Imediat, căci cunoştea direcţia în care trebuia s-o apuce.

Pe dp altă narte misiunea îi era uşurată si de fantul

fel prin pădure, vreme de vreun ceas, până acesteia îl obligă la şi mai multă băgare de lti-1, de asemenea, să iuţească paşii. Şi, întrecu mult până începu să audă glasurile -i urmărea. Mergea chiar în spatele lor, la orilor, fără să rişte a'fi descoperit, aintau pe un soi de drumeag, suficient de oentm o căruţă, dar care la un moment dat >un luminiş mic, unde se afla o căsuţă. De-cărbunarumi despre care îi auzise vorbind. iu intrară într-însa, ci străbătură luminişul ?ul. Greifenklau îi urmă, aţinându-se înidă-r de pe marginea rariştii. sfârşise, arborii erau răriţi şi terenul urca cele din urmă, ajunseră într-o vâlcea, care i până aproape de creasta muntelui, conti-într-o prăpastie largă, care înainta spre colo se îndreptară cei doi indivizi şi locote-îă. Marginile văgăunii erau acoperite cu ar-3 şi tot soiul de bălării. El, care mergea ceva a ţine pasul cu ei şi chiar îi putea auzi vor-3 că primul, cel mai în vârstă, era bărbos şi

— Să stau? De ce?

'— Pentru că te afli acum exact deasupra casetei.

— La ce adâncime e îngropată?

— Vreo cinci picioare.

— Atunci o s-avem de săpat, nu glumă.

— N-avea nici o teamă, pământul e moale.

— Dar târnăcoapele şi lopeţile?

— Mai fă cinci paşi înainte. Celălalt ii făcu.

— Stai!

— Aici sunt?

— Da. Sub picioarele tale, şi la o adâncime atât de mică, încât nu trebuie decât să înfigi cuţitul ca să dai de ele.

— începem imediat?

— Da. însă întâi tragem o înghiţitură.

Cel mai în vârstă scoase o sticlă cu rachiu din buzunar, trase o duşcă, apoi o întinse tovarăşului său.

Cei doi dezgropară uneltele din pământ. Erau două cazmale şi două hârleţe.

— Ia ascultă! zise cel vârstnic. înainte de a porni la lucru cu cazmalele, trebuie să scoatem cu băgare de seamă iarba cu hârleţele, ca s-o putem pune la loc după

rară vreo jumătate de ceas, când cu cazmaua,

;ţul. Deodată £e auzi un sunet tare.

st asta? întrebă cel mai tânăr.

t de ladă răspunse celălalt.

I zici că banii sunt într.-o ladă?

tr-o casetă de fier, dar aceasta, la rândul ei,

ladă.

;ta de război e într-adevăr înăuntru?

s la faţă şi ochii-i luceau oa doi cărbuni

să săpăm mai departe!

aua, în timp ce tovarăşul său scotea afară ind însă bătrânul se aplecă ceva mai mult, i cazmaua şi-1 izbi cu toată puterea în ceafă, ită un geamăt, nenorocitul se prăbuşi cu în groapă. Ucigaşul azvârli unealta crimei

:e, ţi-ai primit răsplata! Ca să pui mâna pe morât pe ceilalţi, dar iată că acum eşti tu ii eu am rămas singurul ei stăpânitor. Acum bogat, bogat, Dracu' s-o ia pe fiică-ta, căci

Apucă mortul de picioare şi-1 trase afară din groapă, apoi luă lopata de jos şi vru să-şi .continue lucrul, dar deodată făcu nişte ochi mari, lopata îi căzu din mână şi rămase împietrit de groază.

II zărise pe Greifenklau, care stătea la doi paşi de dânsul, cu armele îndreptate asupra lui.

— - Ucigaşule!

Omul părea să-şi fi pierdut graiul.

— Vezi imediat dacă mai trăieşte! porunci locotenentul. Altfel îţi găuresc capul cu un glonte. Repede!

Tonul şi toată atitudinea lui Greifenklau erau de aşa natură, încât ticălosul nu cuteză să se împotrivească. Se aplecă şi examina victima.

— Mort de-a binelea! zise dânsul. De ce-a fost atât de idiot?

— Cine-i idiotul, se va vedea îndată. Cum te numeşti? Omul se reculese şi răspunse dârz:

— Ce te interesează pe tine asta?

— Pur şi simplu. Te fac atent că nu glumesc şi că, dacă-mi vei mai răspunde aşa cum ai făcut-o, îmi voi folosi fără preget pistolul! Repet: cum te numeşti?

— Fabier.

— Ce meserie ai?

mneata ce se află în groapa asta?

îta de război de la Ligny.

De unde ştii!