- •Cuprins
- •Preambul
- •Implicaţii generale ale psihologiei în medicină
- •Comunicarea în medicină. Principiile comunicării medicale
- •3. Aspecte psihologice ale afectivităţii în medicină
- •Aspecte psihologice ale sferei volitive a personalităţii
- •Psihologia conduitei şi activităţii
- •6. Metode de cercetare în psihologie
- •Psihologia medicală. Reprezentări generale în delimitarea domeniului
- •2. Câmpul de preocupări al psihologiei medicale
- •3. Relaţiile psihologiei medicale cu ale discipline
- •Definirea personalităţii
- •2. Biopsihotipologiile personalităţii
- •I. Tipologiile morfofiziologice
- •II. Tipologiile psihologice
- •3. Dezvoltarea personalităţii. Condiţiile de dezvoltare a personalităţii
- •4. Mecanismele de apărare ale personalităţii
- •5. Tulburările de conştiinţă ale personalităţii
- •5. Tulburările conştiinţei de sine
- •Conceptul de normalitate. Criterii de normalitate
- •Normalitatea ca proces. Limitele normalităţii
- •Normalitatea ca sănătate
- •Anormalitatea. Criterii de definire a anormalităţii
- •Psihologia sănătăţii. Delimitarea domeniului
- •Dimenisunile sănătăţii şi factorii ce influenţează sănătatea
- •3. Modele explicative clasice ale bolii şi sănătăţii
- •4. Sănătatea mintală. Caracteristicile principale ale sănătăţii mintale
- •1. Stresul. Simptomele şi cauzele stresului
- •2. Relaţia sănătate – stres
- •3. Mecanisme şi strategii de coping în stres
- •4. Tehnici de relaxare şi exerciţii antistres
- •1. Particularităţile şi componentele bolii
- •2. Modele de explicare a bolii
- •3. Clasificarea internaţională a bolilor: (isd-10 şi dsm-IV)
- •4. Durerea şi perceperea durerii
- •1. Domeniul medicinei psihosomatice
- •2. Conceptul de tulburare psihosomatică (somatoformă)
- •3. Rolul factorilor psihici în etiologia bolilor psihosomatice
- •4. Acuzele bolnavului psihosomatic
- •5. Clasificarea tulburărilor psihosomatice
- •6. Metode de tratament al tulburărilor psihosomatice
- •7. Tulburarea somatopsihică. Particularităţile psihologice ale pacientului somatic
- •1. Relațiile interpersonale. Aspecte generale
- •3. Etapele întâlnirii medic-pacient
- •4. Aspectele comunicării medicului cu pacientul
- •5. Cauzele comunicării deficiente dintre medic și pacient
- •6. Comunicarea în situații speciale. Comunicarea prognosti-cului infaust (nefavorabil)
- •1. Actul terapeutic. Caracterizare generală
- •2. Psihologia folosirii medicamentului. Efectul placebo
- •3. Complianţa terapeutică. Posibilităţi de optimizare
- •4. Evaluarea complianţei terapeutice. Alianţa terapeutică
- •1. Factori ce ţin de pacient sunt:
- •Caracteristicile schemei terapeutice:
- •Caracteristicile bolii:
- •5. Comunicare şi confidenţialitate în actul terapeutic
- •Definirea conceptului iatrogenie
- •2. Frecvența iatrogeniei. Cauzele iatrogeniei
- •3. Tipuri de iatrogenii
- •4. Prevenirea producerii iatrogeniilor
- •5. Culpa medicală. Malpraxisul
- •1. Statutul de medic
- •2. Trăsăturile de personalitate şi cele profesionale ale unui medic
- •3. Factorii stresogeni din viaţa profesonală a medicului
- •4. Comportamentul adictiv al medicilor
- •4. Sindromul arderii profesionale (burnout) în profesia de medic
- •1. Modificări comportamentale induse de boală
- •2. „Rolul” de bolnav
- •3. Atitudinea pacientului faţă de boala sa
- •4. Tipuri de pacienţi cu trăsături psihopatologice de personalitate
- •1. Calitatea vieţii şi sănătatea
- •2. Psihoprofilaxia bolilor psihice şi somatice
- •3. Modele de educaţie a sănătăţii organice şi mintale
- •4. Psihoigiena individuală și cea colectivă
- •1. Definirea psihoterapiei
- •2. Analiza tipurilor de psihoterapie în funcţie de modalitatea de derulare a ședințelor
- •3. Analiza orientărilor în psihoterapie
- •4. Psihoterapia și consilierea psihologică
- •Intrebari şi exerciţii pentru consolidarea și autoevaluarea cunoștinţelor:
6. Comunicarea în situații speciale. Comunicarea prognosti-cului infaust (nefavorabil)
O problemă majoră în practica fiecărui medic este cea a comunicării unor diagnostice neplăcute sau grave de boli cu evoluție fatală sau cu pronostic rezervat. Diverse motive – etice, morale, profesionale – obligă medicul să ofere pacientului său informații relevante asupra bolii de care suferă, asupra prognosticului, în ultimă instanță, chiar asupra șanselor de supraviețuire. Orice medic este perfect conștient de faptul că anunțul său privind starea de sănătate are o importanță mare pentru pacient, care frecvent apare ca un verdict judecătoresc. Impactul pe care-l poate avea această informație asupra vieții pacientului este aproape imposibil de intuit, de anticipat. Anunțarea unei vești neplăcute presupune mult tact, delicatețe și profesionalism, ca orice alt act medical, însă puțini medici realizează cu succes această misiune, sarcină. Pentru a evita la maxim efectul distructiv al anunțului veștii neplăcute, medicul ar fi bine să-și clarifice, să conștientizeze implicațiile emoționale în raport cu interlocutorul (pacientul).
Anunțarea unei vești proaste devine o adevărată provocare profesională pentru orice lucrător medical, indiferent de specialitatea pe care o are. Oferirea informațiilor corecte pacienților – despre diagnostic sau în legătură cu prognosticul – este atitudinea deontologică corectă, chiar și pentru situațiile extreme. Acordarea posibilității de a alege, de a decide în ceea ce-l privește îi sporește pacientului senzația de control asupra situației, aspect ce va îl va determina să facă față stresului generat de o boală terminală.
Frecvent practica medicală presupune un diagnostic sever. Diagnosticul este acel mesaj, informație la care pacientul trebuie să aibă acces, pentru a cunoaște toate alternativele de tratament: privarea de dreptul la informație constituie o încălcare, un delict.
În ceea ce privește anunțarea veștilor neplăcute rudelor, familiei, aceasta constituie o altă problemă, situație deontologică. În aceste situații, este necesar să se țină cont sau să fie cerută părerea, acordul pacientului dat fiind faptul că informația privind sănătatea lui este strict confidențială.
Particularităţile comunicării diagnosticului |
|
Comunicare adecvată |
Comunicare inadecvată
|
● Îi comunicam vestea personal și în nici într-un caz prin telefon. ● Comunicarea veștii neplăcute, să se efectueze în cadrul unei consultații planificate și confidențiale. ● Să se ofere suficient timp pentru a avea discuții ample, în termeni de specialitate, dar în același timp și accesibili pacientului; precum și pentru a-i răspunde la eventualele întrebări, care pot apărea pe parcursul discuției. ● Să se folosească un limbaj simplu, direct, dar suficient de explicit. Să fie ținute sub control toate elementele limbajului nonverbal (mimică, gestică, poziția corpului etc.) și paraverbal (tonalitatea vocii, accentele etc.). ● Pe lângă sprijinul medical, este indicat să se mai ofere și suport emoțional implicit. În așa fel se suportă mai uşor momentele lungi de tăcere, șocul, lacrimile, furia etc. ● Reasigurați pacientul că şi în continuare sunteți disponibil cu tot ce vă stă în putere. ● Frecvent e indicat să se repete sau să se facă anumite concluzionări cu referire la informațiile medicale, însoțite de acțiunile care reies din acestea.
|
● Evitarea, amânarea discuției sau ocolirea pacientului. ● Este inadmisibil să se facă anunțul veștii neplăcute într-un spațiu impropriu dialogului medical (pe coridor, sală de operație, cabinete în care se află și alte persoane etc.). ● Este de neacceptat atitudinea grăbită sau cea de obiectivitate distantă. ● Este inadmisibil de a întrerupe dialogul cu pacientul, chiar dacă acesta aduce acuze lipsite de obiectivitate. Medicul va evita implicarea sa în ceartă și nu va răspunde cu furie la furia manifestată de pacient. ● Se va evita folosirea enunțului: „Nu se mai poate face nimic” – întotdeauna se poate face ceva pentru a ușura suferința unui om. ● Să se excludă empatia de circumstanță („Știu ce simțiți”). ● A exclude, evita folosirea cuvintelor dure, cu mare impact emoțional (moarte iminentă, pronostic infaust etc.), având drept argument: “exprimarea adevărului științific”. ● Este inacceptabilă ideea de a omite, ascunde sau de a nu informa pacientul despre starea sănătății lui. |
Comunicarea unei vești neplăcute solicită din partea medicului o capacitate de dăruire și empatie deosebită. Practicând o medicină științifică, dar și de suflet și conștiință, posibilitățile de colaborare cu pacientul cresc, în special atunci când acesta simte că medicul îl înțelege și se implică în suferința lui.
Întrebări şi exerciţii pentru autoevaluarea și consolidarea cunoștințelor:
1. Ce presupune o relație interpersonală?
2. Prin ce se deosebește relația interpersonală de relația specifică medic – pacient?
3. Enumeraţi principalele reguli pentru medici în relaţia cu pacientul.
4. Enumeraţi principalele reguli pentru pacienţi în relaţia cu medicul.
5. Explicaţi relaţia medic – pacient din puncr de vedere al modelului biopsihosocial.
6. Care dintre etapele întâlnirii medic – pacient (în viziunea Dvs.) este cea mai importantă? Argumentaţi.
7. Ce aspecte ale comunicării influențează pozitiv și care influenţează negativ relația medic –pacient?
8. Enumeraţi cauzele comunicării deficiente dintre medic și pacient.
9. Cine este responsabil pentru crearea unui climat psihologic constructiv în relația medic –pacient? Argumentaţi.
10. Ce presupune comunicarea în situații speciale?
Bibliografie
1. Athanasiu A. Tratat de psihologie medicală. București: “Oscar Print”, 1998.
2. Cosman D. Psihologie medicală. București: “Polirom”, 2010.
3. Iamandescu I.B. Psihologie medicală. București: “INFOMedica”, 1999.
4. Manea M., Manea T. Psihologie medicală. București, 2004.
5. Tudose Florin. Fundamente în psihologia medicală. Psihologie clinică şi medicală în practica psihologului. Bucureşti: Editura Fundaţiei „România de Mâine”: 2003.
6. Oprea N., Revenco M. s.a. Psihologie generală şi medicală. Chișinau: “Știința”, 1993.
Tema 10. Actul terapeutic. Strategii de optimizare a actului terapeutic
Structura:
1. Actul terapeutic. Caracterizare generală.
2. Psihologia folosirii medicamentului. Efectul placebo.
3. Complianţa terapeutică. Posibilităţi de optimizare.
4. Evaluarea complianţei terapeutice. Alianţa terapeutică.
5. Comunicare şi confidenţialitate în actul terapeutic.
Obiective operaţionale:
Analiza actului terapeutic şi a particularităţilor lui.
Identificarea şi analiza influenţei efectului placebo asupra pacienţilor.
Identificarea factorilor ce influenţează noncomplianţa şi nonaderenţa la tratament.
Evidenţierea beneficiilor procesului terapeutic asupra personalităţii pacientului.
Elucidarea contextului de alianţă terapeutică.
Cunoaşterea caracteristicilor relaţiei medic – pacient într-o interacţiune pozitivă.
Explicarea termenului eficienţă terapeutică.
Cuvinte-chee: act terapeutic; complianţă terapeutică; noncomplianţă terapeutică; efectul placebo; congruenţa terapeutului; alianţa terapeutică; confidenţialitate.
