Apropierea publicului de bibliotecă. Animaţia culturală şi integrarea bibliotecii în viaţa comunităţii

 Misiune

Ca una dintre cele mai importante instituţii de formare intelectuală prin accesul democratic la carte şi informaţie, biblioteca trebuie să-şi facă cunoscute toate serviciile şi produsele sale publicului larg, să fie deschisă spre acesta, pentru a-l conştientiza de misiunea sa, în viaţa comunităţii şi de oportunităţile pe care le oferă. Mai ales acum, când timpul liber al individului este bombardat cu stimuli tentanţi, nocivi nu de puţine ori, biblioteca trebuie să gândească şi implementeze o strategie imbatabilă de aşezare a sa în atenţia publicului şi de cucerire a lui spre valorile pe care le deţine şi creează.

 Metode

Modalităţile (metodele) prin care poate să facă acest lucru sunt, practic, nelimitate şi succesul lor ţine de calitatea, de competenţele, de ştiinţa adaptării continue la cerinţele deosebit de complexe, la sensibilitatea publicului, la mutaţiile care intervin în sfera lecturii, informării, a preocupărilor de timp liber. Aceste metode pot fi:

• tradiţionale, validate de practica bibliotecară şi care se referă, în principal, la informarea corectă a publicului privind existenţa bibliotecii, serviciile şi produsele sale, liniile de modernizare a acestora, oportunităţile serviciilor informatizate, noile instrumente de informare şi tipul de utilizare, stocurile noi intrate în bibliotecă şi tipuri de acces la acestea etc.

• originale, încadrate sub terminologia utilizată în ultimele decenii de animaţie culturală, care fac din bibliotecă centrul vieţii culturale, integrând-o cu succes în ansamblul instituţiilor cu misiuni exprese în această direcţie.

Aflată în faţa unui public nou – un public al Internetului şi calculatorului – mai informat, mai diferenţiat, mai exigent, cu remarcabile competenţe IT – biblioteca trebuie să ştie exact pe ce buton să apese pentru a fi percepută de acesta ca un brand, ca un centru multifuncţional, cultural, educaţional, de socializare şi recreere etc. Pe de altă parte, ea este pusă în faţa unei alte faţete a noii realităţi – analfabetismul, violenţa, vulgaritatea proliferantă, drogurile şi imigraţia. De aceea ea trebuie să gândească o politică pe termen lung, cu o anumită strategie, care să cuprindă programe şi proiecte, produse, termene fixe, direcţii de realizare a publicităţii în exterior a bibliotecii.

 Direcţii

Din practica bibliotecară şi din sondarea tendinţelor publicului său, câteva dintre aceste direcţii s-au dovedit viabile, necesare, de succes:

 informarea publicului

• comunicarea cu autorităţile;

• comunicarea cu întreaga comunitate;

 publicitatea informaţiei

• grafica publicitară;

• publicitatea media;

• comunicarea cu mass-media;

 promovarea directă a serviciilor– comunicarea cu vizitatorii bibliotecii, cu utilizatorii potenţiali, cu nonpublicul.

 În ceea ce priveşte informarea publicului, biblioteca trebuie să utilizeze şi să introducă în programul general pe termen lung cel puţin patru tipuri de informare obiectivă a întregii comunităţi:

• informaţii despre bibliotecă, serviciile şi produsele sale, prin publicitate adaptată;

• informaţii despre tipurile de acces la documentele şi instrumentele de informare deţinute sau create;

• informaţii despre modernizarea serviciilor– Serviciul de referinţă, Centrul Internet, Centrul de Informare Comunitară, American Corner, Centrul OSIM, Sala Multimedia etc. –, determinată de mutaţiile din plan social, informaţional;

• informaţii despre oportunităţile serviciilor automatizate şi despre tendinţele de viitor ş.a.

Comunicarea cu autorităţile, orală sau scrisă, trebuie să fie foarte bună. Pentru aceasta trebuie să fie formulată cu claritate, argumentată solid, să cuprindă chestiuni esenţiale. Ea este fie o solicitare, fie o informare şi îmbracă mai multe forme: cerere, referat, scrisoare de intenţie, raport de activitate (lunar, trimestrial, anual), memorii, note. Acest tip de comunicare se realizează şi prin invitaţii personalizate prilejuite de evenimente culturale etc.

 A doua direcţie – publicitatea informaţiei – este, practic, inalienabilă actului cultural-educaţional. Publicitatea – se ştie – e mama succesului, dacă, bineînţeles, nu e abuzivă şi mincinoasă ci, cum susţinea Emile Girardin încă din 1845⁹⁹, “francă, fără mască, cu ţintă exactă, de impact”. Un rol important în acest sens îl deţine grafica publicitară care utilizează câteva instrumente de impact:

• foaia volantă (care conţine informaţii certe şi precise despre serviciul de bibliotecă: numele instituţiei, adresa, telefon/fax/e-mail, site web, servicii, imagini concludente), distribuită prin voluntari în public (în spaţii foarte vizitate, în cutiile poştale, în diferite contexte, spectacole etc.);

• pliantul publicitar (care cuprinde informaţii ceva mai dezvoltate decât foaia, desene, ilustraţii, fotografii din bibliotecă, condiţii de înscriere şi acces în bibliotecă, servicii şi produse, orar, adrese);

• afişul (care poate fi de anunţare a unor servicii şi facilităţi noi din bibliotecă, de orientare în universul informaţional, modernizat al bibliotecii, de promovare a unui eveniment) trebuie să îndeplinească câteva condiţii: gust, inventivitate şi inteligenţă în alcătuirea sa, o idee frapantă, originală, ca imagine şi text care să atragă atenţia, fugare note informative de „subsol” – loc, adresă, program, orarul bibliotecii – format adecvat şi evitarea monotoniei înscrisurilor;

• panoul (depăşeşte afişul prin dimensiuni şi suport material – plastic, lemn – şi prin extensia textului care se referă, în special, la serviciile de bibliotecă sau condiţii de acces şi împrumut, text verificat atunci când informaţiile conţinute sunt perimate);

• alte instrumente publicitare: logotipul, firma luminoasă, pungi de plastic imprimate, semne de carte, fluturaşi, felicitări nominalizate, invitaţii nominale, personalizate, supracoperţi de carton, pixuri imprimate şi medalii aniversare, ghidul bibliotecii, ghidul utilizatorului, etc.;

• Instrumente signaletice: inscripţii şi indicatoare (indicatoare de raft, de poliţe, indicatoare de adresă).

 Publicitatea media joacă un rol foarte important, fiind cel mai de impact din întregul arsenal de forme şi mijloace de publicitate concentrat în bibliotecă. Ea se realizează prin parteneriate stabilite cu ziarele, radioul, televiziunile locale sau centrale.

• Publicitatea prin presa scrisă cuprinde:

• mici anunţuri (în cadrul unor rubrici culturale referitoare la: adresă, program, servicii, puncte de împrumut fixe şi mobile, unităţi editoriale intrate în bibliotecă, programe culturale, aniversări, comemorări etc.) – cel puţin o ştire pe săptămână/lună, comunicate de presă; apeluri; anunţuri-invitaţie;

• articole ample, note culturale, recenzii şi semnalări ale unităţilor editoriale, interviuri (cu personalităţi din bibliotecă sau prezente la programele bibliotecii), semnalări (ale evenimentelor deosebite), cronica locală;

• Publicitatea prin editările în volum

Editările în volum (monografia bibliotecii, ghidul bibliotecii, pliantul bibliotecii, cronica anuală retrospectivă, revista, bibliografii, sumare, cataloage de expoziţie, anuare, dicţionare biobibliografice, manuale etc.) necesită, fiecare în parte, explicaţii suplimentare:

• Pliantul – o tipăritură de mici dimensiuni, cu o prezentare grafică atrăgătoare – este destinat informării publicului asupra profilului colecţiilor, ofertei de servicii, condiţii de înscriere, facilităţi, programului bibliotecii, adresa, invitaţii – slogan – la lectură.

• Broşura este o tipăritură de mici dimensiuni, uşor de difuzat, care cuprinde informaţii curente privind viaţa bibliotecii cu valoare ulterioară de document (Ex. Calendarul activităţilor culturale).

• Monografia bibliotecii este o contribuţie ştiinţifică notabilă, cu un text solid (istoric, evoluţie, realizări, persoane, echipe manageriale, servicii, resurse, echipamente, colecţii, clădire ş.a.), iconografie, anexe, cronologie, lista bibliotecarilor şi a directorilor, indici de nume. Este utilizată pentru oficialităţi, protocol, ca informare de înalt nivel ştiinţific, ca obiect de schimb între biblioteci etc.

• Repertoriul – instrument de informare cu rol important în identitatea şi memoria locală (Ex. Repertoriul personalităţilor; Iaşul în colecţiile bibliotecii – catalog selectiv).

• Cronica locală anuală retrospectivă – cuprinde informaţii dense despre activitatea bibliotecii pe o perioadă de un an, informaţii despre localitate – veritabile baze de date (pe CD, DVD) – care fac din bibliotecă memoria comunităţii (evenimente de ordin administrativ-edilitar, evenimente de ordin socila şi cultural etc.).

• Revista – cu apariţie regulată sau neregulată – se adresează atât publicului larg (prin informaţiile asupra bibliotecii şi serviciilor sale, evenimente culturale) şi autorităţilor locale, cât şi colegilor bibliotecari din reţea, fiind o sursă de informare pentru aceştia privind activitatea şi competenţele, performanţele bibliotecii respective sau contribuţiile teoretice notabile ale unor persoane din interiorul acestora sau ale unor colaboratori de prestigiu.

• Lista de noutăţi – elaborată, afişată, distribuită – cuprinde şi un text introductiv, fiind înaintată oficialităţilor, managerilor de instituţii culturale, şcolare (selectiv), prietenilor bibliotecii.

• Catalogul de expoziţie – are valoare explicativă şi documentară şi cuprinde o introducere (scop, titlu, organizatori, durată), urmată de lista exponatelor şi descrierea lor standardizată, a secţiunilor şi titlurilor lor, a citatelor utilizate, imagini, ilustraţii.

• Publicitatea prin presa audio şi vizuală

  • Radioul şi televiziunile locale sunt modalităţi de publicitate media cu cel mai mare impact. Inserarea în cadrul emisiunilor de cultură a unor informaţii şi imagini din bibliotecă; trimiterea unor înregistrări video şi audio; obţinerea unor minute de antenă şi intrarea directă în emisie sunt doar câteva dintre acestea.

  • Realizarea unor instrumente proprii de promovare, cu mijloace moderne este ilustrată de: site-ul web, CD-ROM-ul bibliotecii etc. Este un alt mijloc de publicitate vizuală.

 Publicitatea utilizatorului

Un loc aparte în cadrul publicităţii trebuie acordat utilizatorului de servicii (cititorului) prin susţinerea unor rubrici ca „cel mai bun cititor”, „Cititorul anului”, „Cel mai vechi cititor”, „Cel mai aplicat voluntar”, „Cel mai asiduu participant la programe culturale” etc., a unor programe ca Festivalul cititorului, Ziua cititorului etc.

 Promovarea directă

Promovarea directă a imaginii bibliotecii se produce prin:

• comunicarea cu utilizatorii în cadrul vizitelor la bibliotecă;

• comunicarea în cadrul „zilelor deschise ale bibliotecii”

Important este ca, prin întreaga activitate de comunicare în interior şi exterior, prin întreaga strategie de publicitate, biblioteca să reuşească să atragă spre lectură şi informare diferitele categorii socio-profesionale ale publicului potenţial într-o mai judicioasă proporţie şi să diminueze ponderea nonpublicului (care, se ştie, refuză din start lectura şi biblioteca), să suţină şi includă între utilizatorii săi şi publicurile cu nevoi speciale, publicurile din cartierele, cătunele mărginaşe, defavorizate etc.

 Strategii

Trăind într-o civilizaţie a imaginii, este imperios necesară conceperea şi implementarea unei strategii de construire a unei imagini pozitive a bibliotecii. Imaginea – producere – afect – efect – este un concept, interfaţa bibliotecii, un produs cu un effect feed-back pozitiv, atunci când este bine construită. De la intrarea în bibliotecă şi asigurarea unor zone civilizate (zona garderobei), la crearea unui climat elevat – prin amenajări din zonele holurilor şi transformarea lor în galerii de expoziţie, prin săli cu mobilier şi echipamente moderne, cu servicii şi personal performante, de la solicitări la utilizări, de la servicii la produse, de la resursele materiale, de stocuri, facilităţi şi de echipamente, biblioteca „se comunică” tinzând să răspundă orizontului de aşteptare al utilizatorilor – reali, potenţiali, virtuali, non-cititori. Modelul creativ al serviciilor şi produselor cultural-educaţionale integrate într-un sistem de colaborări instituţionale şi al unei permanetizate relaţii şi schimburi de informaţii cu presa, este unul dintre vectorii care creează şi susţin imaginea bibliotecii, încrederea în instituţia bibliotecară, demonstrând transparenţă şi implicare în plan cultural, social, economic, educaţional, informaţional, larg comunitar. Bibliopolis şi Tehnopolis nu pot astăzi, puse faţă în faţă, decât să ţină cont una de alta şi să conlucreze.

 Animaţia culturală şi integrarea bibliotecii în viaţa localităţii

Bazele ştiinţifice de promovare a imaginii bibliotecii şi lecturii, a colecţiilor, serviciilor şi produselor sale, sunt determinate de respectarea unor principii generale.

Misiunea bibliotecii de a informa şi forma, de a media accesul la cunoaştere prin documentele sale, de a fi agentul dezvoltării personalităţii umane, presupune, implicit, iniţierea şi implementarea de programe de animaţie culturală – programe cultural-educaţionale – care asigură integrarea bibliotecii în climatul socio-cultural şi economic al comunităţii deservite. „Activă şi constructivă” – cum se subliniază în Manifestul Unesco pentru Biblioteca Publică din 1994 –, biblioteca publică trebuie să-şi dovedească utilitatea şi să invite populaţia la lectură şi informare, prin coordonarea eforturilor cu cele ale altor organisme de educaţie, cultură şi de acţiune socială sau „cu vocaţie artistică”, prin reinventarierea „noilor interese şi nevoi”, „noilor categorii de cititori”, a cerinţelor unor lucrări „de un tip special”, prin asimilarea mutaţiilor produse în sfera evoluţiei concepţiei asupra timpului liber şi a activităţilor de loisir (în care ea trebuie să-şi păstreze locul favorit).

 Scopuri

Scopul animaţiei culturale este revelarea importanţei lecturii şi a cărţii, a noului profil, modern, al bibliotecii în viaţa cotidiană a individului. „...Cartea nu se poate izola – susţine Brigitte Richter¹⁰⁰ – în ansamblul instrumentelor culturii, pentru că ea este un mijloc printre cele care au devenit astăzi o reţea de masă”.

Având ca obiectiv fundamental integrarea cărţii, a lecturii şi informării, a bibliotecii înseşi în viaţa, în deprinderile şi cutumele publicului, printr-un program global de promovare culturală, animaţia culturală este un demers dificil care urmăreşte nişte scopuri precise:

• atragerea indivizilor spre bibliotecă, spre serviciile ei moderne;

• reunirea lor într-un spaţiu al învăţării, informării şi comunicării necenzurate;

• învăţarea, crearea unor competenţe de dialogare, de exprimare liberă, prin direcţionarea spre interactivitate;

• înlesnirea cunoaşterii şi apropierii între membrii comunităţii, socializarea lor;

• stimularea inteligenţei, creativităţii;

• formarea culturii informaţiei;

• favorizarea aspiraţiilor elevate;

• implicare în viaţa bibliotecii prin voluntariate, parteneriate, colaborări;

• atragerea nonpublicului şi a publicurilor cu nevoi speciale;

• perceperea bibliotecii ca centru de cultură, educaţie, informaţie, loisir, ca loc cald şi primitor de petrecere utilă şi plăcută a timpului liber.

 Motivaţii

Motivaţiile conceperii anumitor programe culturale trebuie să fie, de asemenea, foarte clare şi ele se bazează pe o analiză riguroasă, periodică, a fenomenului cultural în general, a locului şi rolului lecturii şi al bibliotecii. De aceea, ele trebuie să răspundă la câteva întrebări:

• Cine? (adresabilitatea programului cultural) – o anumită categorie de vârstă sau socio-profesională, un microgrup, o instituţie, publicului larg; linia care trebuie urmată fiind astfel programele culturale axate pe categorii de vârstă, centre de interes ş.a. pentru a avea finalitatea scontată;

• Când şi unde? (momentul şi locul potrivit) – la sediul bibliotecii, la punctele de împrumut fixe sau mobile sau în afara acestora (şcoli, cămine, penitenciare etc.), în diferite alte locaţii (instituţii de cultură etc.);

• Cât? (acţiuni continue) – programe culturale în ediţii succesive, dacă au impact la public;

• Cum? (tipurile, categoriile de programe culturale implementate) – desfăşurare orală, vizuală, dinamică, modernă, cu utilizarea echipamentelor moderne.

Obiectivele programului de animaţie culturală trebuie să proiecteze imaginea bibliotecii ca:

• prezenţă intelectuală pe lângă utilizatori;

• prezenţă pedagogică pe lângă utilizatori;

• factor de comunicare între indivizi;

• prezenţă stimulatoare pentru nonpublic în direcţia redescoperirii plăcerii lecturii;

• teren de cercetare şi afirmare a valorilor;

• portal spre informare etc.;

• stimul pentru creativitate.

Foarte importantă este alegerea partenerilor şi colaboratorilor particulari sau instituţionali, a partenerilor media care reprezintă o condiţie a succesului integrării bibliotecii, în mod firesc, în climatul socio-cultural al localităţii şi a succesului de public scontat.

 Tipuri

Categoriile de programe de promovare a bibliotecii şi cărţii prin animaţie culturală sunt:

• animaţia culturală curentă care ar cuprinde: acţiuni de promovare a documentelor noi intrate în bibliotecă; a colecţiilor bibliotecii; a modernizării acesteia; a conţinutului şi valorii cărţii;

• animaţia de tip complex

Programele culturale sunt şi trebuie să fie integrate sistemului global de programe, putând fi structurate în trei mari tipuri:

• de atragere la lectură (ghidul, pliantul, anunţul, ziarul local, scrisorile-invitaţii) – acoperite de fapte;

• de orientare a lecturii – cu un caracter informativ (expoziţii de carte, vitrine de carte, recenzii şi prezentări, bibliografii tematice, sumare, bibliografii de recomandare ş.a.) şi de cunoaştere sau aprofundare (consfătuiri, dezbateri, simpozioane, concursuri literare etc.);

• active, cu public larg (seri literare, aniversări, comemorări, saloane de carte, vernisaje, audiţii muzicale) de obicei asociate cu alte forme de activitate.

 Modalităţi şi forme de promovare

Modalităţile de promovare a cărţii, ca document de bază al bibliotecii, cuprind o paletă extrem de bogată şi variată de oportunităţi:

 Expoziţia tematică de carte – fie ilustrează un eveniment (aniversare/comemorare), fie pune în valoare diferite categorii de documente, fie tratează teme actuale, fie este o personalia (despre o personalitate) sau o localia (despre localitatea respectivă) etc.

 Etape

Etapele metodologiei realizării unei expoziţii-eveniment sunt foarte clar stabilite şi ele trebuie urmate cu stricteţe:

• ştiinţa organizării – care presupune:

• stabilirea temei;

• întocmirea bibliografiei;

• selecţia documentelor de bibliotecă, a ilustraţiilor;

• stabilirea schemei de organizare: titlu, secţiuni, citate, tabel cronologic (pentru personalităţi, evenimente);

• montarea propriu-zisă a expoziţiei, care necesită gust estetic şi talent;

• promovarea prin afiş, invitaţii nominalizate, comunicate de presă, anunţuri-invitaţie etc., în presa scrisă şi audio-vizuală, invitaţii tipărite personalizate trimise oficialităţilor, directorilor de instituţii, personalităţilor, segmentului de public căruia i se adresează – elevi, profesori etc.

• vernisajul – deschiderea expoziţiei – care trebuie să se constituie într-un eveniment, prin personalitatea care este invitată să prezinte expoziţia, prin pliantele sau cataloagele expoziţiei distribuite în public, prin arta comunicării şi farmecul moderatorului, prin prezenţa unui public numeros şi de calitate, prin participarea presei, a oficialilor.

• Sondajul de opinie din finalul evenimentului cultural, prin care se poate lua pulsul publicului participant pentru a se constitui ca punct de plecare pentru un nou demers cultural.

• Prezentarea evenimentului în presă – de bibliotecar sau de jurnalist – ţine tot de managementul cultural de succes.

 Vitrina de cărţi – pune în valoare o aniversare, o colecţie de carte, un tip de document, un eveniment literar-cultural, o noutate editorială, printr-o realizare atractivă (aspect plastic, estetic, efecte de lumină, ilustraţii, titlu, citate) în vitrine amplasate în galerii şi alte spaţii de bibliotecă sau în locuri neconvenţionale (magazine, hoteluri, târguri)

 Alte modalităţi de promovare a conţinutului şi valorii cărţii sunt reprezentate de:

• rezumat – prezentarea succintă, incitantă, a conţinutului cărţii, a valorii estetice, a motivaţiei alegerii;

• recenzie – prezentarea amplă a conţinutului cărţii, adăugând şi aprecieri critice privind valoarea estetică, ştiinţifică, educativă etc.;

• seri de poezie – promovarea cărţii beletristice, în special;

• întâlniri cu autori – dialog, schimburi de idei;

• proces literar – dezvoltarea imaginaţiei şi creativităţii.

 Animaţia de tip complex îmbracă mai multe forme posibile de exprimare:

• audiţii muzicale şi recitaluri;

• proiecţii CD-ROM, CD, DVD;

• spectacole de muzică şi poezie;

• cluburi de dezbatere, de lectură;

• teatru de păpuşi;

• ateliere creative;

• concursuri literare, gen „Cine ştie răspunde” cu apelarea la instrumentele electronice de informare deţinute de biblioteci;

• saloane literare;

• saloane de artă;

• jocuri didactice pe calculator ş.a.

 Modele de animaţie

 Modelul de animaţie pentru publicul format din copii vizează familiarizarea cu practica lecturii, a consultării unor lucrări de referinţă, reviste. Programele speciale adresate preşcolarilor, în care ludoteca, ca anticameră a lecturii, are un rol important, cele adresate copiilor mici şi mijlocii începând cu „ora de poveşti”, cu expoziţii cu lucrări realizate de ei şi continuând cu spectacole de teatru, cu serbări ale abecedarului etc. Trebuie să se desfăşoare într-o ambianţă veselă şi plăcută, atrăgătoare şi să stârnească curiozitatea, să incite. Saloanele de carte pentru copii, acest complex de manifestări cu şi pentru copii, este forma cea mai atractivă şi de impact de atragere spre carte a acestora. Desfăşurate în bibliotecă sau în afara ei, programele culturale destinate micilor cititori se realizează în parteneriate cu grădiniţe, şcoli, teatre pentru copii, Direcţia de protecţie a copilului etc.

 Modelul animaţiei pentru adolescenţi trebuie să aibă în vedere faptul că aceştia sunt publicul cel mai critic, „turbulent, obositor, uneori provocator” – cum afirmă Caroline Rives in volumul Adolescenţii, lectura şi bibliotecile – şi că este nevoie, prin urmare, de o strategie subtilă. Atragerea lor în organizarea şi desfăşurarea unor programe culturale gen „Clubul dezbaterilor”, consultarea continuă prin chestionare scurte, stimularea interactivităţii, invitarea unor scriitori, actori, personalităţi care să intre în dialog cu ei şi să-i provoace la discuţii, stimularea creativităţii prin recitaluri, lecturi din creaţii proprii, expoziţii personale etc. sunt doar câteva dintre formele posibile de asigurare a succesului. Aceasta se petrece numai prin colaborarea cu licee, colegii, ONG-uri, alte instituţii de cultură etc.

 Modelul animaţiei pentru adulţi vizează anumite tipuri de activităţi şi programe culturale adresate unor publicuri anume sau publicului larg care urmăresc revenirea în bibliotecă a acestora şi înscrierea lor printre vizitatorii, prietenii bibliotecii, creşterea prestigiului bibliotecii. Există în acest sens un public al vernisajelor expoziţiilor de artă plastică (intelectuali din cele mai diverse profesii dar şi funcţionari etc., în general fără permis la bibliotecă), un public al Saloanelor de carte, un public al serbărilor, spectacolelor cu şi pentru copii (părinţi, bunici, vecini, din diferite categorii socio-profesionale), un public al aniversărilor unor personalităţi locale (format, în general, din intelectuali) etc., care (re)descoperă biblioteca în acest mod, noul profil al acesteia, reînnodând drumul spre carte sau revenind numai pentru un alt program cultural. Atractivitatea, elevaţia, personalităţile, parteneriatele realizate sunt cheile de succes. Sunt alte categorii de publicuri – defavorizate în general – pentru care sunt gândite şi implementate alte tipuri de programe culturale cu adresabilitate exactă: pentru nevăzători, pentru cei cu dizabilităţi locomotorii, pentru bolnavii din spitale, pentru cei privaţi de libertate etc.

 Modelul animaţiei pentru vârsta a treia vizează, în primul rând, funcţia umanitară a bibliotecii, programele culturale organizate pentru bătrânii din cămine fiind, în general, axate pe probleme de sănătate, asistenţă socială, spectacole susţinute de actori, întâlniri cu medici, preoţi etc., ele fiind desfăşurate direct în cămine sau, mai rar, la bibliotecă (unde sunt ajutaţi să ajungă). Un alt segment activ al acestei categorii de public este nelipsit de la programele culturale adresate publicului larg.

Aceste tipuri de modele de animaţie culturală atrag atenţia asupra unor zone de interes şi asupra altor valenţe ale bibliotecii. Ele trebuie să se regăsească în Strategia de programe cultural-educaţionale. Programele culturale, axate, cum s-a arătat, pe categorii de public, pe zone de interes, pe anumite problematici urmărite, trebuie să răspundă unor criterii de selecţie. Ele pun publicul în contact cu Măria Sa Cartea, dar şi cu noul suport al acesteia, cât şi cu noile resurse, servicii, produse, noul profil al bibliotecii. Având în vedere faptul că instituţia bibliotecară are astăzi valenţe din ce în ce mai pregnante de mediator între public şi creator, producător, de creator şi depozitar de informaţie concentrată şi nu numai de difuzor, aceasta face ca prestigiul ei să crească. Programele cultural-educative sunt adresate, aşadar, atât publicului obişnuit al bibliotecii, cât şi publicurilor cu nevoi speciale (nevăzători, bolnavi HIV, cei cu handicap locomotor, bătrânii din spitale şi cămine, copii din căminele de copii, deţinuţii din Penitenciare), publicului tânăr (copii, adolescenţi, tineri), cât şi cel adult sau de vârsta a treia (pensionarii), publicului meloman sau publicului vernisajelor, publicului Saloanelor de carte sau publicului dialogurilor interactive. Aceste programe cultural-educaţionale trebuie să ajute comunitarul să comunice, să se integreze în societate, să afle răspuns la problemele care-l frământă, să se relaxeze şi îmbogăţească sufleteşte etc. Ele se concep cu parteneriate solide şi colaboratori importanţi, cu bugete proprii şi cu posibilităţi de finanţare interne şi externe. Succesul implementării lor ţine de calitatea managementului acestora, fiind evaluat periodic prin tehnicile şi modalităţile prevăzute iniţial în proiect.