1. Dieta ca singur element therapeutic in tratam dz:indic,contraind,pricip fundam

Dieta ca singur element terapeutic al diabetului zaharat

Indicaţii:

• DZ latent (scăderea toleranţei la glucoza).

• DZ de tip II, forma uşoară.

Contraindicaţii:

• Deficit de masă corporală.

• Munca fizică grea.

• Infecţii intercurente.

• Boli asociate.

• Intervenţii chirurgicale.

• Sarcină.

• Hiperglicemii considerabile.

• Cetoacidoză.

Principiul de bază al regimului alimentar al unui bolnav diabetic constă

în apropierea maximă de normele fiziologice ale alimentării omului sănă­

tos. Dieta trebuie individualizată în funcţie de vârstă, sex, activitate fizică,

preferinţe alimentare, precum şi de caracteristicile biologice ale diabeticului

(prezenţa sau lipsa obezităţii, dislipidemiei, hipertensiunii arteriale, afectării

renale sau a altor tulburări ce necesită o ajustare dieto-terapeutică precisă).

Raţia alimentară trebuie să fie acordată cu nevoile ideale ale organis­

mului, dar nu cu cele reale. Pentru evaluarea valorilor masei ideale (MI)

recomandăm formula:

MI = [T (înălţimea în cm) - 100 )] -10% pentru bărbaţi;

MI = [T (înălţimea în cm) - 100 )] -15% pentru femei.

Aşadar, se prescriu regimuri care includ:

• 20-25 kcal/ kg corp/ zi pentru persoane în repaus la pat;

• 25 -30 kcal/ kg corp/ zi pentru activităţi fizice uşoare;

• 30 - 35 kcal/ kg corp/ zi pentru activităţi fizice medii sau intelectuale;

• 35 - 40 kcal/ kg corp/ zi pentru activităţi fizice mari.

Activităţile fizice majore, care necesită cheltuieli energetice mai mari

de 40 kcal/ kg corp/ zi, nu sunt recomandate pacientului diabetic. Valoarea energetică a raţiei alimentare se calculează înmulţind necesi­

tatea energetică corespunzătoare modului de activitate la masa corporală

"ideală" a bolnavului.

întrucât obezitatea este unul din principalii factori patogen ici în DZ de

tip II, diabeticii obezi trebuie să slăbească. S-a constatat că normalizarea

masei corporale restabileşte sensibilitatea pentru insulina, micşorează con­

centraţia insulinei imunoreactive în sânge, micşorează glicemia, lipidemia

şi uneori normalizează toleranţa la glucoza. în practică se recomandă o

reducere de 500 kcal/zi în raport cu aportul caloric teoretic sau un regim de

1500 kcal la femeie şi 1500-2000 kcal/zi la bărbat.

Al doilea principiu fundamental al raţiei alimentare a diabeticului este

de a respecta raportul fiziologic al glucidelor, proteinelor şi lipidelor. Raţia

alimentară trebuie să fie acoperită de glucide 50-60%, proteine 12 - 15%

şi lipide 25-30%.

2. Boala Cushing – df, etiopat, modif org interne

Boala Iţenko-Cushing este o patologie hipotalamo-hipofizară cu hipersecreţie de ACTH şi hiperstimulare morfofuncţională a corticosuprarenalelor. Scurt istoric. în 1924 neurologul rus N. M. Iţenko a descris pentru prima dată tabloul clinic al bolii determinate de lezarea centrilor hipotalamici. In 1932, chirurgul american Harvey Cushing, primul a descris sindromul numit "bazofilism hipofizar", condiţionat de adenom hipofizar. Frecvenţa bolii este de 70% la adulţi şi 20 - 30% la copiii cu hipercorticism de etiologie endogenă. In cea 80% de cazuri sunt prezente micro-

adenoame intraşelare, bazofil-cromofobe sau bazofile.

Etiopatogenia

Comoţiile cerebrale, neuroinfecţiile, traumatismul psihic, intoxicaţiile, sarcina, naşterea afectează hipotalamusul (în special nucleele paraventru-culare şi supraoptice), scad activitatea dopaminergică de inhibiţie, urmată de hipertonia şi autonomia centrilor secretând de CRF, STH, prolactină, FSH, LH, TSH Se formează adenom hipofizar autonom al celulelor corticotrope, rezultat al afectării primare a hipotalamusului. Restabilirea ritmului secretor de ACTH şi cortizol după adenomectomia hipofizară la majoritatea bolnavilor confirmă ipoteza afectări primară a hipofizei. Consecinţa secreţiei excesive de ACTH este modificarea morfofuncţională a corticosuprarenalelor: hiperplazia difuz adenomatoasă, în special a zonei fasiciculate cu secreţie exagerată de glucocorticoizi, care generează hipercorticism.

Dereglările hipotalamo-hipofizo-suprarenale se asociază deseori cu scăderea STH, FSH, LH, TSH şi creşterea prolactinei serice. Afectarea mecanismelor centrale de reglare a tonusului vascular, hi-

persecreţia cortico- şi mineralocorticosuprarenală, modificările în sistemul renin-angiotensină duc la instalarea hipertensiunii arteriale.

A. Semne clinice de leziune hipotalamo-hipofizară: cefalee, greaţă, vertij, vome, tulburări de vedere, gust, miros, auz, memorie, psihice,

comportamentale.

B. Modificări determinate de hipercorticim (metabolice, la distanţă):

- Adipozitate centripetă: facies rotungit "de lună plină"; gât gros, cilindric, pare scurtat; torace globulos, cu reliefuri osoase şterse; adipozitate locală în proiecţia vertebrei VII cervicale ("gibozitate climacterică", "ceafă de bizon", "cocoaşă de dromader"); abdomen voluminos, "de batracian", cu strat adipos ferm, nu face pliuri; membrele subţiri cu gropi în şold şi în centura scapulară.

- Tegumentele subţiri, uscate, cu striuri roşii-purpurii (catabolism proteic) situate preponderent pe flancurile abdomenului, sâni, părţile mediale ale braţelor, coapselor, adâncite la pipăit, mai intens colorate, mai late şi mai difuz răspândite o dată cu agravarea bolii, şi invers, mai pale şi mai mici - la tratament eficient. Deseori pielea are nuanţă marmorie, cu acnee, pete echimotice, furuncule,

seboree, tulburări trofice, uneori hiperpigmentare, acrocianoză. hiperemia obrajilor în formă de fluture.

- Pilozitatea rareori se intensifică la bărbaţi, iar la femei poartă caractere bărbăteşti, cu fire de păr de culoare închisă, groase, ondulate, deseori alopeţie.

- Unghiile subţiri cu modificări trofice, deseori cu infecţii sau micoze.

- Tulburări osteoarticulare - rezultat al osteoporozei generalizate: dureri osoase, modificări de curbură şi lungime a coloanei vertebrale, scădere în înălţime, tasări şi fracturi ale vertebrelor, osteoporoză, alte fracturi osoase cu refacere lentă şi cu pseudoarticulaţii.

- Modificări musculare: hipo-, atrofie musculară, preponderent a membrelor, toracelui, care împreună cu redistribuţia adipoasă realizează aspectul "cartof pe scobitori". Forţa musculară diminuată, astenie fizică.

- Tulburări pulmonare - consec ale reactiv scăzute: bronşite, pneum, tuber cu caverne, hemoptizii.

- Tulburări vasculare: echimoze, peteşii, gingivori, epistaxis, hemoptizii, trombofleb, hematurii, melene, uneori fatale.

- Modificări cardiace: deseori suflu cardiac la apex şi aortă, tahiaritmii, hipertens arterială sistolică şi diastolică, crize de angor pectoral, accidente vasculare, insuficienţă cardiacă.

- Tulburări digestive: uneori hepati, gastrite erozive, ulcere gastroduode cu hemoragii, melenă.

- Modificări renale: litiază renală, eliminare de calculi, colici renale, uneori hematurie, infecţii renale, sepsis, nefroscleroză.

- Tulburări neuro-psihice: neurite, radiculite, modificări de sensibilitate, scade puterea de concentrare, atenţia, memoria, intelectul, labilitate emoţională, anxietate, depresie, euforie, suicid, stări maniacale şi epileptice.

- Modificări endocrine: tiroida - hipotiroidie, deseori uşoară, cu tegumente uscate, aspre, des-

cuamate. paratiroidele - parestezii, excitabilitate, ca urmare a pierderii de calciu. pancreasul - uneori diabet zaharat steroid, în primii ani cu rezervă pancreatică, apoi cu epuizarea pancreasului endocrin. gonadele: la femee - oligospaniomenoree până la amenoree, sterilitate secundară, diminuarea libidoului, hipertrofia clitorisului, hipotrofia uterului, ovarelor, sânilor, hipervascularizare şi fragilitate vasculară vulvo-vaginală. la bărbat- scade libidoul, potenţa, erecţia, ejacularea, hipotrofia testiculelor, scade spermatogeneza, ginecomastia, rărirea părului facial.