Capitolul 10 Mai vrei să fii bogat?

Iată ce ai de făcut

Mulţi oameni s-ar putea să fie nemulţumiţi de cei zece paşi ai mei. I-ar putea considera mai curând o filozofie decât o practică. Eu consider că înţelegerea filozofiei este la fel de importantă ca şi înţelegerea practicii. Sunt mulţi oameni care vor să facă în loc să gândească, dar sunt şi oameni care vor să gândească, nu să facă. Aş spune că eu fac parte din ambele ca­tegorii, îmi plac ideile noi şi îmi place să le aplic în practică.

Pentru cei care vor „să facă”, iată cum ar putea ei începe. Am să vă împărtăşesc câteva dintre lucrurile pe care le fac la rândul meu, dar vi le voi spune sub o formă prescurtată.

1. Nu mai faceţi ceea ce faceţi. Cu alte cuvinte, luaţi-vă o pauză şi lămuriţi-vă ce funcţionează şi ce nu. Definiţia nebuniei este să faci mereu acelaşi lucru aşteptând re­zultate diferite. Nu mai faceţi ceea ce nu merge şi cău­taţi ceva nou de făcut.

2. Căutaţi idei noi. Pentru noi idei de investiţii merg prin librării şi caut cărţi despre subiecte diferite şi unice. Eu le spun formule. Cumpăr cărţi cu formule despre care nu ştiu nimic. De exemplu, am găsit într-o librărie car­tea lui Joel Moskovitz: „The 16 Percent Solution” (Soluţia celor 16 procente). Am cumpărat-o şi am citit-o.

TRECEŢI LA FAPTE! Joia următoare am făcut exact ca în car­te, pas cu pas. Am făcut la fel şi cu găsirea proprietăţilor imo­biliare ieftine la birouri de avocaţi şi la bănci. Mulţi nu trec la fapte sau se lasă convinşi de către cineva să renunţe la noua formulă pe care tocmai au învăţat-o. Un vecin chiar mi-a explicat de ce nu funcţionează ideea celor 16 procente. Nu i-am dat ascultare pentru că eu n-o încercasem niciodată.

3. Mai întâi găsiţi-i pe cei care au făcut ceea ce vreţi să faceţi. Invitaţi-i în oraş la masă, rugaţi-i să vă destăinuie secretele sau micile şiretlicuri ale afacerii. Cât priveşte certificatele cu 16 procente am mers la un birou de im­pozite şi am căutat o angajată guvernamentală care lu­crează acolo. Am aflat că şi ea investise în acest sistem. Imediat am invitat-o la masă. A fost foarte încântată să-mi povestească tot ceea ce ştia şi cum a procedat. După prânz mi-a arătat toată după‑amiaza cum a apli­cat sistemul. Până a doua zi am găsit cu ajutorul ei două proprietăţi şi de atunci câştig o dobândă de 16 la sută. Mi-a luat o zi să citesc cartea, o zi să trec la fapte, o oră prânzul şi o zi ca să achiziţionez două afaceri pe cinste.

4. Urmaţi cursuri şi cumpăraţi casete. Mereu caut prin ziare noi şi interesante cursuri. Multe sunt gratuite sau costă foarte puţin. Particip însă şi la seminarii costisi­toare atunci când se discută un subiect pe care doresc neapărat să-1 învăţ. Sunt bogat şi liber. Nu mai am ne­voie de o slujbă numai datorită cursurilor pe care le-am urmat. Am prieteni care nu au urmat aceste cursuri şi mi-au spus că îmi irosesc banii, dar ei au rămas în aceeaşi slujbă.

5. Faceţi cât mai multe oferte. Când doresc să investesc în proprietăţi imobiliare, vizitez mai multe proprietăţi şi în final scriu o ofertă. Nu ştiţi ce înseamnă „oferta ide­ală”? Să ştiţi că nici eu nu ştiu. Asta este treaba agenţilor mei imobiliari. Ei fac ofertele. Eu muncesc cât mai puţin.

O prietenă m-a rugat să îi arăt cum să-şi cumpere o casă cu mai multe apartamente. Astfel încât într-o sâmbătă ea, agentul ei şi cu mine am vizitat nişte case cu câte şase aparta­mente. Patru erau jalnice, dar două erau bune. Am propus să facem oferte pentru toate şase, dând jumătate din ceea ce ce­ruseră proprietarii. Ea şi agentul ei erau să moară de inimă. Li s-a părut tare grosolan, socotind că e o jignire adusă celor care vând, dar de fapt cred că agentul respectiv nu vroia să se omoare muncind. Aşa încât n-au făcut nimic şi au continuat să caute o afacere mai rentabilă.

Nu s-au făcut nici un fel de oferte şi persoana încă mai caută afacerea „ideală” la preţul ideal. Ei bine, n-aveţi cum să ştiţi care este preţul ideal până ce nu există cealaltă parte cu care să încheiaţi afacerea. Majoritatea vânzătorilor la rândul lor cer prea mult. Rareori se întâmplă ca cineva care vinde să ceară un preţ mai mic decât ar face afacerea.

Morala întâmplării este următoarea: Faceţi oferte. Cei care nu sunt investitori nici nu ştiu sentimentul de a încerca să vinzi ceva. Am o proprietate imobiliară pe care încerc s-o vând de luni de zile. Aş fi acceptat orice. Nu mi-ar fi păsat cât de mic e preţul. Mă mulţumeam şi cu zece porci. Nu atât din pricina ofertei, ci pentru că pur şi simplu în sfârşit cineva se arăta interesat. Poate că aş fi făcut un schimb cu cineva de la o fermă de porci. Astea sunt regulile jocului. Să cumperi şi să vinzi e amuzant, nu uitaţi asta. E nostim şi e doar un joc. Fa­ceţi oferte. S-ar putea ca cineva să spună „da”.

Întotdeauna fac oferte cu portiţe de scăpare. În imobiliar fac oferte la care adaug: „Afacerea trebuie aprobată şi de partenerul meu.” Nu specific niciodată cine este acest parte­ner de afaceri. Mulţi nu ştiu că partenerul este pisica mea. Dacă acceptă oferta şi nu vreau să fac afacerea sun acasă şi vorbesc cu pisica. Fac această afirmaţie absurdă pentru a ilustra cât de extraordinar de simplu este acest joc. Multă lu­me se complică prea tare şi lucrurile sunt luate prea în serios.

Găsirea contractului ideal, a afacerii ideale, a oamenilor ideali, a investitorilor ideali sau orice altceva este ca atunci când îţi cauţi un partener de suflet. Trebuie să mergeţi la faţa locului şi să vorbiţi cu cât mai multă lume, să faceţi multe oferte, contra oferte, să negociaţi, să refuzaţi şi să acceptaţi. Cunosc mulţi celibatari care stau acasă şi aşteaptă să sune telefonul, dar în caz că nu sunteţi Cindy Crawford sau Tom Cruise cred că e mai bine să ieşiţi din casă măcar cât să mer­geţi la cumpărături. Căutaţi, oferiţi, refuzaţi, negociaţi şi acceptaţi, căci acestea sunt părţile componente ale procesului oricărui lucru care se întâmplă în viaţă.

6. Faceţi jogging, plimbaţi-vă sau mergeţi cu maşina în aceeaşi zonă o dată pe lună vreme de zece minute. Cele mai bune investiţii în afaceri imobiliare le-am găsit în timp ce făceam jogging. Voi alerga în acelaşi cartier vre­me de un an. De fapt, caut o schimbare. Pentru ca o afa­cere să fie profitabilă trebuie să cuprindă două elemente: să fie un chilipir şi să fie o schimbare. Sunt o mulţime de chilipiruri, dar schimbarea este cea care transformă chilipirul într-o ocazie profitabilă. Deci, când fac jogging, îl fac în cartierul în care doresc să investesc. Prin repeti­ţie observ nişte mici diferenţe. Îmi dau seama că există proprietăţi puse în vânzare de mult. Deci cel care vinde va fi mai disponibil pentru o afacere. Mă uit după cami­oane de mutat mobila, stau şi vorbesc cu şoferii, discut cu poştaşii, nici nu vă puteţi da seama câte informaţii puteţi obţine astfel despre o anumită zonă.

Găsesc o zonă proastă, mai ales o zonă în care ştirile de la televizor alungă pe toată lumea de acolo. Merg uneori şi un an aşteptând un semn de schimbare în bine. Discut cu detailiştii, mai ales cu cei nou veniţi, şi aflu de ce s-au mutat acolo. Sunt suficiente câteva minute pe lună şi o fac în timp ce am o altă ocupaţie, cum ar fi puţină mişcare sau mersul la un ma­gazin.

7. În privinţa acţiunilor, îmi place cartea lui Peter Lynch, „Beating the Streets” (Bătutul străzilor), în special pentru formula sa în privinţa alegerii acţiunilor a căror valoare va creşte. Am descoperit că principiile descoperirii va­lorii sunt aceleaşi, indiferent dacă este vorba de proprie­tăţi imobiliare, acţiuni, fonduri mutuale, noi firme, un nou animal de casă, o nouă locuinţă, un nou partener de viaţă sau un detergent la un preţ care este un adevă­rat chilipir.

Sistemul este întotdeauna acelaşi. Trebuie să ştiţi exact ceea ce căutaţi şi apoi să porniţi la treabă!

8. De ce consumatorii vor fi întotdeauna săraci. De câte ori apar nişte vânzări cu preţ redus într-un supermagazin, să zicem la hârtie igienică, consumatorul dă fuga şi îşi face o rezervă. Când sunt vânzări cu preţ redus la acţiuni, ceea ce cel mai adesea se numeşte o cădere sau o corec­ţie, consumatorul fuge de acolo. Când la supermagazin cresc preţurile, consumatorul cumpără din altă parte. Când cresc preţurile pe piaţa de acţiuni, atunci consu­matorul începe să cumpere.

9. Căutaţi unde trebuie. Un vecin şi-a cumpărat un apar­tament cu 100.000 de dolari. Eu am cumpărat unul identic, alături de al lui, cu 50.000 de dolari. Îmi spune că el aşteaptă să crească preţurile. Îi explic că profitul se face când cumperi, nu când vinzi. El a cumpărat prin intermediul unui adevărat agent imobiliar, dar care nu deţine proprietăţi. Eu am cumpărat de la departamen­tul de ipoteci nerăscumpărabile al unei bănci. Am plătit 500 de dolari pentru un curs unde am învăţat să pro­cedez astfel. Vecinul meu mi-a spus că 500 de dolari in­vestiţi într-un curs cu acest subiect e ceva mult prea costisitor. Mi-a spus că nu-şi poate permite şi că n-are nici timp. Aşa încât aşteaptă să crească preţurile.

10. Întâi caut pe cineva care vrea să cumpere şi apoi caut pe cineva care vrea să vândă. Un prieten căuta un anumit teren. Avea banii, dar n-avea timp. Am găsit o bucată de teren mai mare decât ceea ce vrea el să cumpere. L-am arvunit, mi-am sunat prietenul şi el a acceptat să ia o bucată. I-am vândut acea bucată, după care am cumpărat terenul. Am obţinut restul de teren gratuit. Morala acestei întâmplări: Cumpăraţi plăcinta şi tăiaţi-o bucăţi. Lumea în general caută ceea ce-şi poate permite, adică bucăţi mai mici. Ei cumpără doar o bucată de plăcintă, dar sfârşesc prin a plăti mai mult pentru mai puţin. Marile afaceri nu sunt pentru cei care nu au an­vergură în gândire. Dacă vreţi să vă îmbogăţiţi, gândiţi în stil mare.

Cei care vând cu amănuntul fac reduceri la cantităţile mari, pur şi simplu pentru că cei mai mulţi oameni de afaceri ţin la cei care cheltuiesc în stil mare. Deci chiar dacă nu aveţi prea mulţi bani, puteţi gândi în stil mare. Cum compania mea urma să achiziţioneze calculatoare, mi-am sunat câţiva prie­teni şi i-am întrebat dacă nu vor şi ei să cumpere. Am mers la diverse firme, ne-am tocmit mult tocmai pentru că vroiam să cumpărăm atât de multe bucăţi. La fel am procedat şi cu acţiunile. Cei cu câştiguri neînsemnate rămân aşa pentru că gândesc meschin; acţionează singuri sau deloc.

11. Învăţaţi din istorie. Toate marile companii de la Bursă au început ca firme mici. Colonelul Sanders nu s-a îm­bogăţit decât după ce a pierdut totul şi asta când avea peste 60 de ani. Bill Gates a fost unul dintre cei mai bo­gaţi oameni din lume încă înainte să împlinească 30 de ani.