III. Descrierile analitice

Acestea se realizează pentru articole dintr-o publicaţie serială, părţi componente dintr-o carte cu un titlu distinct, fiind folosite în întocmirea bibliografiilor.

 Descrierea publicaţiilor seriale

Descrierea publicaţiilor seriale ridică probleme specifice. Ea se realizează în conformitate cu Metodologia de aplicare a normelor ISBD (S), ediţia a 2-a revăzută, 1999, şi are în vedere elementele necesare caracterizării şi identificării publicaţiilor seriale, ordonarea acestora prin respectarea obligatorie a normelor de punctuaţie.

 Schema

Schema descrierii acestora cuprinde tot 8 zone care sunt:

• zona titlului şi a menţiunii de responsabilitate;

• zona ediţiei;

• zona numerotării;

• zona datelor de publicare / difuzare / producere (adresa bibliografică);

• zona descrierii fizice (colaţiunea);

• zona ediţiei – colecţiei;

• zona notelor;

• zona nr. standard (sau alt număr), a modalităţii de procurare, a preţului.

Sistemul de punctuaţie utilizat (diferit de cel gramatical), adaptat prelucrării automate a datelor, este cel aplicat în toate ISBD-urile. Două simboluri de punctuaţie – croşetele ( [ ] ) şi trei puncte (...) – pot fi utilizate în oricare dintre zone.

 Zonele

 Titlul propriu-zis este redat după anumite norme:

• în forma exactă în care este înscris pe publicaţie;

• la primul dintre titluri în cazul titlului în mai multe limbi;

• la titlul comun, în cazul serialelor pe secţiuni (Ex. Analele Universităţii „Al. I. Cuza” Iaşi. Limba şi literatura română);

• la titlul propriu-zis al suplimentului în cazul în care acesta apare separat şi cu alt nume, iar în zona notei se trece titlul publicaţiei aparţinătoare (Ex. Îndrumătorul cultural  Notă : Supliment al revistei Cronica);

• la titlul paralel în întregime ca echivalent al titlului propriu-zis (Ex. Convieţuirea = Együttélés);

• la titlu urmat de informaţiile despre titlu (redate prin două puncte) când acestea figurează pe pagina de titlu (Ex. Libertatea : săptămânal al CPE Libertatea);

• la titlu urmat de modificarea informaţiilor despre titlu, vechile informaţii fiind trecute în zona notelor.

 Zona numerotării sau a limitelor cronologice – număr şi data primei şi ultimei fascicule dintr-o colecţie care şi-a încetat apariţia (între care se pune liniuţă); nr. şi data primei fascicule dintr-o alta care continuă să apară. Datele referitoare la numere, ani, volume se scriu cum apar pe publicaţie, prin înlocuirea cifrelor scrise cu litere prin cele cu cifre arabe (Ex. Convorbiri literare.... An 1, nr. 1 (.... 1867)

 Zona adresei bibliografice cuprinde

• date de publicare şi de difuzare;

• date de tipărire (facultative).

Locul de publicare (cu excepţia primului) este precedat în scriere de spaţiu punct şi virgulă. Numele de editor este precedat de spaţiu, două puncte, spaţiu. Locul de tipărire se trece între paranteze rotunde. Locul de publicare poate fi însoţit de denumirea ţării în care apare publicaţia. Editorul se redă în scriere cum apare pe publicaţie, fiind precedat de semnul două puncte (Ex. Limba română... . – Chişinău : Casa Limbii Române...). Când data publicării nu poate fi identificată se trece o alta aproximativă, în paranteze pătrate (Ex. [1970?]

 Zona descrierii fizice cuprinde:

• date despre aspectul fizic şi numărul fasciculelor (precedate de spaţiu, punct linie, spaţiu);

• date despre ilustraţii (spaţiu, două puncte, spaţiu);

• date despre format (spaţiu, punct virgulă, spaţiu);

• material însoţitor (spaţiu, semnul plus, spaţiu).

 Zona notelor este foarte bogată la seriale, întrucât aici se menţionează: modificări ale datelor privitoare la titlu, periodicitate, responsabilitate, numerotare, date de publicare, descriere fizică, conţinut, ISSN.

Toate aceste note este recomandabil să se despartă cu spaţiu, punct virgulă, spaţiu (Ex. Byblos  Notă : Apare trimestrial, din 2003 a încetat să apară ; Biblioteca  Notă : până în 1965 a apărut cu titlul : Revista bibliotecilor ; Mihai Eminescu  Notă: Apare şi cu titlul : Buletinul „Mihai Eminescu” ; De la numărul 12 (1934) : director Leca Morariu ; Natura Notă : Din anul 1961 se scindează în seriile : Natura. Seria Bibliologie ; Natura. Seria Geografie-geologie)

 Descrierea publicaţiilor monografice vechi

Aceasta se face în conformitate cu normele stabilite prin STAS 12629/4-88. Schema descrierii este aplicată şi în cazul sistemului automatizat de prelucrare. Se au în vedere cele trei mari grupe în care sunt structurate: incunabule (1446-1500); carte veche străină (1501-1800); carte românească veche (1500-1830).

Regulile lor de descriere coincid cu cele ale documentelor monografice, caracteristicile specifice şi punctuaţia fiind prevăzute prin STAS-ul menţionat şi ISBD-ul prezentat la pagina 108.

 Descrierea bibliografică a materialelor audio-vizuale şi a altor tipuri de documente

Aceasta se face după modele consacrate pentru înregistrări audio; reproduceri de artă; cărţi poştale etc. Regula prevede respectarea zonelor cunoscute, la care se adaugă alte elemente specifice; scrierea (pe fişa de hârtie) vedetei de la prima verticală iar a celorlalte date de la a doua verticală.

 Un alt proiect – Controlul Bibliografic Universal (CBU) – lansat în 1971, presupune înregistrarea uniformă a datelor bibliografice pornind de la catalogare concomitentă şi continuând cu introducerea în catalogul bibliotecii sau baze de date. A devenit din 1986 UBCIM (Centrul Bibliografic Universal şi Marc Internaţional) cu sediul la Frankfurt (prin hotărâre FIAB). Controlul bibliografic – sublinia Dan Simionescu – înseamnă indexare exhaustivă a titlurilor (cărţi, periodice, articole)⁴⁵ şi bibliografiere în scopul satisfacerii unui deziderat ideal: controlul bibliografic naţional. Controlul Bibliografic Universal este unul dintre programele fundamentale ale IFLA. El presupune realizarea de consorţii în cadrul cărora fiecare unitate prelucrează o anumită parte de documente, alte părţi fiind preluate de la celelalte unităţi, gata prelucrate. Este ceea ce Mircea Regneală defineşte a fi catalogarea în cooperare⁴⁶.

 Catalogul Naţional Partajat (CNP)

Este un proiect lansat de Gheorghe Buluţă, susţinut de Dan Matei, Ştefan Gruia, Victor Duţescu, rămas încă în faza de proiect, un proiect, extrem de necesar, implementarea lui fiind urgentă. Catalogarea partajată este un tip modern de catalogare, care presupune o decizie prealabilă în baza căreia mai multe unităţi îşi dau concursul la realizarea unui sistem de catalogare, prin înregistrări unice în catalog şi nu paralele. Ea uşurează munca catalogatorilor care nu mai prelucrează fiecare acelaşi document, ci acesta este prelucrat într-un singur loc, descrierea lui urmând a fi preluată gata realizată şi doar localizată, inserată cu numerele de inventar şi cotele utilizate în fiecare unitate în parte.

 Formatul UNIMARC

Formatul MARC original a fost implementat pentru prima dată în Biblioteca Congresului SUA în scopul informatizării producţiei sale bibliografice şi al difuzării lor.

UNIMARC a apărut în 1977 ca efect al iniţiativelor din cadrul IFLA din nevoia armonizării internaţionale a practicilor de catalogare, obiectivele sale fiind paralele şi integrate cu cele ISBD (publicate din 1974 de IFLA) subordonate aceluiaşi program fundamental IFLA – UBCIM (Control Bibliografic Universal şi Marc Internaţional).

Aceste formate MARC şi UNIMARC au rămas în sarcina bibliotecilor naţionale. Revizuit în 1982, editat într-o nouă versiune (1987) şi apărut (1991) ca format UNIMARC autorităţi, UNIMARC este astăzi un format multimedia complet care este utilizat atât în prelucrare cât şi în schimb şi care nu mai este specific numai bibliotecilor naţionale.

În 1991, formatul UNIMARC este publicat în clasoare cu fişe mobile, ca şi versiunea din 1994.

În privinţa performanţelor catalografice, UNIMARC este formatul care asigură tot felul de legături, bine dezvoltate într-un ansamblu de 10 niveluri. El este singurul din familia MARC⁴⁷, care oferă două metode de rezolvare a relaţiilor dintre entităţile bibliografice: legătura propriu-zisă şi sub-notiţa.

A funcţionat perfect în sistem automatizat (1982-1990) în programul reţelei LIBRA.

UNIMARC⁴⁸ este un „format integrat” care are în vedere toate tipurile de documente, fiind un format internaţional, folosit în multe ţări europene. El oferă o gamă întreagă de oportunităţi:

• relaţii între ansambluri şi subansambluri bibliografice, ca relaţia dintre documentul-gazdă şi partea compusă, relaţii între nivelurile unui ansamblu de genul „monografie în mai multe volume” şi recunoaşterea acestor niveluri bibliografice;

• posibilităţi de stabilire a unei legături autentice concretizate în baze de date;

• posibilităţi de utilizare a fişierelor de autoritate legate, de altfel, la baza de date.

 Catalogarea / Indexarea în TINREAD

Operaţiunea de catalogare/indexare se realizează în bibliotecile publice din România în sistem automatizat, utilizând TINLIB-ul, urmat de o nouă variantă, modernizată, a acestuia – TINREAD.

TINREAD este un sistem integrat de bibliotecă cu funcţionalitate multiplă deopotrivă pentru bibliotecari, fiind utilizat în catalogare, circulaţie, achiziţie, control seriale, cât şi pentru utilizatori (OPAC, WEBOPAC), motiv pentru care autorii acestuia (IME Bucureşti) au lansat proiectul (1996) sub formula „Revoluţia TINREAD”.

Sistemul TINREAD răspunde bine cerinţelor unei biblioteci moderne care devine parte a fluxului informaţional (între biblioteci, la nivel naţional şi internaţional; între biblioteci şi alţi deţinători de informaţii).

El poate fi funcţional în cadrul unui consorţiu de biblioteci, având module pentru: WEBOPAC comun (Catalog Colectiv – punct unic de acces); Catalogare în comun (Catalog partajat; Circulaţie partajată; Achiziţii partajate (politici globale); Seriale; Centru de Informare Comunitară (prin utilizarea extensiei, informaţii comunitare).

 Avantaje:

• lucrează în format universal de prelucrare bibliografică UNIMARC;

• este interfaţă cu utilizatorii, utilizarea sa fiind similară cu orice navigare Internet;

• orice înregistrare făcută, în mod automat, poate fi vizualizată de la distanţă etc.