Voi ruga să-mi acorzi câteva minute mai

adere, căpitane.

?, domnule baron.

a ştia bine ce anume ii uimea atât de mult

Din podul acesta o uşa ducea în casă.

— Ai cheia? ceru Florian.

O luă din mâna locotenentului şi deschise. Pătrunseră într-o cameră de mărime mijlocie, cu două ferestre. în faţa'intrării era o altă uşă.

— Asta e locuinţa dumitale, domnule căpitan, zise vizitiul.

Greifenklau îşi roti privirea în jur. Mobilierul era compus dintr-o canapea, o masă cu patru scaune, un pupitru de scris şi un lavoar cu oglindă. Totul părea destul de confortabil. Vizitiul trase de o perdea lată şi atunci ieşi la iveală un pat. La capătul acestuia se afla scara în spirală despre care vorbiseră.

— Drumul spre acoperiş? înjtrebă locotenentul.

— Da. Cheia dumitale se potriveşte şi aici.

— Şi uşa aceea de colo?

-— Vino, domnule căpitan.

Florian deschise şi-1 invită pe Greifenklau să intre. Părea budoarul unei doamne, căci aeru] era îmbălsămat de un parfum'fin.

— Cine locuieşte aici?

zitiu stătea acolo cu o privire atât de sin de viclenie, totodată, şi abordase un aer atât încât pe Greifenklau îl pufni râsul, ne, Floriane . . . lomnule căpitan? ;zeu să te mai înţeleagă! palul e ca dumneata să mă înţelegi! încep să mă luminez şi eu la minte. Oricine (and acolo pe capră, -ca pe un biet vizitiu iude acum vorbind, nu te-ar mai putea re-:indu-te din nou. Maestrul de ceremonii al le nobili nu s-ar putea exprima mai bine ca i mutra dumitale de acum, atât de diferită ;a de dinainte! Floriane, Floriane, eşti dat

Icuviinţă din cap.

-i faci, domnule, e nevoie şi de asta câteo-

eral e bine să fii considerat mai prost decât

ate. Nu prea e măgulitor, în schimb îţi aduce

taje. Şi acum să încuiem uşa de la odaia

)t şi să urcăm pe acoperiş.

îndreptă spre scara în spirală, Greifenklau'

aceea eu, care vă pot fi părinte, m-am făcut ccrotitorul vostru. Şi baroanei i-ai insuflat respect. Te-ai descurcat cu bandiţii ăia ca nimeni altul şi-apoi, după cum mi-a spus coniţa, curajul pe care l-ai dovedit faţă de împărat e de neînchipuit. Ea încremenise de spaimă, dar în schimb ai crescut mult în ochii ei. La toate astea se mai adaugă faptul că suntem germanofili şi că vroiam să-ţi fiu de folos; şi pentru că tot existau aceste instalaţii de spionare, am rugat-o pe coniţa să-ţi dea această cameră, ceea ce a încuviinţat cu bucurie. Dar, cel mai important lucru pe care 1-a făcut este că a consimţit s-o aducă pe Berta Marmont. Era singurul fel în care domnişoara Margot putea fi scutită de prezenţa împăratului.

— Ia spune, nu-i aşa că n-o prea are la inimă pe fetiţa aceea?

— întocmai! Şi asta pentru că domnişorul nostru era cam îndrăgostit de dânsa. Acum, însă, de când cu domnişoara Margot, nu mai e cazul.

— Ce tot spui, Floriane?

— I s-au aprins călcâiele după dânsa. El habar n-are că eşti logodnicul ei şi a încuviinţat să ţi se dea această cameră pentru că e încredinţat că uşa e. totdeauna în-

;i de seamă, ii zise vizitiul, să nu te găurile de aerisire! O să ţi le arăt.

mână şi-1 duse de la o gaură la alta, ară-

trebuiau deschise.

pot spune exact în ce camere vor fi cazaţi

când vei urca mai târziu pe terasă şi vei prin găuri, vei afla singur toate amănuntele, fii cu mare băgare de seamă.

nu fiu observat?

». Ai aici posibilităţi mari, dar vezi de. te ele în aşa fel încât dispozitivele alea secrete -îedeseoperite. Acum ştii totul. Eu mă duc

de grijă să nu duci lipsă de nimic. ......

de pe acoperiş, iar Greifenklau închise la loc

cu placa de fier. După ce Florian plecă la ise lumina din camera sa, ca să nu-şi tră-;a, apoi deschise fereastra, de unde putea ;i ce treceau pe acolo. *" ^:

mult şi sosiră trăsurile. Curtea se umplu de lumina felinarelor purtate de servitori era întru ca locotenentul să poată vedea în amă-

Examinase rana şi orânduise tratamentul de rigoare, iar acum era gata de plecare.

— Nu există nici un fel de primejdie, îi spuse el doamnei Richemonte, căutând s-o liniştească. Fiica dumneavoastră se va însănătoşi curând.

— vă mulţumesc, domnule doctor, răspunse bătrâna. **

- Cel mai bun lucru este odihna. Să evite orice efort! Rana nu e deloc gravă, dar femeile suportă mai greu temperatura decât bărbaţii.

După ce plecă, mama luă mâna fetei într-a -sa:

— Scumpa mea copilă, sunt fericită că nu e nimic grav. Cu toate astea sunt îngrijorată, Margot.

— Din cauza mea?

— Fireşte.

— Nu trebuie să ai nici o grijă. Ai auzit ce spunea doctorul. Temerile mele sunt de cu toiul altă natură.

— La ce te gândeşti?

— Hugo . . . şopti ea.

— Baroana ne-a asigurat că nu i se poate întâmpi;-nimic. E atât de bine ascuns, încât nici un francez un. va putea da de dânsul.

u cumva vei fi vrând să spui că. . . atenţia

e ele natură mai serioasă?

ea să nu fie, dar sunt încredinţată că Hugo

tfel. Şi cu toate astea poate fi convins de

credinţa mea.

Richemonte rămase pe gânduri. Mamei unei

se i se poate ierta când, pe temeiul acestei

lâde.şte, 5" clipă, un castof în nori.

nu te poate abate de lâ dragostea ta? în-

ut nimic! Oh. mamă, copila ta va fi foarte, tă.

icestea lipi de pieptul ei mâna mamei, fisurile nu trebuie confundate cu realitatea, ;e doamna Richemonte. Viaţa e serioasă mai puternică decât poezia, a fată o privi cu ochi mari: 3 pricep, mamă!

ipa mea copilă, vreau să spun că. Hugo e doar iţer.

/a avansa curând, dată, însă, nu va fi . . . împărat, însnăimântă.

— Strălucirea exterioară nu înseamnă nimic pentru mine, răspunse fata.

— Te cunosc atât de bine, copila mea, şi totuşi credeam că aura dimprejurul persoanei unui împărat ar putea să te impresioneze. *

— Strălucirea aceasta e pe cale să apună.

— Crezi în căderea lui Napoleon? Da.

în clipa aceasta uşa se deschise încetişor şi Berta Marmont intră în odaie.

Vă deranjez? întrebă, ea cu sfială. . — Deloc.

Ce veşti ai fetiţo? întrebă doamna Richemonte.

— Domnul baron de Sainte-Marie e atâta.

— Doreşte să vorbească cu mine?

— întreabă dacă i se poate îngădui să exprime dom nişoarei sentimentele sale de părere de rău pentru cele întâmplate. Fiind ocupat cu înalţii săi oaspeţi, nu ia fost cu putinţă până acum să vină.

— Tu ce zici, Margot?

Chipul fetei se împurpura. Aruncă o privire cerceta ţoare asupra patului şi zise:

cât vroiam să mă .încredinţez personal dacă i merge mai bine.

cu atâta familiaritate, încercând să se ăpro-î de ele. căpătând astfel dreptul de a ma-imitate mai mare decât aceea ce i-ar fi fost nprejurări obişnuite.

Domnului, mai bine decât ne-am aşteptai, vorbi? -a interzis, e încetişor de pat, luă mana fetei şi o duse

Margot, nici nu-ţi închipui cât de înspăi-fost când am auzit că eşti rănită, zise el. oment, aş fi dorit din toată inima ca glonţul nerit pe mine în locul dumitale. şi trase încetişor mâna dintr-a lui. i într-adevăr asta, în primul moment? imnezeul meu! i momentul următor?

stingherit.