Добавил:
Upload Опубликованный материал нарушает ваши авторские права? Сообщите нам.
Вуз: Предмет: Файл:
Asigurari si Reasigurari.DOC
Скачиваний:
4
Добавлен:
01.07.2025
Размер:
1 Мб
Скачать
☆

Tema 10 Asigurarea riscurilor din activitatea de antreprenoriat

  1. Asigurarea de fidelitate

  2. Asigurarea creditelor de export

  3. Modalităţi de intervenţie a statului în asigurarea creditelor de export

  4. Asigurarea împotriva întreruperii activităţii de afaceri

  5. Asigurarea riscurilor politice

  1. Asigurarea de fidelitate

Cuvîntul pecuniar înseamnă în legătură cu banii, iar asigurarea pecuniară acoperă riscurile unei organizaţii care s-ar putea găsi în situaţia de a trebui să plătească o sumă de bani, fie în situaţia de a nu putea încasa sumele pe care le încasa de obicei.

Asigurarea de fidelitate sau de cauţiune a fost introdusă în secolul al XIX-lea pentru a înlocui sistemul de cauţiuni private.

Pînă la acea dată, cetăţenilor care deţineau funcţii de răspundere în guvern, industrie, comerţ etc. li se cerea adesea să desemneze o altă persoană care putea fi garantul lor. Acest garant se angaja să plătească o sumă de bani atunci cînd ar fi apărut pierderi ca urmare a acţiunii persoanei ce deţinea respectiva funcţie de raăspundere. Nu fiecare om cinstit putea să-şi găsească o cauţiune, din cauza riscurilor evidente ale poziţiei lor. În consecinţă, în 1840 s-a format Societatea de Garanţii Britanică din Edinburgh.

Rezultă, că scopul asigurării de fidelitate este de a proteja asiguratul împotriva unor daune ce ar putea rezulta din încrederea acordată unor persoane ce administrează o parte din activele unei societăţi. Poliţa de asigurare de fidelitate protejează o societate împotriva daunelor determinate de acte frauduloase sau necinstite ale personalului său, indiferent dacă aceştia au acţionat singuri sau împreună cu alte persoane. Asigurătorul plăteşte numai dauna propriu-zisă, nu şi daunele de consecinţă. Sunt excluse, de asemenea, din gospăgubire costurile asiguratului pentru stabilirea pierderii propriu-zise.

Garanţiile de fidelitate se emit fie pentru fiecare persoană în parte, fie pentru anumite posturi, sau sunt generale pentru toţi angajaţii unei societăţi. Această ultimă formă este des folosită mai ales la asigurarea instituţiilor financiar-bancare.

În prezent, există mai multe tipuri principale de cauţiune:

1) Garanţii comerciale. Sunt oferite patronilor care ar putea fi victimele unor fraude sau ale unor acţiuni necinstite efectuate de angajaţii lor. Prin aceste poliţe de asigurare se asigură rambursarea unor sume de bani patronului a căror valoare maximală este fixată în prealabil.

2) În alte cazuri, asigurătorii emit obligaţiuni prin care se angajează să plătească o sumă de bani dacă o persoană nu reuşeşte să se achite în mod corespunzător de datoriile ce-i revin. De exemplu, tur-operatorii şi agenţii de voiaj ai Asociaţiei Agenţilor de Călătorie Britanici trebuie să achiziţioneze o obligaţiune ca cerinţă impusă de calitatea lor de membri. Obligaţiunea poate fi utilizată pentru a oferi sprijin clienţilor dacă tur-operatorul sau agentul lor îşi încetează activitatea înainte sau în timpul excursiei sau vacanţei. Obligaţiunile emise de administraţia locală reprezintă echivalentul guvernamental al garanţiilor comerciale, cu excepţia faptului că ele acoperă atît greşelile angajaţilor, cît şi acţiunile necinstite ale acestora.

3) În anumite cazuri, tribunalele împuternicesc o persoană să administreze afacerile financiare ale alteia (de exemplu, ale unui minor, ale unei persoane debile mintal sau care a murit fără să desemneze un executor testamentar). Unui astfel de administrator i se cere adesea să ofere o garanţie pentru buna executare a îndatoririlor sale şi, în mod normal, asigurătorii vor emite o obligaţiune în tribunal (de instanţă) care oferă o astfel de garanţie.

4) Obligaţiunile (garanţiile) guvernamentale sunt adesea considerate drept cauţiune pentru lichidatorii desemnaţi să lichideze companiile falimentare sau pentru gestionarii de depozite care răspund de mărfurile destinate exportului, şi care vor trebui să plătească taxa pe valoare adăugată datorată pentru bunurile exportate, dacă acestea vor fi înstrăinate în mod ilegal.

5) Garanţii pentru licitaţii care garantează că debitorul, în cazul în care cîştigă licitaţia va semna contractul şi va furniza cauţiunea de bună executare a contractului. În cazul în care nu se va încheia contractul sau nu se va aduce cauţiunea de bună executare, cîştigător este desemnat următorul la licitaţie, iar societatea de asigurare va plăti diferenţa dintre valoarea licitată de debitul garantat şi valoarea licitată de persoana următoare.

6) Garanţii de restituire a avansului, care se practică în cazurile în care creditorul prefinanţiază debitorul prin plata unui avans. Rambursarea acestui avans se garantează printr-o cauţiune, a cărei valoare descreşte proporţional cu valoarea lucrărilor executate, de obicei cu un procent lunar fix.

În practică se utilizează şi alte garanţii, cum ar fi cele privind asigurarea serviciilor de întreţinere, pentru vamă etc.

Cauţiunea implică următoarele relaţii:

  • Relaţia debitor-creditor, stabilită fie, prin contractul de livrare a bunurilor, fie prin lege (de exemplu, obligaţia de a plăti vama);

  • Relaţia debitor-asigurător, prin plata primei de asigurare de către debitor către asigurător, pe de o parte, iar, pe de altă parte, prin dreptul de recurs al asigurătorului faţă de debitor;

  • Relaţia asigurător beneficiar.

B ENEFICIAR CONTRACT ASIGURAT

(creditor) (debitor)

conţinutul plata primei drept de recurs

ASIGURĂTOR

(generator)

Din schemă rezultă următoarele:

  • creditorul este beneficiarul cauţiunii;

  • debitorul (asiguratul) este responsabil, pe de o parte, de îndeplinirea obligaţiilor din contract şi garantate prin cauţiune, iar pe de altă parte, în caz de daună, trebuie să plătească asigurătorului sumele pe care acesta le-a achitat beneficiarului;

  • asigurătorul (garant) este partea care se alătură debitorului în scopul garantării faţă de beneficiar a îndeplinirii de către asigurat a obligaţiilor acestuia din urmă.

În asigurarea cauţiunilor subscriitorul trebuie să determine dacă debitorul va fi în măsură să-şi îndeplinească la scadenţă obligaţiunile financiare faţă de creditor, în acest scop el trebuie să examineze solvabilitatea şi bonitatea debitorului, iar dacă cauţiunea este chemată la plată, să examineze dacă va putea face faţă pretenţiilor asigurătorului (regres). În evaluarea riscului la subscrierea unei cauţiuni se face o analiză a bilanţului pe ultimii trei ani, a situaţiei veniturilor şi cheltuielilor şi a situaţiei surselor şi utilizării fondurilor de către asigurat (debitor).

Prima de asigurare care se percepe pentru emiterea unei cauţiuni este proporţională cu rata dobînzii pe piaţa respectivă şi în competiţie cu spezele bancare percepute pentru scrisorile de garanţie bancară.

Şi în această ramură de asigurare se cere asiguratului să-şi reţină o participare la risc, în general de 20-30% din suma asigurată.

Aceste asigurări sunt practicate de societăţi de asigurare specializate, deoarece presupune o muncă complexă de evaluare a situaţiilor şi pentru a proteja cît mai bine asiguraţii, printr-o administrare corectă a rscurilor.

În ultimii ani daunele cele mai grave pe care le-au plătit asigurătorii de fidelitate au fost determinate de fraudele în sistemele electronice de prelucrare a datelor, de falsificarea valutelor, de furtul în timpul transportului, valorilor de necinstei angajaţilor etc.

Соседние файлы в предмете [НА УДАЛЕНИЕ]