5.1.1 Caracterizarea generală a factorilor de producţie

Factorii de producţie pot fi definiţi ca fiind ansamblul condiţiilor necesare şi suficiente ca orice proces de producţie să se poată desfăşura conform scopului său predominant.

Factorii de producţie constituie resurse atrase, alocate şi consumate în procesul de producere a bunurilor economice.

Multitudinea de factori de producţie poate fi clasificată în trei mari categorii, fiecare având un conţinut omogen dar diferit de al celorlalte:

• munca,

• natura (pământul),

• capitalul.

-MUNCA -

Munca este activitatea conştientă, specific umană, îndreptată spre un anumit scop prin care omul îşi defineşte interesul, îşi caută şi îşi construieşte mijloacele adecvate atingerii scopului propus.

Munca a fost şi este:

• factorul activ - prin muncă are loc combinarea, utilizarea şi perfecţionarea celorlalţi factori;

• factorul determinant - fără muncă nu se poate produce nimic, deci progresul este condiţionat de

muncă.

Munca este o îmbinare de:

• efort fizic - când acesta predomină, munca se numeşte fizică;

• efort intelectual - când este predominant, munca va fi intelectuală.

Pornind de la compoziţia fizică-intelectuală, munca poate fi privită sub două aspecte:

1. cantitativ - munca este măsurată prin timp şi număr de locuri de muncă;

2. calitativ - se măsoară prin productivitate (randament) şi însuşirile tehnico- funcţionale şi estetice ale produselor în care se materializează.

Ceea ce face cu putinţă munca este forţă de muncă, între cele două neputându- se pune semnul egalităţii.

Forţa de muncă reprezintă totalitatea capacităţilor fizice şi intelectuale ale unui om.

Condiţia hotărâtoare ca forţa de muncă să intre în acţiune, ca munca să devină o realitate palpabilă - este existenţa mijloacelor de producţie.

Numai unirea forţei de muncă cu mijloacele de producţie creează posibilitatea desfăşurării muncii.

În gândirea economică modernă sde consideră că orice muncă, oricare ar fi natura sau autorul său, este productivă, cu condiţia să creeze utilităţi sau să participe indirect la crearea utilităţilor.

Munca este singura producătoare de avuţie, de valoare nouă iar preţul forţej de muncă îl reprezintă salariul.

-NATURA -

În accepţiune economică, natura reprezintă totalitatea elementelor naturale preexistente oricărei activităţi:

• originea,

• condiţiile primordiale,

• mediul de desfăşurare,

• substanţa materială naturală.

Natura, care constituie cadrul de formare şi de existenţă a omului, este factor de producţie originar şi ea se prezintă sub mai multe forme:

• pământul - este spaţiul în care se desfăşoară activitatea economică şi cuprinde:

• în sens restrâns: solul, subsolul, aerul, apa, fauna, flora etc.,

• în sens larg: solul - fondul funciar.

• relieful şi apele;

• clima.

Rolul economic al pământului decurge din:

• constituie cadrul general, spaţiul de desfăşurare a tuturor activităţilor umane;

• este sursă de elemente nutritive;

• reprezintă principalul factor de producţie în agricultură,

• este singura sursă de producere a alimentelor şi a materiilor prime de origine agrosilvică.

Pământul ca factor de producţie are caracter limitat şi este regenerabil.

-CAPITALUL -

Termenul de capital desemnează în sens:

• larg - avuţia individului sau a societăţii;

• restrâns - totalitatea bunurilor cu care se produc alte bunuri destinate vânzării-cumpărării şi nu satisfacerea nevoilor proprii.

Cu alte cuvinte, capitalul poate fi definit ca fiind ansamblul bunurilor produse prin muncă şi folosite pentru obţinerea altor bunuri şi servicii destinate vânzării.

După natura sa capitalul se împarte în două categorii:

• capitalul real (tehnic) - este capitalul concretizat în mijloace de producţie

(clădiri, fabrici, utilaje, instalaţii, materii prime etc;

• capital nominal - reprezintă un titlu de proprietate asupra unor valori reale ce conferă dreptul de a însuşi venitul adus de acestea.

Capitalul tehnic se află în permanentă mişcare în timpul producţiei, el fiind cel care se transferă în substanţa bunului final dar şi cel care intervine pentru a face posibilă această transferare. De aceea capitalul tehnic trebuie analizat pe cele două componente ale sale:

• componenta activă - capitalul fix;

• componenta pasivă - capitalul circulant.

Componentele capitalului se comportă diferit în activitatea economică,

îndeplinind funcţii diverse şi clasifîcându-se după mai multe criterii, cel mai important fiind modul în care:

• participă la activitate;

• se consumă;

• se înlocuiesc.

1. Capitalul fix este partea capitalului formată din bunuri ca: utilaje, clădiri, instalaţii, materii prime etc., care:

participă la mai multe cicluri de producţie;

* se consumă treptat (se uzează);

* se înlocuieşte după mai mulţi ani.

Uzura fizică - reprezintă pierderea treptată a proprietăţilor tehnice a mijloacelor de muncă ca urmare a folosirii lor productive şi a acţiunii agenţilor naturali fizici, chimici, biologici.

Recuperarea sub formă bănească a valorii capitalului fix consumat se numeşte amortizare (A), a cărei mărime se determină ca raport între valoarea capitalului fix (Kf) şi durata normală de funcţionare (t) exprimată în ani.

A= Kf /1,

detaliată formula va deveni:

A = (V - r + d) /1,

unde:

A = suma anuală a amortizării;

V= valoarea iniţială a capitalului fix;

r = valoarea reziduală a capitalului fix, adică valoarea recuperată după scoaterea sa din funcţiune;

d= cheltuieli făcute pentru scoaterea din uz a capitalului fix;

t= timpul de funcţionare a capitalului (în ani).

Raportul procentual dintre amortizare şi capitalul fix reprezintă rata amortizării, care se calculează astfel:

Ra = (A / Kf) x 100

Uzura morală constă în deprecierea valorică sau tehnică a capitalului fix înainte de a se produce uzura fizică completă. Apare datorită progresului tehnic şi condiţiilor pieţei care asigură bunuri similare noi, cu:

• preţuri mai scăzute;

• performanţe tehnice superioare;

• preţuri mai mici şi performanţe superioare.

2. Capitalul circulant este partea capitalului formată din bunuri (materii prime, materiale, combustibil, energie etc.)

care:

• participă la un singur ciclu de producţie;

• se consumă dintr-o dată;

• se înlocuieşte după fiecare ciclu de producţie.