Iceţi conaşule. Nu se ştie ... »

)icei de-al lui să rostească numai jumătăţi

:ra o la.şi deschisă! porunci baronul, conaşule?

utea să vină şi căpitanul cu mine, iar el nu le cât ştii tu din toată povestea. Mişcă-te im vreme de pierdut!

îsese încărcat. Pierre scoase lanterna şi zise: de-ar merge totul bine! Eu, în locul dum-iş căuta să orânduiesc altfel chestia asta. mume? întrebă baronul, devenind curios, î presupunem că domnişoara Margot mi-ar stea ei . . . chiar şi în acest caz ar exista o ;-a o face să devină, totuşi, soţia mea. . idică, mon ami?

— Păi vedeţi, atunci avem o ieşire.

— Nu pricep.

— Ei, bine! Să zicem că vine la doamna Richemonte un ofiţer de ordonanţă într-o trăsură; fireşte un ofiţer german, conaşule! Acest ofiţer aduce o invitaţie de la mareşal: domnişoara Margot e poftită să ia cina cu dânsul. E invitat şi logodnicul ei, dar nu vine s-o ia pentru că i se pregăteşte o surpriză-. El nici nu ştie că va veni şi duduia.

— Şiretule, acum încep să pricep. Dar mama nu e invitată şi asta va bate la ochi.

— Parcă spuneaţi că e bolnavă, conaşule?

— Aşa e.

. . — Păi vedeţi! Scuza e gata. Ofiţerul va spune că mareşalul, ţinând seamă de indispoziţia doamnei, regretă nespus că n-o va putea vedea şi pe dânsa la el. Cred că e de ajuns.

— Fireşte.

— Acum să trecem la partea a doua. într-o străduţă din apropierea Senei cunosc un farmacist decăzut, care trăieşte de pe urma unor anumite leacuri, care nu se găsesc oriunde şi pe care le vinde numai prietenilor.

;ât timp?

;ate de ceas.

dăunează deloc?

ivă. Se trezeşte ca după un somn îndelun-

cât se poate de bine.

tău are multe părţi bune, dar e puţin cam

ică, fantezist? să te dai cu totul pe mâna ofiţerului şi a

svoie.

le îl luăm pe ofiţerul de ordonanţă?

un tânăr care pentru două-trei sute de ii cu plăcere să îmbrace o uniformă de ofiţer u o jumătate de oră. entul necesar?

de meserie, sbuie să cunoască limba germană. aste la perfecţie. 2 să fie discret.

i gradul cel mai înalt. -.

ezi pentru dânsul?

— Şi poate, deci, să-mi stea la dispoziţie oricând?

— Fireşte. Oricum, n are, deocamdată, nici o slujbă.

— Bine. Dar vizitiul? De unde-1 luăm?

— Există şi acesta. Cunosc unul pe care vă puteţi bizui. Eu însumi. . .

— Pe toţi dracii, numai la tine nu mă gândisem. Ai dreptate. Dar trăsura? Că pe-a mea n-o pot lua, pricepi?

— Ştiu pe cineva care împrumută trăsuri, conaşule.

— E om de încredere?

— N-are importanţă., căci n-o să afle la ce-mi trebuie.

— Atunci n-o să ţi-o dea.

— Ba bine că nu! Suntem prieteni şi clienţi ai aceleiaşi cârciumi.

— Aşa! Hm! O să mă mai gândesc la planul tău. Acum însă, drace! trebuie să plec, căpitanul mă aşteaptă.

Vârî pistolul şi lanterna în buzunar, dând să plece.

— Aşadar, conaşule, chiar vreţi să-1 împuşcaţi?

— Nu eu, Richemonte va face treaba asta.

— Dar veţi fi şi dumneavoastră de faţă?

— Fireşte.

— Atunci vă rog respectuos să nu vă expuneţi unei primejdii prea mari. Lucrul nu e atât de simplu.

LNUL BLUCHER

>şi pe fereastră si îşi dădu drumul în jos. Vjunse în stradă şi porni repede spre locul

ide Dumnezeu ai stat atâta? îl luă în pri-mte.

ncurcat nişte amorezi, minţi Reillac. să-i ia! Aştept de trei sferturi de ceas. ăla?

r trebuie să se ivească din moment în mo-terna? E întuneric ca într-un sac. i o voi aprinde îndată. stolul?

it?

— Fireşte! Rămâi noaptea asta la mine, după ce ai fost toată seara oaspetele meu.

— Deci, dacă avem vreo surpriză, ne putem refugia acasă la dumneata?

— Da, însă nu vom intra prin uşa principală. Cunoşti străduţa alăturată?

— Desigur.

— De-acolo poţi intra direct în grădina mea, printr o portiţă uşor de găsit. Acolo ne vom aştepta unul pe altul, dacă vom fi nevoiţi să ne despărţim. Acum haide!

Trecură încetişor strada şi rămaseră la pândă. După o bucată de vreme, auziră deodată paşi apropiindu-se. Se adăpostiră în gangul porţii, ca să nu fie zăriţi imediat. Căpitanul scoase pistolul, în timp ce baronul duse mâna la lanternă.

— Atenţie! şopti el. Al nostru este! îndată ce se va opri să sune la poartă, îi luminez brusc faţa. Dumneata îi lipeşti ţeava de tâmplă şi tragi. Asta-i tot.

Paşii se apropiau tot mai mult.

— Asta e pas de militar, şopti căpitanul. Fac prinsoare.

— Te cred, că doar asta ţi-e meseria. Când s-a oprit.

umina să cadă asupra lui însuşi. Fără'să i o mişcare greşită şi lumina se revărsă

asupra căpitanului. Acesta ţinuse mâna ă tragă, dar de spaimă o lăsă iar în jos. ise din belşug pistolul. Blucher era prea bserve arma, şi prea viclean ca să se dea l că cei doi tac înspăimântaţi, repetă: ebat cine sunteţi şi ce căutaţi aici? e reculese cel dintâi şi ^răspunse: gardieni de noapte. L aici?

n să fim schimbaţi.

! Ia să vă văd mutrele! Scoateţi lanterna! igroşa, dar baronul găsi o ieşire. Lanterna cu un dispozitiv pentru stins lumina. Era isare cu degetul şi treaba era făcută.

răspunse el. în buzunar, apăsă butonul, apoi scoase lan-

! el, cu părere de rău. Tocmai s-a stins.