I, mă concediezi?

pare rău că trebuie s-o fac, dar mama se -adevăr, foarte rău. Mi-ar face plăcere, însă, rcâine.

fi dorit să afle câte ceva despre 'relaţiile pe »a Margot cu baronul, Greifenklau îşi dădu u trebuie să stăruie. Văzând că fata, din de-³, nu mai insistă nici dânsul.

Ultima iubire a Iui Napol;

chiar şi câteva împuşcături. Larma venea din cârti?' 1 în care locuia aleasa inimii sale.

Gândul acesta îl îngrijoră nespus. Îmbrăcă rep£ j tunica. îşi încinse sabia, vârî un pistol in buzunar coborî în stradă. Auzi de la unii şi de la alţii că bof -l

partiştii se încăieraseră

într-acolo

ntru o clipă? Vă stau cu totul la dispoziţie. De tra odăii mele am auzit larma şi am bănuit că n strada aceasta. Am crezut că prezenţa unui 3 fi de natură să vă liniştească şi am alergat, i ofer ocrotirea mea, domnişoară.

! cât de drăguţ din partea dumitale! Eram atâf

î, şi am trecut într-adevăr prin clipe de spaimă.

ii tale ne obligă la cea mai mare recunoştinţă.

mţ pe mama, să se liniştească şi ea.

ir te rog.

^ri te va clipe se înapoie.

rd îţi mulţumeşte din suflet. Din păcate, nu aici. . . Dar ce e asta? Ce zarvă grozavă! î la fereastră s-o deschidă, dar el îi prinse

ici, domnişoară. Aici e lumină şi vei fi zărită semenea ocazii, este necesară o maximă pru-lergem în salon, unde e întuneric. De acolo fără să fim descoperiţi.

mă. Tumultul din stradă sporise. Strigătele î, mulţimea tălăzuia încolo şi încoace, ca o . Greifenklau deschise fereasta şi privi afară, ea răsunară alte glasuri agitate în capătul

caturile, detunăturile şi vaietele răniţilor se înmulţeau tot mai mult.

In cele din urmă un strigăt de triumf acoperi toată larma:

— Trăiască Ludovic al XVIlI-lea!

— Jefuiţi pe bonapartişti! , — Jos cu sansculoţii!

Partizanii lui Ludovic triumfaseră. Se auzeau acum trosnetele uşilor sparte şi zăngănitul geamurilor; începea jaful.

Margot tremura din tot trupul.

— Domnişoară, du-te lângă mama dumitale! îi spuse Greifenklau. Nu se ştie ce se poate întâmpla.

— Dumnezeule! gemu ea. Fratele meu e cunoscut ca bonapartist.

— Unde locuieşte?

— In cealaltă aripă a etajului.

— E acasă?

— Nu. Nici n-ar cuteza să" vină acasă în momentele acestea.

— Jefuiţi! Jefuiţi!.se auzea de jos.

— Aici e numărul zece! strigă deodată cineva. Aici locuieşte căDitarmi

e tot. Luă o lumânare, în mâna stângă, cu piedica pistolului şi îşi scoase sabia, apoi Afară era o mulţime de oameni sălbatic: asemenea ocupată, i, domnilor? Strigă dânsul. imaseră înmărmuriţi, văzând înaintea lor nan. Se dădură puţin înapoi, numai unul braznic:

ifn pe bonapartistul Richemonte. ieste aici, ci în aripa cealaltă. 3 să-1 căutăm acolo, asă. nimic. O să-i scotocim niţel prin vizuină, treaba asta veniţi la o oră cam nepotri-•eifenklau surâzând. De altminteri, ce lu-ioate avea un biet bonapartist? Veţi rămâne >mnilor. Aici zace o femeie grav bolnavă trebui să ţineţi seamă de asta. it? se adresă cel ce -vorbise celorlalţi. Ce

îjurâturi. Oamenii şovăiau.

lâsese rât.eva cline hii mama ei acum însă

hoţii! Poporul francez nu e un popor de borfaşi, ci un popor de oameni cinstiţi.

Se auziră glasuri aprobatoare.

— Trăiască Ludovic al XVIII-lea, trăiască ordinea! Haideţi, să mergem! Neamţul ăsta are dreptate.

Coborâră scara şi părăsiră casa.

Când Greifenklau reintră în vestibul, o zări pe Mar-got. Ochii îi străluceau de bucurie şi admiraţie. Omul acesta cutezase — el, un străin, — să înfrunte o hoardă sălbatică. îi întinse mâinile şi zise mişcată:

— Domnule, îţi mulţumesc. Numai dumneata ne-ai salvat. Mă duc s-o înştiinţez pe mama că primejdia a trecut.

v \ Plecară. Greifenklau lăsă lumânarea în vestibul: şi se întoarse în salon, pentru a privi iarăşi în strada luminată de cerul înstelat. Nu trecu mult. şi Margot se apropie de dânsul. Vru să se dea în lături, ca s-o lase la fereastră, dar fata se împotrivi.

— Rămâi, te rog, domnule! Avem loc amândoi. Nu ţi-a fost frică de oamenii aceia? Te-ar fi putut ucide.

— Bucuria de a-mi fi dat viaţa de dragul dumitale, m-ar fi călăuzit în veşnicie şi poate . . . poate ar fi fost

punse el, aproape cu asprime.

iară, nu-mi cere explicaţii care te-ar pu-

i gândeşti, domnule Hugo? Acum, că ne-ai să fii sincer. Aşadar, te rog, râspunde-mi y. de gg crozi că nu vei putea fi fericit? ţer o privi grav, apoi rosti încetişor: că . . . te . . . iubesc ... şi pentru că . . . îsări puternic, dar căută să-şi ascundă

arte! Şi pentru că . ..?

nea nu găseşte ecou.

lin adâncul pieptului, Greifenklau îşi trecu

.înte şi privi aproape cu frică spre tânăra

iea dinainte cu ochii plecaţi, plină de un

. Atitudinea aceasta însă nu dură mult.

şi-1 privi cu tristeţe nespusă, î voie să vă iubesc, domnule Hugo. lefavorabil ar fi părut, la prima vedere, ăspuns, Greifenklau reţinu un sîngur ama-

— Ai ghicit, şopti ea.

— Dar clacă-i plătesc eu cei o sută cincizeci de mii de franci?

— Oh, Dumnezeule! Eşti atât de bogat?

— Vreau să fiu sincer, Margot. Nu-s bogat şi nu posed decât o sfoară de moşie, care poate valora tocmai atât cât ne trebuie. Dar o voi vinde pentru a vă scăpa de omul acela nefast.

Ea nu răspunse, ci îl cuprinse cu braţele, astfel încât el îi putu auzi bătăile furtunoase ale inimii. Un val de lacrimi îi năvăli în ochi şi zadarnic căută să şi-1 stăpânească. 151 ghici tulburarea ce se produsese în sufletul ei şi aşteptă să se mai liniştească, pentru ca s-o întrebe:

— De ce plângi, Margot? Cu ce le-am supărat?

— Cu nimic, Hugo — răspunse dânsa, privindu-1 cu dragoste nespusă. Plâng de fericire. N-am crezut să întâlnesc vreodată un bărbat care să fie dispus să-şi jertfească toată averea, din dragoste pentru mine. Dar nu trebuie sa primesc, oricât de fericită m-ar face iubirea ta . . .

— Şi de ce nu?

— Ce ţi-ar rămâne ca să poţi trăi? Ce înseamnă un ofiţer sărac?

ă se bucure mama! zise Margot. Să-i spu-

mare îndrăzneală din partea mea, pentru aaşte încă. Dar totodată scapă de grija po-

poate afla chiar de pe acum. mă duc să văd dacă n-a adormit încă. ^rârful picioarelor, dar se întoarse îndată îd că bătrâna adormise. Se subînţelegea vor deranja. Cei doi îşi luară rămas bun

îşi părăsi iubita, pentru a se duce acasă Insa. Dar, foarte curând, lucrurile luară o prevăzută.