3Ână atunci, caseta se poate duce dracului.

zită, cel puţin până vom apărea noi!

e prea primejdios, sau chiar de_;a dreptul

eelenţă.

o idee mai bună?

c-ar fi de-ajuns s-o scoatem de-acolo şi s-o

t loc. unde ar putea rămâne până la sfârşitul

ceda, te priveşte. Şi, ca să te răsplătesc, îţi promit că voi avea grijă ca asasinatul acela murdar, făptuit de Richemonte asupra tovarăşului său, să nu rămână nepedepsit.

După câteva zile sosi în Gedinne un individ zdrenţăros, a cărui îmbrăcăminte abia putea să-i. acopere goţ-liciunea. în schimb îşi înfăşurase capul cu o sumedenie de zdrenţe, care alcătuiau un turban deosebit de caraghios.

în faţa cârciumii se opri, părând că meditează în ce fel ar putea bea ceva pe gratis. Cineva dinăuntru îi bătu în geam. '

— Intră, băiete, dacă ţi-e foame! zise un glas puternic.

Zdrenţărosul nu aşteptă să fie rugat a doua oară. Jntră şi găsi acolo câţiva dintre clienţii obişnuiţi ai cârciumii. Singur, cel care-1 chemase, nu era de prin partea locului.

Toţi ochii se aţintiră asupra lui. Oamenii dădură din cap, oarecum nemulţumiţi, iar câreiumarul se interesă:

arul? Pe ăla ii cunoaştem toţi, cel puţin

e! El a dispărut fără urmă, iar eu am fost ; împăratul nostru să-1 caut, deoarece se a fost ucis. vei fi fiind de la poliţie? un avocat. Dacă l-am chemat înăuntru pe centru că am citit pe chipul lui nevoia, foa , aşa că-mi iau răspunderea faptului, ptate, domnule. Fă ce-ţi place! Vezi numai ;ă aibă hârtiile jn regulă! e va face îndată. , ndu-se vagabondului, adăugă: serie ai?

î un maimuţoi şi o marmotă, cu care bă-rile până în Olanda, răspunse cel întrebat, Hveiarcl. Dar am căzut în mâinile prusa-i mi-au luat atât animalele cât şi banii pe . Acum caut s-ajung acasă. ;ă ţi se dea de mâncare pe socoteala mea. şi >, lângă mine! 1 primi invitaţia cu o plăcere vădită şi, când

.__ în căsuţa aceea singuratică de la marginea pădurii.

— Ce nume poartă?

— întrebi de Florian! Restul vine de la sine. Ordinele locotenentului le aduci la locul de întâlnire. Acum plec. Şi nu mai forfoti, nici tu prea multă vreme pe-aiei.

' Presupusul avocat plăti consumaţia şi plecă. Savoiar-dui făcu la fel, după scurt timp. Abia părăsise odaia, că un nou client intră. Acesta privi în jurul său şi zise pe un ton ales:

— îl caut pe primaf, mi s-a spus c-ar fi aici. Unul din cei de faţă se ridică şi răspunse:

— Eu sunt primarul, domnule. Ce doriţi?

— O informaţie.

— Cine sunteţi?

— Căpitanul Richemonte.

— La ordinele dumneavoastră.

— S-a înmulţit în ultimul timp populaţia comunei dumitale? ,

— Da, asta cam aşa e... Acum două săptămâni am avut o naştere.^y

— Ha-ha-ha! râse Richemonte. Dar nu mă interesează

foarte frumoasa . . . :! Astăzi toţi vin numai să caute. Mai adi-t aici un avocat din Paris, care căuta şi el

ie?

ronul de Reillac, furnizorul armatei, părut.

făcu feţe-feţe. d a plecat avocatul acela? u, domnule.

ă mai e prin locurile astea? )at fiind că împăratul a câştigat alaltăieri i Ligny. toate trupele au fost retrase. Co-

har cu vin.

se aşeză şi îşi bău în tăcere vinul. Părea nduri.

părăsi cârciuma, porni la drum, vorbind oce tare; stătu locului, merse mai departe

inion! mormăi el. Armata câştigă bătălie , iar eu aici nu mă pot- arăta în faţa îm-

Ciuli urechile, căci i se păru că aude ceva ca: un tunet îndepărtat.

— S-or fi bătând iarăşi? se întrebă el. Ucicleţi-vă cât vreţi, dar lăsaţi-mi mie caseta! Presupunerea sa era întemeiată. în ziua aceea, 18

iunie¹ 1812, avea loc cea mai înverşunată bătălie, aceea de la Waterloo.

La marginea pădurii se afla o căsuţă frumuşică. Proprietarul, prieten şi rudă cu Florian, se declară imediat dispus să le primească şi să le ascundă pe cele două femei. în ultimele zile fireşte că nu-i fusese deloc uşor, căci fuseseră încartiruiţi o sumedenie de soldaţi prin zonă şi i se repartizaseră şi lui câţiva în gazdă. De aceea fusese nevoit să le ascundă pe femei în pivniţă. Acum însă ele se aflau însă în odaia din turnuleţul casei, în vreme ce el stătea cu Florian în grădiniţă, la taclale.

Deodată, îşi întrerupseră vorba şi ciuliră urechile. *

— Ai auzit, Floriane? întrebă proprietarul casei.

— Da, de câteva ori până acum.

— Parc-ar fi un cutremur.

— Nu, seamănă mai degrabă c u un tunet. De la

lare nenorocire, căci ne caută mereu, i că întreabă pretutindeni de două . Dar spune-mi, iubitule, ce te aduce

a trimis să pun caseta de război la -i caut alt loc, pentru ca fratele tăvi aceea, am cerut să mi se trimită în-or veni azi. ă prusacii au pierdut o bătălie?

In schimb, vor câştiga azi, una cu

Ai auzit zvon de lupte?

2 Briissel, pe lângă Waterloo.

es victorioşi Aliaţii?

că vor învinge.

ait mareşalul?

du să povestească şi asta îl făcu să

Diardul care se apropia de casă. Când

i doi oameni care stăteau în grădi-

iliticos şi întrebă:

lici un domn Florian?

ăspunse vizitiul.

— Minunat, Heinz! Nimeni n-ar putea bănui în tine un prusac! Ce ai să-mi raportezi?

— Că au sosit cu toţii! Iar uneltele le am eu. Apoi, adresându-se cumătrului lui Florian:

— Pot pune la adăpost trăsurica mea la dumneata?

— Mai c vorbă!

— Afară de oase şi fier vechi, mai am acolo ceva muniţie şi puşti, de care vom avea nevoie. Auziţi canonada? Se-ncurcă lucrurile, nu glumă!

— Dea Domnul ca Aliaţii să învingă, zise Florian.

— Poţi fi sigur, iar marşul nostru triumfal va avea loc mai devreme ca data trecută.

Din convorbirea pe care o legă cu stăpânul casei, Greifenklau îşi dădu seama că putea avea deplină încredere într-însul. Se înapoie apoi la cele două femei, cu care mai stătu de vorbă. Margot se vindecase aproape complet şi se bucura în sinea ei că Hugo nu lupta şi el astăzi.

— Ce va face Napoleon, dacă va învinge? întrebă ea. -

— Va deveni imediat stăpân al Rinului.

— Şi dacă învingem noi?

— Atunci vom fi până într-o săptămână la Paris şi