3. Modalităţi de intervenţie a statului în asigurarea creditelor de export

În multe situaţii, asigurarea clasică a creditelor pentru export nu oferă o protecţie deplină furnizorilor angajaţi în exporturi cu plata la termen sau băncilor care acordă credite cumpărătorilor externi. Aşa este cazul riscurilor politice, rezultînd din măsurile luate de autorităţile publice ale ţării importatorului şi care au caracter neasigurabil. Acelaşi caracter, neasigurabil, poartă şi riscurile de neplată, pe care le prezintă debitorii publici şi împotriva cărora nu se pot lua măsuri de constrîngere pentru a-i determina să-şi respecte obligaţiile asumate.

Acolo unde asigurarea clasică nu poate prelua riscurile politice care ameninţă furnizorii (creditorii) naţionali, intervine statul, în completarea sau în locul acestora, după caz. Instituţiile care acţionează din împuternicirea şi pentru contul statului îmbracă diferite forme juridice: departamente ale administraţiei de stat; instituţii publice; societăţi de asigurare cu statut de drept privat.

Astfel, în Marea Britanie, departamentul pentru garantarea creditelor de export este o devizie a Ministerului Comerţului. În Japonia, de asigurarea creditului la export se ocupă o devizie din cadrul Ministerului Comerţului şi Industriei. O organizaţie departamentală asemănătoare se întîlneşte şi în ţările scandinave. Acestea sunt exemple de departamente ale administraţiei de stat cu atribuţii de asigurare.

Într-o serie de ţări, cum ar fi, SUA, Belgia şi Italia, de garantarea exporturilor se ocupă anumite instituţii publice.

Alte ţări au optat pentru organizarea de societăţi avînd statutul juridic de drept privat. Societatea de asigurare a Comerţului Exterior din Franţa are un capital care este deţinut aproape integral de bănci sau de societăţi de asigurare naţionalizate. Capitalul instituţiilor similare din Austria şi Spania este deţinut atît de sectorul public, cît şi de cel privat, iar capitalul celor din Germania şi din Olanda este integral privat.

În ţara noastră, pentru asigurarea şi garantarea creditelor la export a fost înfiinţată Banca de Export şi Import (EximBank).

În ceea ce priveşte modul de intervenţie a statului în asigurarea creditelor la export, practica internaţională cunoaşte soluţii diferite. În aşa ţări cum ar fi: Germania, Belgia şi Elveţia se atestă o colaborare a statului cu sectorul privat. Astfel, societatea privată N.C.M. din Olanda asigură riscurile comerciale pe termen scurt din contul său propriu, fără vre-o garanţie din partea statului, iar riscurile comerciale pe termen mediu şi lung şi cele politice le asigură pe contul statului. Instituţia publică de asigurare a creditelor la export din Belgia asigură toate riscurile politice şi toate riscurile comerciale, emanînd de la ţările extraeuropene, precum şi riscurile comerciale extraordinare generate de tranzacţiile cu ţările europene. În schimb, riscurile comerciale decurgînd din tranzacţii curente realizate cu ţările europene industrializate, rămîn în sarcina unei societăţi private, care le asigură parţial la instituţia publică de asigurări-reasigurări.

În Germania, asigurarea combinată a riscurilor politice şi comerciale este de competenţa statului şi se realizează prin compania privată Hermes, care acţionează ca mandatar al său.

În alte ţări, ca de exemplu, în Marea Britanie, nu există o veritabilă colaborare între autoritatea publică şi societăţile private de asigurare, întrucît statul s-a substituit totalmente sectorului privat şi asigură direct responsabilitatea şi gestiunea riscurilor.

În alte cazuri, între stat şi beneficiarii garanţiilor sale se interpune un organism autonom şi specializat, care poate fi o agenţie guvernamentală (EximBank), ca în SUA sau o societate de drept privat (COFACE), ca în Franţa.

Indiferent de formele organizatorice şi statutele lor juridice, organismele specializate în asigurarea creditelor de export-import, încheie aproximativ aceleaşi genuri de asigurare, folosesc aceleaşi tipuri de poliţă, practică prime de asigurare diferenţiate.

Pe lîngă asigurările cu trăsături caracteristice identice sau foarte apropiate, denumite standard, unele organisme de asigurare specializate, practică şi alte tipuri de asigurare, cum ar fi, asigurarea garanţiilor împotriva pretenţiilor nejustificate ale cumpărătorilor, asigurări pentru investiţii directe în străinătate, asigurări pentru riscul de schimb valutar, asigurări pentru contractele de leasing etc.

Indiferent de formele organizatorice, privind activitatea pe care o desfăşoară, prin formele de asigurare pe care le încheie, prin facilităţile pe care le acordă, organismele specializate urmăresc promovarea exportului ţărilor lor, creşterea pierderii ţărilor lor în exportul mondial.

Asigurarea creditelor la export are anumite limite, adică acordă protecţie cuvenită asiguratului în limitele şi în condiţiile stabilite. Astfel, pierdere suficientă de asigurat trebuie să rezulte dintr-un risc cuprins în asigurare; indemnizaţia cuvenită asiguratului se achită acestuia la expirarea termenului de aşteptare, deoarece neplata creanţei poate să fi fost provocată pe cauze care nu ţin de incapacitatea de plată a clientului ci de dificultăţi tehnice trecătoare; o parte din risc (de ordinul cîtorva procente) rămîn în sarcina asiguratului; operaţia de export-import trebuie ca să fie făcută cu respectarea reglementărilor de comerţ exterior ale ţării exportatoare, precum şi ale celei importatoare; asigurarea creditelor la export nu acoperă pierderile recurgînd dintr-un litigiu existent între furnizor şi cumpărător sau între împrumutător şi împrumutat.