2. Elementele de bază şi clasificarea reasigurărilor

În domeniul reasigurărilor se utilizează un şir de noţiuni specifice numai acestui domeniu de activitate. Ele sunt:

Companie cedentă (cedenţă) - compania care acceptă riscul de la asiguratul său şi cedează o parte din acest risc în reasigurarea altor SAs şi SRAs;

Reasiguratorul - asigurătorul care acceptă o asigurare de la un asigurător direct (SAs sau SRAs);

Retrocesiune - o nouă reasigurare încheiată de un reasigurator, prin care transmite o parte din răspundere, preluată prin contractul de asigurare, uniei alte SAs sau SRAs;

Retrocedent - partea ce intervine în retrocesiune şi care, în schimbul unei prime se reasigură, la rîndul său, la o altă SAs mai puternică;

Retrocesionar - partea care intervine în retrocesiune, şi care în schimbul primelor încasate, preia o parte din riscurile şi din sumele asigurate;

Bordero - lista riscurilor ce se transmit în reasigurare. Este transmis de către reasigurat reasiguratorului său;

Recapitulaţie - document trimis de reasigurat reasiguratorului o dată în trimestru, în care se indică lista de borderouri transmise în timpul trimestrului;

Tantiemă- o parte din beneficiu, plătit de reasigurator reasiguratului, pentru care s-au transmis în reasigurare riscuri bine studiate de către reasigurat. Se achită anual din suma beneficiului net;

Excedent - suma riscului care se transmite în reasigurare (o parte din valoarea riscului, care depăşeşte reţinerea proprie);

Reţinerea proprie - o parte din suma asigurată a riscului de care reasiguratul răspunde singur;

Slip - document trimis de către reasigurat diferitor reasiguratori care conţine:

• denumirea companiei cedente;

• caracteristica obiectului care se transmite în reasigurare;

• suma asigurată;

• condiţiile de asigurare;

• cota primei tarifare;

reţinerea proprie a companiei cedente

În funcţie de modul de repartizare a riscurilor între reasigurat şi reasigurător, reasigurarea poate proporţională şi neproporţională. Schematic clasificarea reasigurărilor poate fi reprezentată astfel:

Schema nr. 1 Clasificarea reasigurărilor

3. Formele de reasigurare

Principalele contracte de reasigurare proporţională sunt:

1. contractul de reasigurare cotă parte;

2. contractul de reasigurare excedent de sumă asigurată.

1. Caracteristica esenţială a acestul tip de contract este că participarea reasiguratului şi a reasigurătorului se stabileşte sub forma unei cote procentuale din suma asigurată prevăzută în contractul de asigurare.

De exemplu, un asigurator încheie patru contracte de asigurare pentru o societate comercială pentru următoarele riscuri:

obiectivul A – 450 mln.lei

obiectivul B – 800 mln.lei

obiectivul C – 180 mln.lei

obiectivul D – 260 mln.lei

În urma negocierilor s-a stabilit că reţinerea companiei cedente este de 30% din fiecare risc subscris. Reţinerea proprie se va calcula în felul următor:

obiectivul A – 135 mln.lei (450 mln.lei * 30%)

obiectivul B – 240 mln.lei

obiectivul C – 54 mln.lei

obiectivul D – 78 mln.lei

Dacă reţinerea este de 30% atunci înseamnă că reasigurarea va fi 70% din fiecare risc subscris.

obiectivul A – 315 mln.lei (450 mln.lei * 70%)

obiectivul B – 560 mln.lei

obiectivul C – 126 mln.lei

obiectivul D – 182 mln.lei

2. La contractul de reasigurare „excedent de sumă asigurată” compania cedentă (reasiguratul) cedează numai acele sume pe care nu doreşte sau nu poate să le reţină în contul propriu. Reţinerea se stabileşte automat sub forma unor sume fixe numite „plinul de conservare”. Tot ceea ce depăşeşte această reţinere numită excedent se cedează în reasigurare.

Reasiguratul cedează numai acele riscuri care au o frecvenţă mai mare de apariţie. Aceasta este forma ideală pentru reasigurat.

Reasigurarea neproporţională îmbracă două forme principale:

1. contractul de reasigurare „excedent de daună”;

2. contractul de reasigurare „oprire de daună”.

În cazul contractului „excedent de daună” reasiguratul şi reasigurătorul nu au legătură cu sumele acceptate prin contractele de asigurare sau realsigurare, ci doar cu daunele ce pot să apară ca urmare a apariţiei evenimentului asigurat. Reasiguratul stabileşte o limită monetară în sumă absolută, prin care se crează o zonă de răspundere ce reprezintă reţinerea proprie denumită prioritate, franşiză sau prag. Reasigurarea se va face numai pentru valoarea ce depăşeşte prioritatea pentru care, în caz de daună reasigurătorul va despăgubi reasiguratul.

Caracteristic contractului „oprire de daună” este că reţinerea reasiguratului se stabileşte ca un procent din volumul primelor nete încasate de aceasta, diferenţa fiind suportată de reasigurător. Participarea reasigurătorului la acoperirea daunei este dependentă de rata daunei.

unde:

R_d – rata daunei

D – mărimea daunelor produse

P_r – prime de reasigurare

Exemplu

Reasiguratul se angajează să acopere daunele produse în cursul anului pînă la nivel de 50% din primele încasate din perioadele de referinţă, iar reasigurătorul să suporte diferenţa.

Dacă daunele se ridică pînă la 50%, reasigurătorul nu intervine, dar dacă daunele înregistrează 80%, atunci reasiguratorul participă cu diferenţa 80% - 50% = 30%

Notă

Reasigurătorul este interesat ca răspunderea lui să fie stabilită şi ca mărime absolută, nu numai ca procent.