3. Asigurarea de răspundere civilă pentru prejudicii provocate prin desfăşurarea de activităţi de către unităţi comerciale, industriale, de construcţii

Asigurarea de răspundere a producătorului a apărut şi se practică, datorită faptului că toţi cei care vând o marfă au o răspundere faţă de cei care o folosesc sau o consumă. Prin utilizarea ei se pot produce vătămări corporale, îmbolnăvire, deces sau rănire, pierderi sau prejudicii materiale.

Asigurarea de răspundere a producătorului se face prin poliţe separate, limitate ca sume pentru fiecare perioadă de asigurare.

Iată câteva exemple care pot ilustra varietatea acestor tipuri de asigurări:

• greşeli în prepararea mâncării sau a preparatelor alimentare pentru animale;

• materiale necorespunzătoare folosite în cosmetică sau coafură ce pot crea iritaţii sau alte reacţii adverse;

• artificii ce se declanşează prematur;

• gaze sau alte produse chimice care se degajă sau se scurg din containerele în care sunt depozitate;

• materiale cu defecte, folosite în fabricarea unor instalaţii sau echipamente.

Abordarea specifică a asigurărilor de răspundere a producătorului trebuie să aibă în vedere legislaţia fiecărei ţări. În ţările dezvoltate, reglementările sunt puternic protective pentru consumatori, iar limitele răspunderilor sunt ridicate şi, de cele mai multe ori, tribunalele acordă câştig de cauză consumatorilor, astfel încât primele de asigurare au valori mari, corespunzătoare limitelor răspunderii şi experienţelor anterioare.

În unele ţări, cum ar fi Marea Britanie, această răspundere există chiar dacă mărfurile se vând în altă ţară. În Statele Unite ale Americii, spre exemplu, primele de asigurare sunt mult mai mari, pentru că răspunderile se ridică la sume uriaşe datorită reglementărilor stricte privind protecţia consumatorilor. În Anglia, The Consumer Protection Act din 1987 prevede că dacă un produs este defect, răspunderea pentru daunele provocate revine producătorului sau importatorului. Dacă nici unul dintre aceştia nu poate fi identificat, atunci răspunderea este a furnizorului. Pentru a fi considerate necorespunzătoare, mărfurile trebuie să fie sub standardele în vigoare la momentul respectiv.

Practica asigurărilor presupune şi folosirea unor poliţe combinate, prin care se acoperă, în secţiuni separate, răspunderea angajatorului, răspunderea publică şi răspunderea producătorului.

În Statele Unite ale Americii a avut loc un proces deosebit privind răspunderea producătorului ca urmare a decesului prin otrăvire a şapte persoane care au consumat Tylenol în anul 1982, toate în zona oraşului Chicago. Curtea a trebuit să decidă cui i-a revenit responsabilitatea pentru cele şapte vieţi: producătorului medicamentului Extra Strength Tylenol sau producătorului capsulelor, McNeil Consumer Products Inc. şi McNeilab Inc., aparţinând grupului Johnson & Johnson. S-a concluzionat că ambalajul medicamentului, aşa cum era în momentul cumpărării de către bolnavi, putea permite accesul la medicament, ducând la crearea unor probleme consumatorilor. Capsulele viciate au fost vândute în flacoane de plastic; ele fuseseră “atinse” de cianură de potasiu letal după efectuarea controlului de către McNeil, fiind apoi puse pe rafturile farmaciilor. După producerea acelor decese, compania a decis ambalarea medicamentului într-un sistem cu triplă protecţie şi siguranţă format din sigilii multiple şi atenţionări pe ambalaj. Reclamanţii au acuzat conducerea executivă a lui McNeil de ambalarea necorespunzătoare a medicamentului, dat fiind şi cele peste 200 de reclamaţii anterioare acestor cazuri primite într-un interval de 3-4 ani, prin care se arăta că “ceva nu este în regulă cu Tylenol-ul”; acest lucru trebuia, în mod normal, să ducă la investigaţii pentru identificarea imediată a cauzelor şi rezolvarea lor, prevenind pierderea de vieţi omeneşti. Johnson & Johnson avea o asigurare de răspundere de peste 80 milioane dolari în momentul otrăviri. Deşi a cerut despăgubiri de la asigurătorul său la nivelul asigurării, pentru retragerea de pe piaţă a întregii cantităţi de Tylenol existentă, acesta nu a plătit. În timpul procesului, avocatul lui McNeil a declarat că nu se consideră răspunzător, pentru că folosirea Tylenol-ului nu a reprezentat “cauza proxima” în determinarea morţii. El a mai afirmat că motivul a fost acţiunea unor persoane rău-voitoare necunoscute care au transformat Tylenol-ul “în arme pentru crime la întâmplare”. Totuşi, nu s-a putut dovedi dacă capsulele erau otrăvite când au fost controlate de McNeil. Investigaţiile au durat peste opt ani, dar răufăcătorul nu a fost identificat.