistenţei la lupta concurenţială;

• principalele subsisteme ale actualei economii mondiale au devenit: diversificarea pieţii mondiale; diviziunea şi specializarea internaţionala a muncii; circuitul economic mondial;

• creşterea rolului instituţiilor economice internaţionale şi a companiilor transnaţionale în reglarea relaţiilor economice dintre ţările lumii;

• în cadrul actualei economii mondiale predomină trei centre de putere economică: America de Nord, Uniunea Europeana şi Asia de Sud-Est în frunte cu Japonia şi China, cărora le revine majoritatea producţiei industriale.

• In actuala economie mondiala 65% din PIB-ul mondial este concentrat în următoarele 10 tări industrial dezvoltate: SUA-21,0%, China-12,6%, Japonia-7,0%, India-5,7%, Germania-4,5%, Franţa-3,21%, Anglia-3,18%, Italia-3,0%, Brazilia-2,75%, Rusia-2,25%;

• în economia mondială contemporană are loc aprofundarea decalajului dintre nivelul dezvoltării economice a ţărilor industrializate şi a ţărilor slab dezvoltare.

În dependenţă de volumul PIB-ului care revine la un locuitor ţările lumii pot fi divizate în:

• ţări cu venit scăzut-până la 785 dolari pe an, la care se referă unele ţări din Africa şi Asia;

• ţări cu venit mediu -785-3125 dolari pe an, la care se referă ţările în curs de dezvoltare, inclusiv R.Moldova;

• ţări cu venit peste mediu -3126-9655 dolari pe an, la care se referă circa o treime din ţările lumii;

• ţări cu venit înalt- peste 9656 dolari pe an, la care se refera ţările industrial dezvoltate