2. Asigurarea creditelor de export

Asigurarea creditelor are menirea să ofere protecţie agenţilor economici împotriva riscurilor specifice exportului. Un contract de export poate avea ca obiect livrări de mărfuri sau prestări de servicii, inclusiv cesiuni de licenţă sau brevete, în favoarea unor cumpărători sau beneficiari rezidenţi în străinătate.

Cînd părţile contractante convin cu furnizările de bunuri, ca lucrările sau serviciile care fac obiectul contractului de export să nu se achite la livrare (executare sau prestare), ci după scurgerea unui interval de timp de la acesta, furnizorul acordă cumpărătorului extern un credit comercial. Consinţămînd la o asemenea modalitate de plată, furnizorul îşi asumă, pe de o parte, riscurile exportului pe credit, iar, pe de altă parte, efectele de trezorerie ale operaţiunei de export cu plata la termen. Întrucît exportul pe credit blochează o perioadă de timp resursele financiare ale furnizorului, încorporate în produse livrate pe credit, acesta se vede adesea obligat să şi le completeze apelînd la un credit bancar.

Forme de asigurare anterioare încheierii contractului

Prosperarea pieţei externe reclamă cheltuieli importante din partea exportatorului potenţial, fără să existe certitudinea că acţiunea sa va fi încununată cu succes, adică va face posibilă încheierea de contracte de export. Chiar dacă în unele ţări, există practica suportării de către stat a unei părţi din cheltuielile de prospectare, totuşi pentru cheltuielile care rămîn în sarcina agentului economic, riscul insuccesului comercial al acţiunii prospectate nu poate fi neglijat. Pentru protejarea sa împotriva unui asemenea risc, exportatorul potenţial poate încheia o asigurare de prospectare la un organ specializat în astfel de asigurări.

În cazul unor obiective importante vizînd livrări de produse peste graniţă de valori mari, concurenţa internaţională capătă forme deosebit de acute. Pentru a se plasa pe o poziţie cît mai avantajoasă în competiţia la care participă unii agenţi economici prezintă oferte ferme valabile o anumită perioadă de timp. Modificarea condiţiilor economice, referitoare la preţ, dobîndă, curs valutar, condiţii de finanţare etc., în perioada de valabilitate a ofertei ferme, faţă de cele avute în vedere la întocmirea acesteia, poate să antreneze pentru agentul exportator în cazul adjudecării comenzii, o pierdere ce nu poate fi recuperată de la importator. Ofertantul este obligat să depună o cauţiune în favoarea cumpărătorului care să-i garanteze că ofertantul, în ipoteza adjudecării tranzacţiei va semna contractul extern în condiţiile prevăzute în oferta prezentată.

În stfel de situaţii se pot contracta asigurări împotriva riscurilor pe care le incubă remiterea de către exportator, a ofertelor ferme pe perioade îndelungate de valabilitate.

Forme de asigurare posterioare încheierii contractului

După încheierea contractului de export pot să intervină două categorii de riscuri şi anume:

1. unele în intervalul de timp cuprins între momentul semnării contractului de export şi cel al livrării la extern a produselor comandate, însoţită de documentele legale;

2. altele în perioada de la livrarea pe credit a produselor şi pînă la încasarea contravalorii lor.

1) În perioada producerii bunurilor care fac obiectul contractului (fabricarea bunurilor ce urmează a fi exportate, executarea unor lucrări de construcţii-menaj, amenajări teritoriale, foraje de exploatare sau de explorare, lucrări agricole sau forestiere, prestarea unor servicii etc.), pentru exportator există riscul întreruperii contractului din motive ce-i scapă de sub control. În măsură în care bunurile, lucrările sau serviciile comandate au un caracter de unicat, şi deci după terminare nu mai pot fi valorificate către alţi beneficiari, întreruperea contractului generează pierderi pentru exportator.

Riscul înregistrării de pierderi pentru exportator, în această fază a delurării contractului, poartă denumirea de risc de fabricaţie. Dacă exportatorul a depus o cauţiune în favoarea cumpărătorului care să garanteze, în caz de necesitate, restituirea avansului achitat la perfectarea contractului sau o garanţie de calitate, atunci exportatorul pierde dreptul asupra garanţiei.

În cazul lucrărilor de cooperare internaţională (executării de către exportator a unor obiective la cheie în străinătate sau a unor lucrări cu ajutorul echipamentelor, maşinilor şi materialelor sale şi care urmează să fie repatriate după realizarea contractului), există riscul că acele valori materiale aparţinînd exportatorului să nu mai poată fi readuse în ţara de origine din motive politice.

În sfîrşit, în decursul contractului comercial, perioada de fabricaţie se poate întinde pe o perioadă îndelungată de timp. În condiţii de inflaţie creşterea rapidă a preţurilor interne ar putea să ridice într-atît costurile de fabricaţie ale furniturii, încît contractul să înregistreze pierderi în loc de beneficii. Riscul majorării preţurilor interne poate fi protejat printr-o garanţie a riscurilor economice.

2) După livrarea produselor (pierderea livrărilor executate sau prestarea serviciilor) către partenerul extern, pentru furnizor apare riscul de neplată la termen a contravalorii acestora de către clientul extern.

Societatea de asigurare clasică sau un organism de asigurare specializat care acţionează din ordinul şi pentru contul statului, poate să protejeze exportatorul împotriva unui asemenea risc. Garantarea riscului de credit se acordă de către asigurătorul creditului fie exportatorului (în cazul creditului-furnizor), fie băncii (în cazul creditului-cumpărător).

Cauţiunile depuse de către exportator în favoarea exportatorului, prin care garantează buna calitate a executării contractului sau restituirea avansului primit de la cumpărător în cazul neîndeplinirii condiţiilor contractuale de către furnizor, pot fi valorificate în condiţiile stabilite.

În această fază a delurării contractului de export, mai poate surveni, în afara riscului de neplată a furniturii,şi riscul schimbului valutar. Chiar dacă clientul (debitorul) extern şi-a onorat la timp angajamentul asumat faţă de furnizor (în cazul creditului-furnizor) sau faţă de bancă (în cazul creditului-cumpărător), asupra exportatorului poate să planeze riscul înregistrării unor pierderi rezultate din diferenţa dintre cursul valutar existent la încheierea contractului şi copracticat la achitarea creditului. Împotriva riscului valutar exportatorul poate să încheie o asigurare care să-l protejeze în astfel de împrejurări.

Pentru a se putea încheia o poliţă de asigurare a creditelor de export asigurătorul trebuie să facă o analiză complexă care să definească următorii termeni:

Riscul. Se asigură numai riscuri rezultate din livrarea de bunuri, prestarea de servicii pe credit în străinătate. Asigurarea urmăreşte să protejeze pe exportatori împotriva pierderilor financiare rezultate din insolvabilitate partenerilor (debitorilor). Prin această asigurare nu se acordă despăgubiri în cazul în care insolvabilitatea debitorului s-ar datora riscurilor plătite sau calamităţilor naturale. Asigurarea creditelor pentru export nu are ca obiect bunuri, ci patrimoniu, deoarece obligaţiile asigurătorului de a plăti despăgubirea nu este dependentă de pierderea sau distrugerea bunurilor vîndute pe credit. De menţionat că, în mod obişnuit, se asigură numai creditele pentru care nu se obţin garanţii de la partenerii externi.

Valabilitatea poliţei de asigurare. Poliţa de asigurare intră în vigoare în cazul creanţelor rezultate din livrări de mărfuri, la data cînd, potrivit contractului de asigurare s-a făcut prima livrare de bunuri şi drepturile asupra acestora au trecut asupra cumpărătorului extern, iar în cazul creanţelor rezultate din prestări de servicii, la data cînd, potrivit contractului de prestări de servicii, această prestare a început. Asigurarea expiră la data achitării complete a despăgubirii cuvenite în cazul denunţării sau rezilierii contractului de asigurare, precum şi în alte cazuri.

Prima de asigurare, se calculează potrivit tarifului asigurătorului în funcţie de ţara cumpărătorului, perioada, ramura economică etc., se plăteşte anticipat în valuta în care s-a încheiat contractul de asigurare. La asigurările cu o durată mai mare de un an, la cererea asiguratului, plata primei de asigurare poate fi eşalonată în rate simestriale sau anuale, plătite anticipat.

Suma asigurată , nu poate depăşi valoarea din factura externă, şi în general ea se exprimă în valuta în care s-a încheiat contractul de vînzare-cumpărare.

Franşiza reprezintă partea cu care participă asiguratul la despăgubiri în cazul producerii evenimentului asigurat. În practică ea se situează între 10-15%, în funcţie de bonitatea şi solvabilitatea cumpărătorului, ţara în care se face exportul, perioada de timp etc., deci şi evaluarea riscului.

Obligaţiile asiguratului se referă la obţinerea de informaţii înainte de încheierea contractului de vînzare-cumpărare, asupra solvabilităţii şi bonităţii cumpărătorului; înştiinţarea asigurătorului despre modificările intervenite în perioada asigurării referitoare la starea de solvabilitate a cumpărătorului; punerea la dispoziţia asigurătorului a actelor şi documentelor cu privire la starea de solvabilitate a debitorului; luarea tuturor măsurilor asigurătoare pentru micşorarea pagubei şi încasarea creanţei.

Constatarea pagubelor, stabilirea şi plata despăgubirilor se face de către experţi pe baza actelor şi documentelor, din care rezultă insolvabilitatea debitorului. Pentru stabilirea despăgubirii din creditul asigurat dar nerambursat, se scad: plăţile pe care debitorul le-a efectuat pînă la apariţia insolvabilităţii, inclusiv cele neprimite de asigurat dar a căror încasare este posibilă; plăţile în contul datoriei, efectuate în alt mod decît cel prevăzut în contractul de livrare de bunuri sau prestare de servicii, sau depunerile în cont în ţara debitorului, care nu au fost încă încasate de asigurat, dar a căror încasare este posibilă; sumele rezultate din vînzarea bunurilor care fac obiectul livrării pe credit, precum şi sumele realizate prin încasarea unor cambii ori despăgubiri de asigurări după scăderea cheltuielilor aferente; franşiza; primele de asigurare datorate pînă la sfîrşitul perioadei de asigurare.

În limitele despăgubirii plătite, asigurătorul se subrogă în toate drepturile asiguratului contra celor răspunzători de producerea pagubei.

Condiţii de plată a despăgubirilor, se referă la certificarea cu documente, potrivit reglementărilor în vigoare din ţara debitorului, a insolvabilităţii sau a neplăţii de către el din cauze comerciale a acestuia din urmă.

În analiza riscului de credit pe termen scurt, asigurătorul se bazează, în general, pe trei situaţii şi anume:

1. situaţia veniturilor şi a cheltuielilor (denumită şi situaţia beneficiilor şi pierderilor);

2. situaţia surselor şi utilizării fondurilor;

3. bilanţul.

Situaţia veniturilor şi cheltuielilor stabileşte rezultatele activităţii de producţie concretizate în beneficii sau pierderi. Pentru efectuarea analizei se utilizează indicatori cum sunt: proporţia beneficiilor nete faţă de totalul veniturilor sau „rata de acoperire a dobînzii”.

Situaţia surselor şi utilizării fondurilor ne arată în ce măsură sursele proprii şi împrumutate vor acoperi cheltuielile. Indicatorul utilizat în analiză este „rata de acoperire a datoriilor”, care se determină ca raport între beneficiu plus amortizarea şi rata de rambursare a creditului plus dobînda.

Bilanţul se întocmeşte după principiile cunoscute ale echilibrului între totalul mijloacelor evidenţiate în activ şi totalul surselor înregistrate în pasiv. Pentru analiza bilanţului se folosesc următorii indicatori:

• de lichiditate, cu ajutorul cărora se măsoară capacitatea unei societăţi de a-şi onora obligaţiunile la scadenţă;

• de activitate, care măsoară cît de eficient sunt folosite activele firmei;

• de acoperire, ce măsoară folosirea resurselor atrase şi riscul financiar. Aceşti indicatori se determină ca raport între volumul datoriilor şi mărimea capitalului;

• de profitabilitate, măsoară capacitatea firmei de a avea o rentabilitate ridicată.

Alături de asigurarea creditelor de export se practică alte două categorii de asigurări, şi anume: asigurarea ratelor de credit şi asigurarea creditelor de investiţii.

1. Asigurarea ratelor de credit. Acest tip de credit este specific unui număr redus de ramuri, de exemplu se aplică la vînzarea automobilelor. Pe această cale se asigură preţul ce urmează a se plăti în rate pentru achiziţionarea de bunuri, într-o perioadă cuprinsă între 24-36 luni. În general se cere ca asiguratul să-şi reţină în coasigurare o sumă de pînă la 25% din valoarea bunului. La acest tip de asigurare, problemele de lichiditate sunt mai deosebite, deoarece dauna se plăteşte la scadenţă, şi nu în caz de insolvabilitate. Ca garanţie se foloseşte reţinerea titlului de proprietate pînă la achitare.

2. Asigurarea creditelor de investiţii serveşte deţinătorului poliţei la asigurarea contului său de debitori pe termen mediu şi lung (în general, pînă la 60 de ani), respectiv asigură plata furnizărilor de bunuri pentru investiţii, de către diverşi clienţi, potrivit unei eşalonări anticipate. Acest tip de asigurare protejează nu numai exportul de bunuri, dar şi exportul de capital, fie sub formă de împrumuturi, fie sub formă de investiţii de capital.

Promovarea unor exporturi eficiente, fără un sistem de credite, bine puse la punct, este greu de conceput. Ţările aflate în perioada de tranziţie la economia de piaţă urmăresc realizarea unor măsuri de îmbunătăţire a sistemelor de creditare, de promovare a exporturilor şi de dezvoltare a asigurărilor de credit pentru a le proteja. În Republica Moldova asemenea măsuri nu se întreprind, aici legislaţia corespunzătoare nu instituie ca obiect de activitate a asigurătorilor şi asigurarea creditelor.