2.2.Concluzii asupra naturii umane şi a organizării sociale. Influenţe asupra securităţii

Din cele înscrise mai sus se pot desprinde foarte multe concluzii, fiecare frază reprezentând în sine finalul unor deducţii sau argumentări ale unor oameni cu valoare de necontestat, concluzii însă toate dătătoare de nelinişte şi tristeţe.

Se poate constata că însuşi Fukuyama, un mare adept al democraţiei liberale, consideră societatea natural împărţită în moral şi imoral în proporţii date de recompensele şi pedepsele sociale.

Putem oare crede ca în orânduirea capitalistă neoliberală, bazată pe lacomie şi egoism legiferate şi ideologizate, raportul poate deveni favorabil eticii ?

Rezultatele experienţelor de viaţă ale personalităţilor culturale şi politice consemnate mai sus ne demonstrează că individul uman nu se indignează moral în faţa injustiţiei de tot felul, ci devine invidios, dornic de a lua locul oricând celui nelegiuit dar cu mai multa şansă.

Reiese de aici faptul că societatea în care alegerea politică este universalizată nu conduce la rezultate etice corespunzatoare binelui general şi interesului comun.

Doar în situaţia înrâuririi mulţimii de către persoane, grupuri, partide cu vocaţie publică morală, masa populară poate decide spre binele general propriu.

Aceşti catalizatori ai opţiunilor populare, formatorii de opinie de astăzi – oratorii pieţelor publice din Antichitate, cu ajutorul platformelor de comunicare numite mass-media, au rolul de a pozitiva atitudinile şi comportamentele umane, sociale şi politice, însă lipsa sau vicierea acestora duc negreşit la decizii prin care masele îşi fac singure rău.

Situaţia în care formatorii de opinie din mass-media, platformele actuale de mediere a comunicării şi de formare a opiniei publice, viciază, negativează procesul deliberativ, duce la adoptarea unor decizii colective eronate.

În plus, în lipsa educaţiei, orientarea mediatică spre prezentarea unei entropii sociale reale dar accentuate voit spre negativ, spre programe de divertisment în locul celor informative, spre marketing neoliberal ideologizat, potenţează iraţionalizarea alegerii politice.

Dar chiar în ipoteza unei alegeri etice din partea naturii umane, chiar în situaţia unor îndrumători oneşti ai sferei publice politice devenită socială, modelul democratic liberal actual viciat, degenerat către oligarhie, în accepţiunea aristotelică a acestor categorii, ar invalida această opţiune.

Plasarea întregului eşichier politic într-o paradigmă neoliberală impusă de Uniunea Europeană, N.A.T.O., F.M.I. şi Banca Mondială, reducerea corpului eligibil la un cerc restrâns fie de către legea electorală favorabilă ori candidaţilor avuţi ori celor preferaţi de partidele politice pe liste, fie de regulile intrinseci sau impuse audiovizualului pe perioada ciclurilor electorale şi în campanii, conduc în mod explicit democraţia reprezentativă liberală la un conţinut oligarhic, regim politic unde conduc cei bogaţi.

Această viciere, degenerare a democraţiei directe aristotelice, ne duce cu gândul la aşa-numitul „interes naţional”, care potrivit teoriei realiste din relaţiile internaţionale este ţinta statelor. „Ce anume este interesul naţional ? Cred că Adam Smith avea dreptate când spunea că interesul naţional este interesul principalilor arhitecţi ai politicii. În vremurile lui aceştia erau negustorii şi fabricanţii. Astăzi sunt corporaţiile multinaţionale şi aşa mai departe. Însă şcoala realistă nu discută aceste aspecte. Teoria realistă a relaţiilor internationale desconsideră în general distribuţia internă a puterii interne.”²⁴³

Având în vedere că nu există corporaţii multinaţionale româneşti ci invers, transnaţionalele străine funcţionează pe teritoriul nostru, se impune o întrebare retorică şi anume: care sau pe al cui interes naţional îl urmăreşte statul numit România ?

Din punct de vedere al securităţii, natura umana în sine şi democraţia liberală degenerată nu pot conduce la siguranţa şi bunăstarea generale.

În final reiese că democraţia liberală nu poate funcţiona practic drept principiu etic, iar dacă totuşi s-ar întâmpla acest lucru, vicierea ei şi influenţarea psihologica prin mass-media ar înăbuşi orice posibilitate de atingere a binelui general.

Operaţiile psihologice desfăşurate în mass-media vor fi tratate în ultimul capitol.

Capitolul III