Teste pentru autoverificare

Testul nr. 1

Asigurarea creditelor interne reprezintă un instrument financiar care protejează:

1. beneficiarul de credit;

2. creditorul;

3. statul;

4. partinerii de afaceri ai debitorului.

Testul nr. 2

Riscurile comerciale asigurate în cazul comerţului extern se referă la:

1. insolvabilitatea debitorului;

2. riscurile legate de cumpărătorii publici;

3. retragerea licenţei de export;

4. imposibilitatea importatorului de a plăti bunurile acceptate.

Testul nr. 3

Este adevărat sau fals că riscurile comerciale asigurate în cazul comerţului extern se referă la rezultatele din livrarea de bunuri, prestarea de servicii pe credit în străinătate.

Testul nr. 4

După încheierea contractului de export pot să intervină două categorii de riscuri şi anume ....

Testul nr. 5

Condiţiile de plată ale despăgubirilor, se referă la certificarea cu documente, potrivit reglementărilor în vigoare din ţara debitorului, a insolvabilităţii sau neplăţii din cauze comerciale a acestuia din urmă. (adevărat sau fals).

Testul nr. 6

Cauţiunea implică următoarele relaţii:

a)

b)

c)

Testul nr. 7

Franşiza reprezintă_________________

Testul nr. 8

Prima de asigurare care se percepe pentru emiterea unei cauţiuni este proporţională cu rata dobînzii pe piaţa respectivă şi în competiţie cu spezele bancare percepute pentru scrisorile de garanţie bancară. (adevărat sau fals)

Testul nr. 9

Asigurarea ratelor de credit este specifică unui număr mare de ramuri (adevărat sau fals)

Testul nr. 10

Asigurarea urmăreşte să protejeze pe exportatori împotriva:

1. pierderilor financiare rezultate din insolvabilitate partenerilor (debitorilor)

b) nu se acordă despăgubiri în cazul insolvabilitatea debitorului s-ar datora riscurilor plătite sau calamităţilor naturale.

Tema 11. Asigurări indirecte (reasigurarea)

1. Necesitatea şi esenţa reasigurărilor.

2. Elementele de bază şi clasificarea reasigurărilor.

3. Formele de reasigurare

4. Metodele de reasigurare.

1. Necesitatea şi esenţa reasigurărilor

Experienţa umană a stabilit că prin alcătuirea unei comunităţi bazată pe aceleaşi interese, pierderile se pot împărţi ître mai multe persoane. Contribuţibuţia fiecărui individ este mică, iar fondul constituit va fi folosit numai pentru acoperirea pierderilor suferite de cei prejudiciaţi.

Această procedură bazată pe solidaritate şi ajutor reciproc constituie de fapt un sistem de asigurare mutuală. Teoretic, toţi membrii comunităţii contribuie în mod egal la acoperirea daunelor, însă practic grupul trebuie să aibă posibilitetea de a controla suma necesară înainte de apariţiei evenimentului astfel încît să poată face imediat faţă obligaţiunilor.

Evident, şi reacţiile omului la risc sunt multiple, în funcţie de nevoile specifice ale acestuia şi anume:

• de prevenire;

• de limitare;

• de acceptare;

• de transferare.

Figura nr.1 Omul şi riscul

(Exemplu: Distrugerea unei case de un incendiu)

Odată cu apariţia societăţilor pe acţiuni ce avea ca scop principal obţinerea de profituri, stabilizarea primelor de asigurarea a devenit o necesitate strigentă. În realitate, pentru asigurător pot să apară abateri dintre volumul primeleor încasate şi volumul despăgubirilor achitate. Astfel, dacă balanţa înclină în favoarea primelor faţă de volumul despăgubirilor plătite, atunci asigurătorii înregistrează profit. Dacă situaţia este inversă, asigurătorul va apela la surse atrase, adică plasamente de capital: depozite bancare, achiziţionarea de hîrtii de valoare (acţiuni sau obligaţiuni ale statului), afeceri mobiliare sau imobiliare. În acest caz asigurătorul poate ceda o parte din răspunderile asumate.

Cele mai utilizate forme de cedare a riscului sunt:

a) Co-asigurarea;

b) Reasigurarea;

c) Retrocesiunea (retrocedarea).

a) Co-asigurarea, reprezintă o modalitate de cedare a riscului potrivit căreia, datorită valorii mari a bunurilor asigurate, riscul este subscris de mai mulţi asigurători. Aceştia, preiau o cotă de risc şi pe care o suportă independent. Participarea la decontarea daunelor se face în proporţia în care a fost preluat şi riscul.

De exemplu: un obiectiv economic a fost evaluat la 10.000. lei. Riscul este preluat de un număr de trei asigurători, în următoarele proporţii: A₁=50%, A₂=30% şi A₃=20% . Considerînd prima de asigurare ca fiind de 400 lei, atunci contractele de asigurare vor arăta astfel:

CA₁=5.000 lei unde CA – contract de asigurare;

Pa₁=200 lei Pa – primă de asigurare.

CA₂=3.000 lei

Pa₂=120 lei

CA₃=2.000 lei

Pa₃=80 lei

Schematic co-asigurarea arată astfel:

Figura nr. 2 Co-asigurarea

În cazul unei daune, participarea asigurătorilor la decontarea daunelor se face în aceeaşi proporţie. De exemplu: o daună de 3.000 mil lei va fi plătită de cei trei asigurători astfel: A₁ = 50% * 3.000 = 1.500 mil lei;

A₂ = 30% * 3.000 = 900 mil lei;

A₃ = 20% * 3.000 = 600 mil lei..

b) Reasigurarea constituie un mijloc de egalizare, de divizare, a răspunderilor între mai mulţi asigurători, dispersaţi pe arii geografice cît mai întinse, de menţinerre a unui echilibru între primele încasate şi despăgubirile datorate la fiecare asigurător în parte.

Această modalitate de cedare a riscului are un dublu avantaj. Pe de o parte, asiguratul este pus la adăpost de eventualele surprize, iar pe de altă parte, asigurătorul cedînd parte din risc poate mult mai uşor să facă faţă obligaţiilor din contract.