Izbi de o împotrivire foarte dârză.

nn+Ari Hpnline din cartea împăratului meu.

— Părerea mea e că aspiră la mâna surorii dumitale numai ca să se poată mândri cu dânsa.

— Tot ce se poate. Sire.

— Să sperăm, totuşi . . . Aşadar, baronul ar avea încuviinţarea dumitale?

— I-am şi dat-o.

— O să-i vorbeşti?

— Da.

— Când?

— Mâine, când voi fi la Sedan.

— Bine. atunci te însărcinez pe dumneata cu rezolvarea acestei chestiuni.

Căpitanul se înclină şi zise:

— Sire, viaţa mea aparţine împăratului.

— Sunt încredinţat de asta, răspunse Napoleon. Dar, vei fi ştiind, căpitane, că există unele lucruri despre care nu se vorbeşte.

Richemonte se înclină, mut.

— Şi pe care Ic rezolvi fără instrucţiuni prealabile . . . Căpitanul se înclină din nou.

— îţi pot spune doar că, în calitate de împărat, sunt tutorele tuturor orfanilor.

•zic însă a se apropia de dânsa fără per

. Ai înţeles?

supune, deşi nu-i va veni uşor.

biigat!

te, nu-mi pot lua o astfel de răspunderi'

în vedere relaţiile proaste pe care Ic am cai 2cum şi toate -celelalte îndatoriri . . . întrerupse împăratul. Vei relua raporturile tale, iar alţii vor primi ordin să-ţi ducă la elelalte îndatoriri, despre care vorbeşti, al acesta, nimic nu va mai sta în calea în-inţelor Maiestăţii Voastre.

faci! Cartierul general va părăsi în curând itte, dar voi lăsa aici o gardă, se înclină.

ida acesteia o vei prelua dumneata, urmă ii comunica cele necesare generalului Drouet, instrucţiunile pe care le vei căpăta de la rebui să-mi comunici zilnic în scris despre i dumitale. Dacă se va întâmpla ceva deo-un curier special!

— Care doamne?

— Baroana şi cele două doamne Richemonte. -- Şi ce mai aşteptaţi?!

— Nu trebuie să luăm în consideraţie starea domnişoarei?

Napoleon lăsă capul în pământ, apoi zise:

— Singurul menajament pe care-1 pot îngădui, este ca percheziţia în camera ei să n-o facă persoane străine, ci fratele ei. Căpitane, se adresă el apoi acestuia, surâzând, căci în felul acosta înţelegea să se răzbune pe Margot, care-1 refuzase pe dânsul, te vei duce imediat în încăperile rudelor- dumitale şi vei proceda acolo la o cercetare cât mai amănunţită.

Richemonte se înclină:

- îmi îngădui să observ că, în pofida zelului şi atenţiei noastre, cercetările pot rămâne fără rezultat şi germanul acela de negăsit. Ferma aceasta veche are,ascunzători multe. Ca să mergem la sigur ar trebui să găsim pe cineva care cunoaşte bine casa.

- Slujitorii nu vor consimţi să-şi iracleze stăpânii, spuse Drouet.

— Eli cunosc totuşi pe cineva, zise Richemonte.

- Cine anume?

mărturisească adevărul. Generale, l-am numi Richerrionte comandant al gărzii la ferma . merge acum la baroană şi la fiul ei, pre-lamnele Richerrionte, şi le va aduce la cuiele mele.

măsuri, atât de aspre . . . începu generalul, it foarte întemeiate! întregi Napoleon. Cine in spion prusac, se face vinovat de trădări-ce în timp de război, se pedepseşte cu moar-vizitiul despre care ai vorbit dumneata, cate transmise această poruncă unui servitor.

mult şi Florian intră sfios în odaie, i vizitiul baroanei? eu, Maiestate. ; mult în serviciul ei? ¹ demult.

lulţumit de dânsa?

. mormăi bătrânul, învârtindu-şi şapca în ne ştie ce . . . zise în cele din urmă. i vei dovedi vrednicia, îţi putem oferi ceva

Ultima iubire a lui Napoleon

__ Cunosc.

__ E în vizită aici?

__ A fost. E domnul care i-a curăţat atunci pe bandiţii ăia.

__ Venise de mult timp aici?

,— De câteva zile.

— A stat mult împreună cu domnişoara Margot? Florian făcu o mutră de tâmpit şi lăsă capul în jos.

— Hm . . . da! râse el, prosteşte.

— De ce râzi?

— Păi..', erau amorezaţi. -- Unde-i el acum?

— S-a cărat!

,— Ne îndoim de asta. O fi ascuns pe-aici.

— Ascuns? Asta nu se poate. Eu ştiu mai bine. Maiestate.

- Zău? Şi de ce, adică, ştii. tu mai bine?

- Pentru că mi-a spus chiar el.

— A! în sfârşit, o urmă! Ce-a spus? Că şterge putina.

— Dar n-a şters-o imediat!

— 13a chiar imediat.

ie! râse Napoleon, dispreţuitor.

spunea. Şi mai zicea că _dacă rămâne, e roia, însă, ca iubita lui şi baroana să aibă

aceea nu mai are timp de pierdut. }

us s-o înştiinţez pe coniţa că o ia mai întâi irg, după aceea se duce la Koln. Când m-a ireptat spre Dcuzy. le văr ui? ş minţi? n-a mai zis? . . Că o să se întoarcă.

când . . . când . . . Nu pot spune asta, Ma-

iu poţi spune?

i supăraţi.

m să spui!

spunea că se va reîntoarce negreşit atunci

ea Voastră va mânca bătaie de la Puterile

se străduia să-şi stăpânească, furia.

Dacă împăratul se duce des la duduia şi daca b sărută mult.

— Omule, vad că eşti sincer! exclama Napoleon,

— De, Maiestate, sunt şi eu om cu frica lui Dumnezeu. Florian dădea acum de înţeles că luase exclamaţia

de indignare a împăratului drept laudă şi se împăuna ca un erou.

— Aşadar, eşti încredinţat că a şters-o?

— Păi, l-am văzut plecând.

— Dar se poate să te fi păcălit.

— Pe mine? Ala! Greu de crezut!

— Se şi vede! zise Napoleon batjocoritor. Cu toate astea este cu putinţă să nu se fi dus la Douzy, ci să se fi ascuns pe aici, pe undeva. Nu există locuri care să poată servi drept ascunzători?

— Ba sunt foarte multe.

— Unde?

— în porumbar, de pildă.

— Prostie.

- Apoi'.magazia de lapte. Mă ascund şi eu uneori pe acolo.

— Bine, bine! spuse Napoleon, arâtându-i uşa. Poţi pleca!

oemâi acela pe care se străduiau din răs in dă. .

te astea e foarte posibil ca cel căutat sa s, i el. Misterul care-1 înconjoară trebuie lă-Trebuie să aflăm dacă acel căpitan de ma-nentul de husari sunt una şi aceeaşi per-îea aceasta ţi-o încredinţez dumitale, căpi-ca!

rt uniformă, domnule general, se adresă ui Drouet. Pot căpăta o escortă pentru mi-