3. Pharao* şi biribi**

La o încrucişare de străzi locotenentul se opri, pentru a-şi aprinde o ţigară. Făcu cat iva paşi, când un individ cu umeri largi îl opri şi i se adresă:

— Halte-lâ, camarade! Donneh moah eng pee de fee puhr ma pipe. — Stai, camarade, dă-mi puţintel foc pentru pipa mea.

Era o franţuzească oribilă. Dacă Greifenklau nu l-ar fi recunoscut după statură, cu siguranţă l-ar fi putut recunoaşte după felul de a vorbi pe bătrânul Bliicher, carcera vestit, printre altele, şi pentru cât de prost vorbea franţuzeşte.

— Porunciţi, Excelenţă!

— Drace, unul de-al nostru! E atât de întuneric încât îţi vine să-ţi bagi degetele în ochi. Am văzut doar ţigara aprinsă. Dar cine eşti dumneata?

-i deloc de lepădat şi câte altele încă. O edeşti acolo. De plată să nu te îngrijeşti,

i palma peste buzunar, făcând să zornăie ir, apoi porni înainte.

i ştia că Bliicher era un jucător pasionat, plăcea să-şi încerce norocul seara; bănuia, m avea de gând sâ-şi petreacă noaptea în

timp, mareşalul se opri în faţa unui imo-

toate aparenţele, era o casă particulară.

zise el — te iau cu mine aici, deoarece

n om de treabă şj discret. Cred că-ţi vei

)ra celor ce vei vedea; de nu, dracii' te a

ir, Excelenţă, că nu-s dintre cei care trăn-

liesc. băiete, căci de-ar fi să aflu c-ai avut buiesc chiar şi clin gaură de şoarece, şi-apoi j are să fie!

n clopot şi abia după câtva timp se auziră . Un glas întreb;!:

— înainte de orice, să bem! zise el. Or fi cum or fî, ei, francezii, dar vinul lor zău că merită toate paralele! Noroc, băiete! Sunt .sigur că n o să-ţi stea în gât!

Ciocni cu locotenentul, se întinse pe scaun şi dădu paharul peste cap.

— Aşa! Nu-i aşa că-i bun? Acum aşază-te colea lângă mine şi povesteşte-mi despre blestemata aia de revoluţie! Timp avem berechet.

Greifenklau se supuse, istorisind însă numai ceea ce socoti necesar, fără să atingă problema sentimentală. In vreme ce povestea, intrară, unul după altul, câţiva bărbaţi, care salutară respectuos, apoi dispărură printr-o altă uşă, neîndrăznind şa se aşeze la masa iui Bliicher. După ce Greifenklau sfârşi, mareşalul spuse:

— Aşadar, o răscoală obişnuită într-o Sodomă ca asta. Noi n-avem nici în clin nici în mânecă cu toată afacerea. Dacă mă miră ceva, e că s-au dovedit înţelegători şi te-au ascultat. Nu m-aş fi aşteptat la atâta bunăvoinţă de la nişte francezi! Atitudinea ta a fost curajoasă şi fără cusur, băiatule, n-am încotro, trebuie să te laud. Dar cum le-ai cunoscut tu pe cucoanele acelea?

ului şi ruşii ăştia! spuse Bliicher. Unde sar în sus ca nişte dopuri de şampanie. spuneai că a acostat-o, băiatule? în ce lat asta, rogu-te? -o de braţ. fie! Atunci trebuie sa fi fost o fată dră-

ş minţi, Excelenţă?

îtul îl bănuiesc. Şi zii, te-a prins în mreje,

x înălţă uşurel din umeri şi tăcu stingherit. Mrmăi Bliicher. Ce ţi-e şi cu tinereţea asta. nţă şi mister ele parcă ar fi vorba de cine chestie politică. Şi-ţi închipui tu, bâieţa-nul Bliicher e atât ele prost încât să nu ă daravera? Tinere, şi eu am fost odată un adevărat fluieră-vânt; am alergat după i-gă ^ţăranul după cârtiţe, şi mereu furam care de fapt aparţinea altuia. Acum sunt ca Matusalem, dar tot îmi place mai mult ) pereche de ochi frumoşi, decât la o pe-e rupte. Aşadar. îmi noti smm» ^rlatrăT-ni

te-o cât pofteşti, dar la căsătorie, ferească Dumnezeu, să te gândeşti, deocamdată!

— Şi de ce nu?

— Asta o să ţi-o spun băiatule. Căsătoria nu e aşa cum ţi-o vei fi închipuit tu. La început femeile sunt drăgăstoase şi dulci ca zahărul, dar după nuntă se schimbă lucrurile şi numai ce o vezi că devine ca mătrăguna şi vitriolul. Iţi strepezeşte dinţii, zău aşa. Curte poţi să faci oricărei fe.e pofteşti, dar propuneri de căsătorie nu, altminteri eşti pierdut fără vreo şansă de salvare. Nici nu-ţi închipui ce soi rău sunt muierile! Cu mulţi ani în urmă m-am îndrăgostit ele o femeie din înalta societate; eram nebun după ea. îi plăcea să joace, şi mie la fel. într-o seară am câştigat de la ea câteva mii de taleri, pe cuvânt ele onoare. Se temea grozav de bărbatu-său, care trebuia sâ plătească. Atunci i-am propus s-o iert de datorie, în schimbul unui sărut. Şi ce crezi că mi-a răspuns dumneaei? Că nici gând să se vândă pentru câteva mii ele taleri! Bun! Mi-am încasat banii şi vremea s-a scurs. Eu am avansat în grad şi am devenit general, iar legătura noastră s-a destrămat. încetul cu încetul. Ea a îmbătrânit, dar ele joc nu s-a putut dezbăra tr.tr._n Q<=>^r^ i.'tr nm râeHcfAt Hp» In An n .t;umA frn-

dracii,- ai dat-o-n bară! I-ai promis, inse poate mai rău. Bietul de tine, te com-

a spune, e bogată?

şti un măgar. I foarte fericit, Excelenţă, ncliipui acum. Las c-o să vezi mai târziu. ţuzoaică! Dacă ţi s-ar fi aprins călcâiele rică de-a noastră, hai să zic c-ar mai li î încurci cu o „mademoaşelă", asta e prea Şi când te gândeşti, un flăcău ca tine! cât să întinzi braţul şi s-ar prinde de el 3, şi când colo te azvârli orbeşte în pră-

tină din cap. Greifenklau, însă, spuse cu

, Excelenţă. Margot este . . .

:ai' Cart' yasăzică o cheamă Margot?

— Aveţi dreptate, Excelenţă — zise el apoi —, dar trebuie totuşi s-o vând. Sunt silit să fac jertfa aceasta şi o fac cu plăcere.

— Dar cine te sileşte, rogu-te?

— Un baron dintr-ăia proaspeţi, care a fost furnizorul armatei lui Napoleon.

— Un furnizor al armatei? Trăsnetul să-1 lovească pe individul ăla. Oamenii ăştia sunt toţi nişte ticăloşi. croiţi parcă după acelaşi calapod. Dar ce legătură ,<re una cu alta? Ai jucat cumva cu el? îi eşti dator?

Locotenentul îşi dădu seama că mersese prea departe pentru a mai putea păstra tăcerea. Se hotărî deci să fie sincer şi povesti mareşalului totul. Bliieher îl ascultă fără să-1 întrerupă. Când tânărul sfârşi, clătină clin cap şi zise:

— E încurcată rău chestia asta. Eşti un om de onoare şi nu mai poţi da înapoi. Moşioara ta s-a dus, bietul de tine! Dar asta e; ieri îndrăgostit şi azi măgar. Ce-ai de gând să faci ca să capeţi bani? Poliţele trebuie achitate peste opt zile, un răstimp prea scurt ca să poţi rezolva vânzarea moşiei.

— Asta nu mă îngrijorează defel. Moşia e liberă de ferirp datorii "Dacă as vrea s-o ipoteehez, oricare b;^;m~

3 să te însoţesc şi am s-o fac pe peţitorul. e nici o ruşine pentru tine dacă bătrânul ;recht von Blueher va pune şi el niţică sare ista. Când eşti aşteptat? trei.

vino la două şi jumătate la mine. în cin-roi pune la patru ace, dar ia aminte: dacă e nu-mi place fata, nu scot o vorbă. Nu încarc cugetul cu vina de-a fi contribuit la a. Ah!

pentru că tocmai intrase un bărbat care e foarte cunoscut şi pe care-1 salută prie-nul părea un om distins; degetele îi erau inele de preţ, iar de lanţul ceasornicului îi iericale care reprezentau o avere. Când ma-prezentările, tânărul ofiţer află că avea în mul din cei mai mari bancheri din Paris, ntrară acum în odaia în care se aflau toţi i între timp.

;a dintâi privire, locotenentul îşi dădu afla în societatea unor jucători împătimiţi.

erau ocupate şi peste tot se jucau diverse •oe. Bancherul se apropie de o masă la care

— Bun, bun! O să poţi lua parte, deci.

— Nu-s jucător, se scuză Greifenklau.

— Asta nu contează. Trebuie să ştii că acela căruia i s-a îngăduit să intre aici, e obligat să joace. Te-am introdus şi nădăjduiesc să nu fie spre paguba ta. Ai ceva bani, tinere?

— Câteva sute de franci.

— Ajunge, ca să pontezi cu prevedere. Haide! Greifenklau ura toate jocurile de noroc. Ar fi plecat

cu dragă inimă, dar n-avea încotro. Era silit să joace, dar îşi propuse să fie cu băgare de seamă.

Bliicher îl prezentă celorlalţi şi locotenentul se mulţumi deocamdată să privească. Mareşalul puse pe masă pentru început o mie de' franci şi declară că va înceta, îndată ce va pierde această sumă. Norocul îi fu schimbător. în cele din urmă, puse şi Greifenklau o sumă modestă şi câştigă; mai puse o dată, cu acelaşi rezultat. Bliicher îl încuraja cu privirea. Locotenentul avu noroc, mareşalul pierdu, însă, până la sfârşit. După un ceas, Greifenklau avu peste o mie de franci, pe când bătrânul îi pierduse pe ai săi. Se retrase de la masă şi tânărul socoti de datoria sa să-1 urmeze.

ne luăm de piept cu nobila doamnă For-o luă înainte, cu Greif.enklau după el.

oi se apropiară de tfnasa la care, după cât 'Iau cei mai bogaţi dintre toţi cei prezenţi, zâmbi mareşalului. Acesta procedă ca la ^rântă de-a dreptul asupra duşmanului, nii-; de franci. îi pierdu, apoi îi recâştigă. Era vezi jucând, ca să poţi înţelege cât de în-tei pasiuni. Totuşi, norocul nu-1 favoriza. in urmă pierdu mai mult decât câştigase, i cuteză să pună două sute de franci şi Apoi puse o sută pe numărul doisprezece sizeei şi două de ori atâta. Se văzu deodată nei ele peste patru mii ele franci şi putu t, îşi propuse să dispună doar de jumătate :ţia să n-o piardă în întregime. Se vedea n graţiile Fortunei. într-un rând miză o şi câştigă şaisprezece mii. u începu să stârnească senzaţie. Puse zece nă la optsprezece şi câştigă dublu. La mize du în câteva rânduri. După un ceas şi ju-i în posesia unei sume foarte mari. Câţiva

— îţi mulţumesc, băiatule. Aş primi, dar ca orice jucător care se respectă, sunt superstiţios. Trebuie să-ţi laşi câştigul neatins, altminteri sunt încredinţat că ai pierde. Joacă mai departe şi eu voi privi. Cât ai acum?

— Vreo cincizeci de mii de franci.

— Drace! Ei băiatule, continuă! Mi-ar face multă plăcere dacă-ai izbuti să-i jecmăneşti pe franţuzoii ăştia. „

Jocul luă iarăşi o turnură favorabilă tânărului nostru erou.

Se apropia ultimul tur. Afară de bancher şi Grei-fenklau nu mai participa decât un singur jucător. Acesta puse ultimul sutar, iar Greifenklau, ascultând de o inspiraţie subită, arătă spre numărul alăturat şi zise:

— Douăzeci de mii pe acesta! Bancherul se înspăimântă.

— Ştii dumneata, domnule — zise el — că, dacă ai câştiga, ar trebui să-ţi plătesc de opt ori pe atâta, adică o sută şaizeci de mii de franci?

— Ştiu, răspunse locotenentul.

— Vezi însă că nu'mai am bani. Mi-ai da credit până mâine dimineaţă la ora zece, în caz c-aş avea ghinion?

esăvârşit; acum însă ii venea sa strige în

fericire.

1 bătu pe umăr şi zise:

fie, ce baftă ai avuţi Eşti un om norocos.

;e-ajut la cărat, căci singur nici vorbă să

î tot bănetul ăsta. Înainte de toate însă,

e că ar trebui să sărbătorim evenimentul

şampanie.

rii se aşezară la mese pentru a-şi sărbă-

ri pentru a-şi îneca în vin tristeţea ghinio-

iul discuţiilor, Greifenklau află, în sfârşit,

3 găseau.

aceea, la Paris, numeroşi proprietari îşi sele jucătorilor din înalta societate. Aceştia )lo seara, fără să dea ochii măcar cu stă-plâtea nici o taxă de intrare, dar tot ce se itât de scump, încât gazda câştiga suficient. 2nea local îl adusese mareşalul pe lo-

se bine prevăzut. Aveau chiar săculeţi de

ca jucătorii norocoşi să-şi poată transporta

!e întâmpla adesea să fie nevoie de astfel

— Poftim?!

— Da, Excelenţă,, vă dau cuvântul meu tic onoare. Norocul nu trebuie forţat, altminteri mâine el s-ar putea transforma în reversul sau. Iar eu vreau sa mă bucur de câştigul de-acum cu inima pe deplin împăcată.

— Ai dreptate, băiete. Norocul e mai parşiv chiar decât muierile. Nu te poţi încrede în el niciodată. Chestia asta am aflat-o de mult dar. lipsindu-mi înţelepciunea ta, nu de puţine ori am fâeut-o de oaie. în privinţa aceasta bătrânul Bliicher e un idiot fără pereche. Dar rămâne între, noi!

— Mai mult decât orice mă bucură acum faptul că nu mai sunt nevoit să-mi vând moşioara. Ii pot da iubitei mele Margot cei o sută cincizeci de mii de franci, şi-mi mai rămâne şi mie ceva. Asta mă face fericit, cum n-am fost încă niciodată până acum!

— Te cred. fiule. Când vrei să-i dai banii?

— Chiar mâine. .

— Bun. Schimbă-i în hârtii, ca să-i poţi purta mai uşor. Şi nu uita să vii să mă iei la ora trei.

— Fiţi fără grijă, Excelenţă!

— Şi nu crezi că bătrâna, mama ei, va face mofturi?

ii vitreg — se grăbi să rectifice Grei-

e. Un cumnat rămâne cumnat chiar daca fi de zece ori vitreg. Da, pe acest individ *e de tot ce mi-ai povestit despre el. Un în stare să-şi prăpădească şi averea. Nă .-o să ne iasă mâine înainte, altminteri i fel încât să-i treacă pofta de a se mai i. Dar ia spune, băiete, unde e cocioaba ta? de tot, a treia casă de aici. bazică,' suntem vecini! Hai, vino! Tre-1 pui de somn, pentru a uita cât bănet am sâmbetei.

inţei lui Greixenklau. se despărţi de acesta cu nici un chip sa fie condus acasă, tânărul locotenent îşi făcu lumină în pe masă câştigul, ca să-1 numere. Dintr-o ă, câştigase o adevărată avere. I se părea i pricinuise întâlnirea cu mareşalul numai nina calea. Norocul lui extraordinar era. ântarea providenţei. Şi când se întinse în cu mulţumire că a doua zi îl aşteaptă o

. UN PEŢITOR PRINCIAR

Exact la ora zece, în dimineaţa următoare, un om îi "aduse lui Greifenklau restul până la o sută şaizeci de mii de franci. După aceea, locotenentul plecă să-şi schimbe monezile în bancnote şi, nu peste multă vreme, avea în portvizitul său talismanul menit să pună capăt grijilor iubitei şi mamei acesteia. Abia avu răbdare.să aştepte după^amiaza şi începu sn se gătească cu mult înainte de vreme.

Blucher îl primi în uniformă" de gală, aşa cum, de altfel, promisese.

— Bine-ai venit, băiatule, zise el. E exact două şi jumătate, trebuie să plecăm ... şi zău că nu ştiu încă ce voi spune odată ajuns acolo. Pentru o cuvântare în faţa soldaţilor sunt totdeauna pregătit, dar când e vorba de

;ere! în sfârşit, am intrat în horă, trebuie iergem, băiete!

îd ajunseră la ţintă, Margot le ieşi în lupul ei strălucea de bucurie şi ţinea bra-a să-1 îmbrăţişeze pe iubit. Dar când îl se lăsă, uluită, în jos. răţişaţi-vă, nu vă jenaţi, mormăi Bliicher. peştele şi nu spun la nimeni.

acestea, fata se simţi stingherită şi spori când Greifenklau îl prezentă pe îndrept vestitul mareşal, despre ale cărui ?steau lucruri atât de minunate, alon. Bliicher privi cercetător în jur, apoi pe locotenent pe umăr şi zise: sunt mulţumit de tine. Margot asta e loasă. Să fiu al naibii dacă nu-mi lasă gura lit la ea. Va fi o femeie cu care n-o să-ţi

află că starea doamnei Richemonte se rând intră în salon, părea încă slăbită. Şi

că tânărul nu venise singur; dar când î însoţitorului, chipul ei exprimă o satis-

pâlmuise pe Albin Richemonte. Se întrebă ce căutau cei doi bărbaţi aici şi nu găsi altă explicaţie decât că veniseră chiar pentru lămurirea acestei chestiuni. Nu-1 găsiseră pe căpitan, astfel că intraseră la mama acestuia. Pe de altă parte mareşalul îşi dădu seama îndată că noul venit era acel personaj care urmărea s-o câştige pe Margot, prin uneltirile sale. De aceea nu-i dădu nici o atenţie şi nici nu-i răspunse la salut.

— îl căutaţi pe căpitanul Richemonte? cercetă Reillac.

— Ce vă face să credeţi una ca asta? întrebă Greifenklau cu răceală.

— Tocmai prezenţa dumneavoastră aici, Monsieur.

— Vă înşelaţi. Căpitanul a declarat că nu doreşte să aibă de-a face cu mine. Prezenţa mea-aici le priveşte numai pe doamne.

— Ah! exclamă franţuzul, suprins. Cum se face că le cunoaşteţi pe dumnealor?!

— Aşa, pur şi simplu!

Baronul rămase pe gânduri. Prezenţa locotenentului părea s-o privească mai mult pe Margot.' Oare ce intenţii avea în legătură cu fata? Gelozia începu să-1 roadă şi hotărî să lămurească totul pe loc.

- Vă cunoaşteţi de mult? întrebă el.

îi aruncă o privire mirată: resia că vreţi să mă supuneţi unui ade-sriu.

se sinchisi ele ironie şi răspunse: Mă interesez prea mult de soarta acestor mi fie indiferent cu cine se împrietenesc. naţii cât mai exacte, mva intenţia de- a mă insulta?! leloc! ş sfătui pe cineva să încerce, interveni

pe jumătate întors cu spatele, ascultase înervat de tupeul francezului, hotărî să se cutie.

vi surprins la mareşal. Era bogat şi se mţă.

it să spună Excelenţa voastră cu aceste i el, plin de ifose.

să spun că atâta neruşinare ai- putea să-ţi

•, sunt un nobil.

n? izbucni Bliicher, ridicându-se. Aşa pe mine? Musiu!? îţi arăt eu musiu! Iui

mine n-ai nimerit-o, iar pe nobleţea dumitale nu dau doi bani.

Greifenklau zâmbea discret. Margot rămăsese şi e.i liniştită. Doar doamna Richemonte îl privi speriată pe bătrân, care rostise totul atgt de repede şi cu forţă, încât părea cu neputinţă de oprit. Ea se temea de baron, de aceea îşi împreună mâinile, implorator.

Reillac sări în sus de pe scaun.

— Bine, o să vă numesc „Excelenţă" — zise el. Dar vă rog să-mi spuneţi ce-aţi înţeles când aţi pomenit de meritele mele şi când aţi afirmat că mă cunoaşteţi. M-aţi ofensat mai adineauri în mod public şi sper că nu veţi refuza să-mi daţi deplină satisfacţie.

— Satisfacţie? zise Bliicher, fulgerându-1 cu privirea. Eşti nebun? Ai fost furnizor al armatei; asta înseamnă că ai furnizat pentru soldaţi vite de tot soiul şi pentru că aceste vite aveau mai multe oase decât carne, ai devenit un om bogat. Şi deoarece oile furnizate de dumneata ţi-au transmis cultura lor academică, Napoleon te-a gratificat cu un titlu de nobleţe. Şi acum te-ai apucat sa nenoroceşti familii cu uneltirile dumitale scârboase. Perverteşti taţii şi fiii, insulţi mamele şi fiicele. Ameninţi cu închisoarea şi alte nenorociri, ca să poţi pune laba pe o

reţinu. Furia lui spori însă cu atât mai u cuteza să şi-o reverse asupra celor doi ând lucrurile, se întoarse, ca un laş. spre