Добавил:
Upload Опубликованный материал нарушает ваши авторские права? Сообщите нам.
Вуз: Предмет: Файл:
bilete 1-40.docx.doc
Скачиваний:
1
Добавлен:
01.05.2025
Размер:
1 Мб
Скачать
☆

2 Craniofaringiomul

Definiţie. Este o tumoare disgenetică, disembrioplastică, formată din

resturile celulelor scuamoase embrionare după migrarea craniană a pungii

Rathke, formând hipofiză.

Structură De regulă, este bine incapsulată, cu structură chistică sau solidă, multi-

loculară şi frecvent calcificată. Mai des e benignă, dar poartă caractere evolutive maligne, comprimând Iiipotalamusul, ventriculul III, hiasma optică, hipofiză.

Tabloul clinic

- semne de hipertensiune intracraniană generate de hidrocefalee (cefalee, greaţă, vome, vertij, edem papilar);

- modificări de câmp vizual cu sindrom de chiasmă optică (la 65%);

- întârzierea vârstei osoase sau hipotrofie staturală, nanism armonic; - hipogonadism sau pubertate tardivă (la 60%);

- diabet insipid (la 30%);

- insuficienţă tirotropă şi/sau corticotropă (la 30%);

- exces sau deficit ponderal hipotalamic (la 20%);

- insuficienţă tiroidiană sau corticosuprarenală secundare (la 20%);

- la adult: hipogonadism secundar cu amenoree-galactoree, infertilitate

- la femei şi tulburări de dinamică sexuală - la bărbaţi.

Investigaţii imagistice şi de laborator

- radiografia, CT, RMN cu adenom-chist, calcificări supra-, sau intraşelare;

-examen oftalmologie cu explorarea fundului de ochi (edem papilar, decolare);

- câmpimetrie, cu evidenţierea hemianopsiilor;

-nivelul seric al hormonilor tropi şi periferici deseori scăzut, etc.

Tratamentul

Obiective şi metode de realizare înlăturarea cauzei include excizia chirurgicală a tumorii pe cale transfrontală (de elecţie) şi asocierea radioterapiei convenţionale supravoltată postoperatorie, relativ rezistentă. Sunt frecvente complicaţiile postoperatorii - diabet insipid, disfuncţie hipotalamo-hipofizară, lezuni de chiasmă optică, recidiva tumorii. Corectarea insuficienţei hipofizare cu tratament de substituţie: hormoni tiroidieni, corticosteroizi, gonadotropi, sexuali, adiuretină, adiurecrină. Stimularea creşterii şi maturizării sexuale cu somatotropină, coriogonină.

Evoluţia deseori lentă, persistentă, cu compresiuni mari supraşelare şi sindrom tumoral evident, uneori cu recidive postterapeutice. Se impun investigaţi imagistice şi hormonale fiecare 6-12 luni.

Prognostic favorabil pentru viaţă în cazul tumorilor cu diametru până la 3 cm. în tumori mai mari, cu evoluţie persistentă, recidive, insuficienţă hipofizară globală, prognosticul este rezervat

3. Boala adison def, etiop, acuze si manifestari clinice

Boala Addison este consecinţa insuficienţei primare, globale a funcţiei

corticosuprarenalelor în urma afectării lor bilaterale.

Frecvenţa este mai crescută la vârsta de 40 - 60 ani.

Etiologia

- autoimună, deseori fiind asociată cu alte boli

autoimune (diabet insulinodependent, hipotiroidie, hipoparatiroidie,

astm bronşic, alergoze, reumatism, lupus eritematos de sistem, vitiligo;

- tuberculoasă, în cea 20% de cazuri, fibro-cazeoasă secundară, deseori

cu pleurezii în antecedente, mai frecvent la bărbaţi;

- iatrogenă: medicamentoasă, suprarenalectomie bilaterală;

- cauze rare: amiloidoză, hemoragii şi metastaze adrenale, hemocroma-

toză, neurofibromatoză, criptococoză, SIDA, blastomicoză, hipopla-

zie adrenală congenitală.

Fiziopatologie

Disfuncţiile apărute sunt expresia triplului deficit de mineralocorticoizi,

androgeni, dar, în special, de glucocorticoizi.

Lipsa cortizolului determină:

- scăderea rezervelor de glicogen hepatic şi muscular cu hipoglicemie,

slăbiciune, depresie; - scăderea sintezei de proteine cu predominarea catabolismului, scăde­

rea imunităţii;

- lipoliză, scăderea colesterolului, cetoacidoză;

- hipersecreţia continuă de ACTH şi MSH ce duce la melanogeneză

progresivă cu hiperpigmentaţia tegumentelor şi mucoaselor.

Lipsa mineralocorticoizilor determină:

- scăderea reabsorbţiei de Na, CI, ceea ce determină deshidratare extra-

celulară şi hiperhidratare intracelulară, slăbire, colaps, edem cerebral,

greaţă, vomă;

- reducerea eliminării de K, urmată de hiperkaliemie cu astenie muscu­

lară etc.

Lipsa androgenilor determină:

- scăderea anabolismului proteic, predominând catabolismul (astenie);

- degradarea semnelor de sexualizare: pilozitatea axilo-pubiană, micşo­

rarea sânilor, uterului, ovarelor, dereglări de menstre, impotenţă etc.

Tabloul clinic

Acuze: oboseală, apetit scăzut, greaţă, vomă, diaree sau, mai rar, consti-

paţii, pierdere în greutatea corporală, dureri musculare, abdominale, hiper-

pigmentarea pielii, scăderea potentei, abateri ale ciclului menstrual etc.

Aspectul bolnavului. Tip constituţional astenic cu scădere ponderală,

facies suferind, vorbire şi mişcări lente (aspect de "om obosit").

Pielea subţire, rece, uscată, cu elasticitate scăzută şi aspect senil (prin

deshidratare severă), hiperpigmentată (cafenie, brun-închisă sau gri-alba-

stră) la început în zonele descoperite (faţă, gât, mâini, antebraţe, gambe),

apoi pe regiunile normal pigmentate (areole mamare, mamelon, labii, regiunea perineană, linia albă, penis, scrot) şi de fricţie fiziologică (in-

terliniile palmare, plicile de flixiune ale palmei şi degetelor pe faţa dorsală

a mâinii, la nivelul articulaţiilor, coate, genunchi), pe locurile unde pielea

se freacă de îmbrăcăminte (guler, pălărie, centură, lenjerie), pe cicatricele

postoperatorii şi posttraumatice.

Pete hiperpigmentate în special pe faţă şi mâini, uneori cu vitiligo

("pete stropite"), care sugerează etiologia autoimună a bolii.

Unghiile înconjurate cu halou brun, lunula pigmentată, striaţii intens

colorate. Mucoasele cavităţii bucale, limbii, buzelor, vaginului cu pete pigmen­tare violacee.

Părul devine mai întunecat la culoare cu încetinirea sau lipsa albirii, în

special, pe cap, din cauza încărcării cu pigment melaninic.

Masa corporală scade evident din cauza catabolismului lipidic şi pro­

teic. Este mai pronunţată în formele grave cu tuberculoză activă.

Muşchii prezintă atrofie, crampe, crize de contractură musculară întin­

se, dureroase, uneori paralizie flască, generate de modificări metabolice şi

electrolitice.

Tulburări respiratorii. Predispoziţie spre instalarea bronşitelor, pneu­

moniei, în special a tuberculozei cu procese cavitare, pleurezie, aderenţe

pleurale şi/sau costo-diafragmale, din cauza imunităţii scăzute.

Modificări cardiovasculare. Cordul mic "în picătură", zgomote cardia­

ce surde. Hipotensiune arterială sistolo-diastolică constantă, mai pronunţa­

tă în ortostatism, în regiunea cervicală, care generează ameţeli, palpitaţii,

tulburări de vedere, de echilibru, leşin, colaps. Pulsul mic, de amplitudine

joasă, frecvent sau rar.

Tulburări digestive: gastrite hipoacide, ulcere gastroduodenale, poftă

de sare sau alimente acide, greaţă, vomă, diaree, uneori semne de pseu-

doabdomen acut.

Tulburări renale: scade filtraţia glomerulară, oligurie.

Modificări neuropsihice: apatie, scăderea atenţiei, memoriei, puterii de

concentrare, insomnie, hiperestezie olfactivă sau auditivă, uneori para- sau

tetraplegie spastică sau flască, convulsii, psihoze.

Tulburări hipofizare. In cazurile grave, în special după suprarenalec-

tomia bilaterală, mult timp netratată, apare sindromul Nelson cu adenom

corticotrop. Modificări tiroidiene: hipotiroidie autoimună din sindromul Schmidt cu

frilozitate pronunţată.

Tulburări paratiroidiene: hipoparatiroidism asociat cu hiposuprarena-

lism, ambele autoimune din sindromul poliglandular autoimun tip I.

Modificări gonadale: indiferenţa sexuală, hipoplazia organelor genitale

externe şi interne cu insuficienţă ovariană şi testiculară primară, depilaţie,

dismenoree, întârzierea pubertăţii şi infantilism la copii.

Biletul 17

1. Coma hiperosmolara: etiol, pat, tab clinic, Diagn pozitiv, tratament.

Se întâlneşte cu o frecvenţă de 10 ori mai mică decât cea cetoacidotică.

Mai afectate sunt femeile. Coma hiperosmolară este o complicaţie gravă a

diabetului, mai ales de tip II, care survine cel mai frecvent la pacienţii în

vârstă, şi este favorizată de:

• Infecţii intercurente.

• Stările ce duc, pe de o parte, la deshidratarea organismului, şi pe altă

parte la agravarea insuficienţei insulinice (traume, combustii, dereglă­

ri gastrointestinale cu vome şi diaree, hemoragii, administrarea necon­

trolată de diuretice sau de corticoizi, perfuziile cu glucoza, manitol,

hemodializa etc).

Patogenia nu este pe deplin cunoscută. Există o carenţă insulinică mai

puţin severă ca în cetoacidoză astfel că lipoiiza este blocată în timp, se

dezvoltă progresiv o hiperglicemie, care provoacă o diureză osmotică şi

deshidratare.

Tabloul clinic este dominat de semne de deshidratare foarte severă în

absenţa acidozei: mirosul de acetonă şi respiraţia Kussmaul lipsesc. Hemoconcentraţia antrenează şi substanţe trombolpastice care favo

zează coagularea intravasculară diseminată. Semnele neurologice sunt c

rente: secuze musculare, contracţii clonico-tonice, hemipareze cu reflex

Babischii pozitiv, afazie, nistagmus, hemianopsie ca consecinţă a deshid

tării severe a celulelor nervoase şi a dereglărilor microcirculaţiei.

Diagnosticul de laborator

-I n analiza generală a sângelui: eritrocitoză, leucocitoză, hematocri

crescut, VSH mărit ca consecinţă a hemoconcentraţiei.

- Glicemia este extrem de ridicată, mai mare de 33 - 44mmol/l, une

până la 55,5 mmol/1.

- Hiper Na, CI, K- emie.

- Osmolaritatea plasmei permanent crescută 330 - 500 mOsm/1.

- Concentraţiile de ACTH, STH, cortizolul sunt moderat crescute.

- Corpii cetonici în plasmă sunt în normă şi lipsesc în urină.

Principiile fundamentale în tratamentul comei hiperosmolare. Pentru a re-

hidrata organismul, în caz de hiperosmolaritate, se administrează soluţie de

clorură de sodiu de 0,45% sau 0,6%. Cantitatea totală de lichid administrată

prin perfuzie intravenoasă este mai mare decât în cetoacidoza, deoarece des­

hidratarea organismului în coma hiperosmolară este mai pronunţată decât în

coma diabetică. Se recomandă de administrat circa 8 1 lichid/24 ore şi numai

unui număr redus de pacienţi li se vor administra până la 10 1. Regimul admi­nistrării lichidului: în primele 2-3 ore de tratament circa 3 1 de lichid, ulterior viteza infuziei se scade. Pe parcursul introducerii intravenoase a lichidului este necesar controlul tensiunii venoase centrale.

Insulinoterapia comei hiperosmolare se efectuează prin următoarele

metode:

1. Metoda tradiţională - utilizarea dozelor mari de insulina (actual­

mente această metodă aproape nu se foloseşte, întrucât prin complicaţiile

eventuale cedează metodei insulinoterapiei cu doze mici.) Pe fondul in­

fuziei soluţiei de clorură de sodiu 0,45%, se administrează 25 U insulina

intravenos şi 25-30 U intramuscular (din cauza deshidratării exagerate,

insulina din ţesutul adipos subcutanat se absoarbe rău). Ulterior se admi­

nistrează câte 25-30 U fiecare 2 ore sub controlul glicemiei. Când nivelulglucozei în sânge scade până la 13,9 mmol/ (250 mg/100 ml), dozele de insulina se micşorează şi se administrează peste 4 ore, iar în perfuzie in-

travenoasă se administrează soluţie de glucoza de 5%. Se va ţine cont de

faptul că în coma hiperosmolară sensibilitatea organismului la insulina este

mai mare decât în coma cetoacidotică. Pentru a preveni hipopotasemia,

paralel cu infuzia soluţiei de clorură de sodiu, se va administra intravenos

clorură de potasiu cu viteza de 20-30 mmol/oră.

1. Insulinoterapia cu doze mici de insulina şi corectarea tulbu­

rărilor potasiului este asemănătoare cu cea din coma cetoacidotică.

Heparinoterapia este indispensabilă. După faza acută, reîntoarcerea la tera­

pia anterioară cu hipoglicemiante orale la diabeticii de tip II este posibilă

în funcţie de evoluţia bolii.

Соседние файлы в предмете [НЕСОРТИРОВАННОЕ]