- •Cuprins
- •Preambul
- •Implicaţii generale ale psihologiei în medicină
- •Comunicarea în medicină. Principiile comunicării medicale
- •3. Aspecte psihologice ale afectivităţii în medicină
- •Aspecte psihologice ale sferei volitive a personalităţii
- •Psihologia conduitei şi activităţii
- •6. Metode de cercetare în psihologie
- •Psihologia medicală. Reprezentări generale în delimitarea domeniului
- •2. Câmpul de preocupări al psihologiei medicale
- •3. Relaţiile psihologiei medicale cu ale discipline
- •Definirea personalităţii
- •2. Biopsihotipologiile personalităţii
- •I. Tipologiile morfofiziologice
- •II. Tipologiile psihologice
- •3. Dezvoltarea personalităţii. Condiţiile de dezvoltare a personalităţii
- •4. Mecanismele de apărare ale personalităţii
- •5. Tulburările de conştiinţă ale personalităţii
- •5. Tulburările conştiinţei de sine
- •Conceptul de normalitate. Criterii de normalitate
- •Normalitatea ca proces. Limitele normalităţii
- •Normalitatea ca sănătate
- •Anormalitatea. Criterii de definire a anormalităţii
- •Psihologia sănătăţii. Delimitarea domeniului
- •Dimenisunile sănătăţii şi factorii ce influenţează sănătatea
- •3. Modele explicative clasice ale bolii şi sănătăţii
- •4. Sănătatea mintală. Caracteristicile principale ale sănătăţii mintale
- •1. Stresul. Simptomele şi cauzele stresului
- •2. Relaţia sănătate – stres
- •3. Mecanisme şi strategii de coping în stres
- •4. Tehnici de relaxare şi exerciţii antistres
- •1. Particularităţile şi componentele bolii
- •2. Modele de explicare a bolii
- •3. Clasificarea internaţională a bolilor: (isd-10 şi dsm-IV)
- •4. Durerea şi perceperea durerii
- •1. Domeniul medicinei psihosomatice
- •2. Conceptul de tulburare psihosomatică (somatoformă)
- •3. Rolul factorilor psihici în etiologia bolilor psihosomatice
- •4. Acuzele bolnavului psihosomatic
- •5. Clasificarea tulburărilor psihosomatice
- •6. Metode de tratament al tulburărilor psihosomatice
- •7. Tulburarea somatopsihică. Particularităţile psihologice ale pacientului somatic
- •1. Relațiile interpersonale. Aspecte generale
- •3. Etapele întâlnirii medic-pacient
- •4. Aspectele comunicării medicului cu pacientul
- •5. Cauzele comunicării deficiente dintre medic și pacient
- •6. Comunicarea în situații speciale. Comunicarea prognosti-cului infaust (nefavorabil)
- •1. Actul terapeutic. Caracterizare generală
- •2. Psihologia folosirii medicamentului. Efectul placebo
- •3. Complianţa terapeutică. Posibilităţi de optimizare
- •4. Evaluarea complianţei terapeutice. Alianţa terapeutică
- •1. Factori ce ţin de pacient sunt:
- •Caracteristicile schemei terapeutice:
- •Caracteristicile bolii:
- •5. Comunicare şi confidenţialitate în actul terapeutic
- •Definirea conceptului iatrogenie
- •2. Frecvența iatrogeniei. Cauzele iatrogeniei
- •3. Tipuri de iatrogenii
- •4. Prevenirea producerii iatrogeniilor
- •5. Culpa medicală. Malpraxisul
- •1. Statutul de medic
- •2. Trăsăturile de personalitate şi cele profesionale ale unui medic
- •3. Factorii stresogeni din viaţa profesonală a medicului
- •4. Comportamentul adictiv al medicilor
- •4. Sindromul arderii profesionale (burnout) în profesia de medic
- •1. Modificări comportamentale induse de boală
- •2. „Rolul” de bolnav
- •3. Atitudinea pacientului faţă de boala sa
- •4. Tipuri de pacienţi cu trăsături psihopatologice de personalitate
- •1. Calitatea vieţii şi sănătatea
- •2. Psihoprofilaxia bolilor psihice şi somatice
- •3. Modele de educaţie a sănătăţii organice şi mintale
- •4. Psihoigiena individuală și cea colectivă
- •1. Definirea psihoterapiei
- •2. Analiza tipurilor de psihoterapie în funcţie de modalitatea de derulare a ședințelor
- •3. Analiza orientărilor în psihoterapie
- •4. Psihoterapia și consilierea psihologică
- •Intrebari şi exerciţii pentru consolidarea și autoevaluarea cunoștinţelor:
Comunicarea în medicină. Principiile comunicării medicale
Unele dintrecele mai recente principii ale comunicării au fost formulate de reprezentanţii Scolii de la Palo Alto, care au ţinut să le confere o aură de rigurozitate, numindu-le axiome ale comunicării:
Comunicarea este inevitabilă.
Comunicarea se dezvoltă în planul conţinutului şi în cel al relaţiei.
Comunicarea este un proces continuu şi nu poate fi abordat în termeni de cauză – efect sau stimul – reacţie.
Comunicarea are la bază vehicularea unei informaţii de tip digital şi analogic.
Comunicarea este un proces ireversibil.
Comunicarea presupune raporturi de putere între participanţi.
Comunicarea implică necesitatea acomodării şi ajustării comportamentelor.
Componentele comunicării în context medical:
Canalul. Maniera de transmitere şi stilul prezentării au un impact semnificativ. Cei ce vorbesc repede creează impresia de credibilitate.
Cu toate acestea, discursul rapid interferează cu procesarea sistematică a mesajului şi astfel este mai eficient în cazul unui auditoriu cu opinii iniţiale contrare celor ale comunicatorului.
Un discurs rostit cu entuziasm şi convingere este perceput drept puternic. Discursurile eficiente presupun un contact vizual bun, impresia unei convingeri ferme în cele transmise.
Comunicările cu ezitări, calificative şi justificări sunt considerate discursuri slabe şi sunt ineficiente în convingerea persoanelor.
Sursa. Cele mai importante caracteristici implicate în comunicarea eficientă sunt: credibilitatea comunicatorului, experienţa, atractivitatea, agreabilitatea, similaritatea.
Credibilitatea comunicatorului. Cel mai important factor care influenţează schimbarea atitudinii este, de departe, credibilitatea persoanei ce transmite mesajul. Atunci când comunicatorul are un anumit statut, prestanţă (de ex., un profesor universitar), e mai probabil ca persoanele care ascultă mesajul să fie convinse.
Experienţa. Cei percepuţi drept persoane cu experienţă în domeniu au mai multă influenţă asupra atitudinilor persoanelor, decât cei despre care se presupune a avea mai puţină experienţă.
Atractivitatea. În general, comunicatorii cu un aspect plăcut transmit mai eficient mesajul decât persoanele cu un aspect neîngrijit.
Agreabilitatea. Semnalele verbale şi nonverbale, manierismele şi stilul prezentării şi al transmiterii mesajului exercită o influenţă pozitivă asupra auditoriului.
Similaritatea. Cu cât este mai apropiat comunicatorul de auditoriu ca vârstă, sex şi origine etnică, cu atât mai mare este impactul. Numeroase studii au arătat că originea şi sistemul de valori al comunicatorului au un efect mai mare asupra auditoriului, dacă acesta din urmă se poate identifica cu ele.
III. Mesajul. Variabilele legate de mesaj se referă la conţinutul informaţiei furnizate şi la maniera în care aceasta este comunicată.
Încrederea. Mesajele furnizate cu încredere sunt mai convingătoare. Expresii ca „evident”, „fără nici un dubiu” etc. sunt mai convingătoare decât expresii vagi ca, de ex., „se pare că”, „trebuie să verific”, „nu sunt sigur”.
Recurgerea la frică. Impactul emoţional al unui mesaj este un factor important în schimbarea atitudinilor. Unul dintre cei mai studiaţi factori este frica. Campaniile publicitare ce generează un anumit nivel de teamă şi anxietate, cum ar fi avertismentele legate de cancer şi fumat, sunt într-o anumită măsură eficiente şi produc efectul scontat. Cu toate acestea, inducerea unui nivel mult prea ridicat de frică este mai puţin eficientă, probabil pentru că emoţiile extreme interferează cu procesarea informaţiei, iar auditoriul tinde să ignoreze mesajul.
Mesaje cu două tăişuri. Auditoriul răspunde în mod diferit la mesajele clare şi la cele cu două tăişuri. Mesajele clare au eficienţă maximă la subiecţi neinformaţi în legătură cu domeniile în care comunicatorul îşi prezintă convingător argumentele. Totodată, mesajele cu două tăişuri sunt mai eficiente la: cei care iniţial nu sunt de acord; cei bine informaţi asupra subiectului; un auditoriu ce va auzi pe viitor contraargumente. Prezentarea unor argumente favorabile puternice, împreună cu o versiune vagă a contraargumentelor se numeşte inoculare.
Ordinea prezentării mesajelor are un efect moderat asupra gradului lor de eficienţă. Când mesajul are relevanţă personală, efectul primatului pare a fi mai puternic.
Umorul. Umorul şi discuţiile degajate au un efect pozitiv asupra auditoriului, atât timp cât sunt relevante pentru mesajul de bază.
Repetarea şi concluziile. Mesajele repetate sunt mai eficiente decât cele transmise o singură dată. O afirmaţie recapitulativă clară asupra mesajului este, de asemenea, utilă.
Specificul cominicării dintre medic şi pacient. Comunicarea terapeutică trebuie văzută ca o interacţiune dintre medic şi pacient, în cursul căreia medicul se axează pe nevoia pacientului de a promova un schimb eficient de informaţii cu medicul. Scopul comunicării medicale implică stabilirea relaţiei terapeutice, înţelegerea perspectivei pacientului, explorarea gândurilor şi emoţiilor acestuia şi ghidarea lui în rezolvarea problemelor.
Componentele esenţiale ale comunicării terapeutice sunt:
Confidenţialitatea;
Respectul pentru intimitate;
Dezvăluirea de sine;
Atingerea;
Ascultarea activă;
Observarea activă.
Cu referinţă la relaţia medic – pacient, în literatura de specialitate este descris modelul LEARN, care exprimă algoritmizarea relaţiei cu pacientul:
Listen (with sympathy and understanding to the patient’s perception of problem) - Ascultă cu bunăvoinţă şi empatie perceperea de către pacient a problemei sale (medicale).
Explain (your perception of the problem) – Explică perceperea problemei (medicale) din punctul tău de vedere.
Acknowledge (and discuss the differences and similarities) – Identifică şi discută diferenţele şi asemănările (de percepere a problemei de către pacient şi medic).
Recomend (treatment) – Recomandă tratamentul.
Negotiate (agreement) – Negociază obţinerea consimţământului (faţă de schema terapeutică).
