2. Elementele contractului de asigurare

Contractul de asigurare prezintă ca elemente principale următoarele:

Interesul asigurării, obiectul şi riscul asigurării, suma asigurată şi prima de asigurare: paguba şi despăgubirea de asigurare.

1. Interesul asigurării – principiul interesului asigurabil reprezintă un principiu de bază al asigurărilor, alături de principiul despăgubirii şi de principiul bunei credinţe.

În acest context interesul asigurării prezintă particularităţi, în funcţie de formele concrete ale asigurării: de bunuri, de persoane şi de răspundere civilă.

Prin interesul asigurării – în cazul asigurărilor de bunuri – se înţelege suma efectivă, evaluabilă în bani, pe care asiguratul o poate suferi în caz de deteriorare a bunului asigurat.

Rezultă că în asigurarea de bunuri funcţionează două principii care domină aceste asigurări şi anume:

• necesitatea existenţei unui interes patrimonial cu privire la bunul asigurat;

• indemnizare, care împiedică asiguratul de a primi o despăgubire mai mare decât paguba suferită.

În asigurarea de răspundere civilă legea nu menţionează expres necesitatea interesului asigurat, dar el se subînţelege şi constă în evitarea micşorării patrimoniului asiguratului (şi/sau al altei persoane cuprinse în asigurare) ca urmare a angajării răspunderii lor civile faţă de terţe persoane păgubite prin fapte ilicite.

În cazul asigurărilor de persoane interesul asigurat (daună evaluabilă în bani) nu prezintă importanţă, întrucât indemnizaţia de asigurare este datorată independent de existenţa unor daune. De aceea, asiguratul sau terţul beneficiar (inclusiv moştenitorii asiguratului) nu trebuie să dovedească vreun interes pentru a putea exercita contra asigurătorului drepturile izvorâte din contract în urma cazului asigurat. Ca urmare, interesul însoţeşte evenimentul legat de persoană: deces, invaliditate din accidente sau atingerea unei anumite vârste.

În ce priveşte interesul de asigurare faţă de un lucru viitor, sunt de semnalat următoarele aspecte:

- în practica asigurărilor din diferite state, bunurile viitoare, cum ar fi rodul viilor sau producţiile agricole, pot face obiectul asigurării. Aceasta deoarece o daună se poate produce atât asupra unor bunuri materiale, cât şi în privarea lor de a produce câştiguri;

- în cazul asigurării bunurilor pe timpul transportului se despăgubeşte şi beneficiul separate la mărfurile asigurate, de până la 10%, în lipsa unei convenţii contrare.

2. Prin obiectul asigurării se înţelege ceea ce s-a asigurat: anumite bunuri, despăgubirile datorate de asigurat ca urmare a răspunderii civile faţă de o terţă persoană (patrimonial din care ar urma să se plătească) sau un atribut al persoanei (viaţa, capacitatea de muncă etc.), adică valorile patrimoniale sau nepatrimoniale expuse pericolului. Astfel, în asigurările de bunuri asigurătorul garantează asiguratului plata unor despăgubiri, în cazul în care anumite calamităţi sau accidente ar produce pagube bunului respectiv; în asigurările de persoane se garantează plata unor sume dinainte stabilite, în cazul în care în viaţa asiguratului ar interveni un anumit eveniment (supravieţuire, invaliditate, deces etc.); iar în asigurările de răspundere civilă asigurătorul preia asupra sa obligaţiile de despăgubire pe care asiguratul le-ar putea avea faţă de o terţă persoană, ca urmare a faptului că i-a pricinuit acestuia un prejudiciu.

Obiectul asigurării nu trebuie confundat cu obiectul contractului (raportului) de asigurare. De exemplu, viaţa şi sănătatea pot forma obiectul asigurării, dar – fiind scoase din circuitul civil – nu formează obiectul contractului (raportului) de asigurare; acesta constă din obligaţiile părţilor privind plata primei de asigurare şi a indemnizaţiei de asigurare, prima şi indemnizaţia de asigurare constituind obiectul prestaţiilor la care se obligă părţile (obiectul indirect al contractului).

Riscul constituie elementul esenţial şi caracteristic al contractului de asigurare. Dacă riscul lipseşte, contractul de asigurare este lipsit de eficacitate, de propria sa substanţă, întrucât riscul reprezintă însuşi cauza asigurării.

În literatura de specialitate riscul asigurat este identificat ca fiind fenomenul sau evenimentul la producerea căruia societatea de asigurări este obligată prin lege sau contract să achite asiguratului sau beneficiarului asigurării despăgubirea de asigurare la bunuri sau suma asigurată în cazul persoanelor. Riscul asigurat se referă la unul sau mai multe evenimente (fenomene) viitoare, posibile şi nesigure (incerte), gradul de probabilitate al ivirii unei primejdii, precum şi răspunderea preluată de asigurător de a plăti asiguratului despăgubirea sau suma asigurată datorată ca urmare a producerii evenimentului producător de pagube. În domeniul asigurărilor, riscul asigurat poate să fie şi un eveniment fericit, caz întâlnit în asigurarea de viaţă la împlinirea unei anumite vârste. De regulă, aceste evenimente sunt întîmplătoare (sau termenul de supravieţuire este nedeterminat), incerte şi imprevizibile. Nu se poate cunoaşte dinainte dacă un astfel de eveniment va surveni într-adevăr într-un anumit loc, dacă el va produce sau nu pagube anumitor persoane, iar în cazul în care s-ar ivi, nu se poate şti care va fi momentul, ce amploare va avea şi care va fi mărimea pagubelor ce v-or fi provocate. La asigurările de persoane, riscul asigurat este evenimentul (evenimentele) imprevizibil, viitor şi posibil să se producă şi care poate avea ca efect pierderea parţială sau totală a capacităţii de muncă, împlinirea unei anumite vârste, decesul.

Prin risc asigurat se mai înţelege şi mărimea (proporţia) răspunderii preluate de asigurător prin încheierea asigurării respective.

Fenomenul (evenimentul) asigurat care a fost deja produs, poartă denumirea de caz asigurat sau sinistru. Rezultă că, spre deosebire de risc, care este un eveniment ce se poate ivi, cazul asigurat este un eveniment care s-a produs. Noţiunea de caz asigurat are o însemnătate deosebită în materie, pentru că din momentul producerii lui, asigurătorul este obligat să plătească îndemnizaţia de asigurare (despăgubire sau sumă asigurată).

3. Suma asigurată – este partea din valoarea de asigurare pentru care asigurătorul îşi asumă răspunderea în cazul producerii fenomenului (evenimentului) pentru care s-a încheiat asigurarea. Suma asigurată reprezintă limita maximă a răspunderii asigurătorului şi constituie unul din elementele care stau la baza calculării primei de asigurare.

În cazul asigurărilor de bunuri, suma asigurată nu poate să depăşească valoarea reală a bunului la data asigurării (valoarea de asigurare). Supraasigurarea nu este admisă deoarece poate trezi interesul asiguratului la producerea cazului asigurat. În schimb, suma asigurată poate fi inferioară valorii reale a bunului (subasigurare). În aceste limite suma asigurată se tabileşte de către părţi în contract.

În cazul asigurării de răspundere civilă, întrucât nu există o valoare de asigurare, suma asigurată se stabileşte prin convenţie, iar în cazul asigurării obligatorii, prin hotărâre a Guvernului.

În cazul asigurărilor de persoane, suma asigurată nu este limitată. Fiind vorba de viaţa şi de sănătatea omului, nu se poate stabili o limită – fie minimă, fie maximă – de valoare. Astfel fiind, noţiunile de supraasigurare sau subasigurare sunt inaplicabile şi suma asigurată se stabileşte potrivit înţelegerii dintre părţi, în mod liber. În cazul asigurărilor de persoane, contractul de asigurare are un caracter îndemnitar, adică în schimbul primelor de asigurare asigurătorul nu se obligă să acopere o pagubă, ci să plătească, la realizarea riscului, suma asigurată, independent de orice idee de prejudiciu, dat fiind faptul că atât viaţa, cât şi sănătatea omului nu sunt evaluabile în bani (deci se exclude orice raport între suma asigurată şi paguba suferită de asigurat).

Prima de asigurare este suma de bani pe care asiguratul este obligat, în baza contractului sau a legii, să o plătească asigurătorului, în schimbul garanţiei pe care acesta i-o acordă şi se foloseşte pentru constituirea fondului de asigurare, a fondurilor de rezervă, pentru finanţarea acţiunilor de prevenire şi combatere a unor evenimente producătoare de pagube şi pentru acoperirea cheltuielilor legate de administrarea asigurărilor. Prima de asigurare este, aşadar, preţul plătit de asigurat ca asigurătorul să preia asupra sa riscul.

Cuantumul primei de asigurare depinde de cota de primă tarifară stabilită, de exmplu, la 1000 lei sumă asigurată pe cap de animal, hectar, etc., precum şi de mărimea sumei asigurate. Prin urmare, prima de asigurare se calculează prin înmulţirea cotaţiei (exprimată în procente) ajustată, în urma inspecţiei de risc şi a negocierii, cu suma asigurată.

Există mai multe categorii de prime (cotizaţii de asigurare) şi anume:

a) Prima pură, denumită şi primă de rsic sau primă tehnică, este destinată constituirii fondului de asigurare din care se plătesc despăgubirile de asigurare şi sumele asigurate. Ea se calculează înmulţind frecvenţa sinistrelor cu costul lor mediu.

Spre exemplu, să presupunem că un asigurător din România asigură împotriva incendiului 2000 de case care costă în medie 200.000.000 lei. Suma asigurată va fi 200 mil. lei X 2000 = 400 miliarde lei. Dacă, potrivit statisticilor, în fiecare an, în medie, una dintre aceste case arde complet, asigurătorul va trebui să plătească 200 milioane lei pentru a-şi onora angajamentele. Prima pură necesară pentru a face faţă acestei sinistralităţi este egală în fiecare an cu 100.000 lei, aşa cum rezultă din următorul calcul:

Frecvenţa = 1/2000 = 0,05%

Suma asigurată: 200 mil. lei

Prima pură = frecv. X suma asigurată = 0,05% X 200 mil. lei = 100 mii lei

Asigurătorul celor 2000 de case va încasa 100.000 X 2000 = 200 mil. lei ceea ce îi permite să facă faţă ratei sinistralităţii meii anuale constatată statistic.

Prima pură poate fi exprimată în valoare absolută (100.000 lei în exemplul nostru) sau în procente raportate la valoarea fiecărui risc (de exemplu 0,05%). Asigurătorul plăteşte în practică o primă variabilă, în funcţie de valoarea bunului său. Pentru a continua acelaşi exemplu, asiguratul a cărei casă nu valorează decât 100 mil lei va plăti 00 mil. lei X 0,05% = 50.000 lei, iar cel a cărui casă valorează 400 mil. lei va trebui să plătească 400 mil. lei X 0,05% = 200.000 lei.

b) Prima netă este egală cu prima pură la care se adaugă cheltuielile necesare pentru încheierea şi gestionarea contractelor de asigurare plus profitul asigurătorului. Aceste cheltuieli variază în funcţie de produse de asigurare şi în funcţie de modurile de distribuţie utilizate.

c) Prima totală este cea care este plătită de asigurat şi rezultă din adunarea primei nete cu cheltuielile accesorii şi cu taxele şi impozitele legale. Cheltuielile accesorii, denumite suplimentul de cotizaţie sau „costul poliţei” sunt în majoritatea ţărilor o mică sumă forfetară a cărei justificare era la început aceea că asiguratul trebuia să plătească costul material al încheierii contractului.

d) Valabilitatea contractului de asigurare: data, luna, anul începerii şi expirării asigurării. Durata trebuie să fie exprimată în luni (ani) întregi. Data se indică deplin.