3.Politici macroeconomice

Scopul principal a puterii publice, a statelor și a guvernelor este de a stabili și a menține stabilizarea social – economică a țării. Acest scop poate fi realizat prin intermediul politicilor economice.

Politica economică reprezintă acțiunea conștientă a puterii publice care presupune definirea obiectivlor economice și sociale urmărite într-o perioadă, într-o țară, aplicarea lor în practică cu ajutorul unor mecanisme și tehnici care corespund obiectivelor propuse. Politica economică are ca punct de plecare interesele generale ale națiunii, ale statului național, într-un anume orizont de timp.

Din acest concept putem concluziona că politicile macroeconomice se definesc prin trei elemente principale:

• Adoptarea deciziilor de politică economică – acestea sunt luate de autoritățile economice și monetare din țară. În Republica Moldova deciziile de natură economică sunt luate de Guvern, cu ajutorul ministerilor, iar deciziile de natură monetară sunt luate de către Banca Națională a Moldovei, care are o instanță independentă de Guvern.

• Obiectivele urmărite – există numeroase obiective, însă acestea au fost repartizate în patru categorii, cele mai principale, de către economistul britanic Nicholas Kaldor: ocuparea, creșterea economică, stabilirea prețurilor și echilibrul extern (balanța de plăți externă echilibrată).

• Instrumentele folosite – acestea sunt numeroase și diverse. Ele corespund marilor domenii ale economiei. Însă cele mai tradiționale instrumente ale politicilor macroeconomice cu care operează autoritățile economice și monetare sunt: politia bugetar-fiscală și politica monetar-creditară.

Politica bugetar – fiscală și politica monetară – creditară fac parte din categoria politicilor de ajustare sau se mai numesc politici de gestionare a dezechilibrelor.

Politica bugetar – fiscală reprezintă un ansamblu de măsuri privind sporirea sau micșorarea ratei impozitelor și a cheltuielilor guvernamentale într-o anumită perioadă de timp în scopul influențării vieței economice. Politica monetar – creditară, precum și politica valutară este obiectivul autorității monetare – Banca Centrală.

Scopul principal atît a Guvernului, cît și a Băncii Centrale în orice perioadă de timp este să se străduie să promoveze o politică macroeconomică stabilizatoare.

Politica macroeconomică stabilizatoare poate fi apreciată ca un ansamblu de principii fiscale, principii monetare ,ș.a.care au ca scop reducerea sau cel puțin atenuarea fluctuațiilor de economie, inflație și șomaj.

Clasificarea politicilor economice se face în funcție de mai multe criterii.

1. În funcție de obiectivele finale care stau în fața țării: de creștere și de dezvoltare economică; de ocupare deplină a forței de muncă sau antișomaj; de stabilitate sau de stabilizare a prețurilor antiinflaționiste; de promovare a exporturilor; politici sociale etc.

2. După mijloacele și instrumentele folosite în promovarea politicii: politici care se bazează pe ideea de legislație economică, de stat democratic drept.

3. În funcție de durata de extindere sau de orizontul de timp al obiectivelor politicilor economice, acestea pot fi:

• Politici conjucturale (anticiclice, deflaționiste, de relansare a activităților) care sunt promovate la momentul de față si pe termen scurt (de la cîteva luni pînă la 1-2 ani);

• Politici structurale, de restaurare durabilă a bazelor funcționării economice (amenajarea teritoriului, politica industrială agricolă, politica de asigurare cu energie a țării) ale căror efecte se resimt pe termen mediu și lung.

1. În funcție de maniera de influențare a agenților economici de către adiministrațiile publice:

• Politici restricționiste (politic de limitare) care sunt promovate atunci cînd se urmărește limitarea domeniilor de activitate (de încadrare a creditului în anumite limite, de sporire a cotizațiilor sociale etc.)

• Politici protecționiste (politici de incitare) sunt promovate atunci cînd statul este cointeresat în dezvolarea dinamică a unor domenii de activitate fie de export, fie care asigură o creștere economică majoră.

• În funcție de sfera de cuprindere se disting:

• Politici economice globale;

• Politici economice specifice.

• În conformitate de orientare doctrinară, se disting:

• Politici liberale – favorizează reglemetările și acordă toată încrederea mecanismelor libere de piață, acestea fiind cunoscute și sub denumirea de politici ale ofertei, de susținere a întreprinzătorilor, a liberei lor inițiative;

• Politici dirijiste – preconizează intervenția activă a puterii publice și pune accent pe rolul cererii globale, motic pentru care mai sunt cunoscute și sub numele de politici ale cererii.

Tema 2. Fluxul circular til activităţii economice

1. Agenţii și pieţele macroeconomice

2. Modelul circuitului cconomic de bază

3. Modelul circuitului economic luând în consideraţie guvernul şi sccoru extern

4. Echilibrul macroeconomic, inrtroducere în problemă

I. Agenţii şi pieţele macroeconomice

Din acest punct de vedere, al macroeconomiei explicarea proceselor complexe ce au loc în sistemele economice presupune luarea în consideraţie a faptului că aceste sisteme sunt formate din agenţi economici, care sunt implicaţi în toate procesele economice şi îndeplinesc anumite roluri specifice în declanşarea şi întreţinerea acestora.

Prin agent economic se înţelege o persoană sau un grup de persoane îndeplinind funcţii bine determinate în viaţa economică. In prezent, pe plan mondial, tipologia agenţilor economici din cadrul conturilor naţionale conţine următoarele categorii de agenţi economici:

• agenţi producători de bunuri şi servicii, de natura firmelor;

• agenţi consumatori de natura gospodăriilor (menaje);

• agenţi financiari, reprezentaţi de instituţiile financiare şi de credit;

• administraţiile publice;

• restul lumii, reprezentând agenţii economici aparţinând altor eocnomii naţionale.

Agenţii economici pot fi abordaţi ca agenţi elementari şi, respectiv, ca agenţi agregaţi. Agenţii economici elementari reprezintă entităţile primare autonome ale vieţii economice şi formează obiectul de studiu al microeconomici.

Agenţii economici agregaţi reprezintă clase de agenţi economici elementari, care îndeplinesc funcţii similare şi formează obiectul de studiu al macroeconomiei.

Pentru a oferi o imagine ordonată şi sistematizată asupra activităţii complexe din cadrul unei economii naţionale, este necesar să considerăm că mulţimea operaţiilor şi tranzacţiilor ce au loc între agenţii economici formează un circuit. Elementele care definesc circuitul economic sunt: activităţile economice, subiecţii economici, tranzacţiile economice si obiectul acestora.

Activităţile constituie premisa tranzacţiilor economice şi se referă la totalitatea operaţiilor care urmăresc, direct sau indirect, satisfacerea trebuinţelor de bunuri economice. Activităţile pol fi:

• operaţii cu bunuri şi servicii;

• operaţii de repariiţie;

• operaţii financiare.

Subiecţii tranzacţiilor sunt agenţii economici grupaţi după criteriul instituţional, în sectoarele repective: firme, menaje, instituţii financiare etc.

Obiectul tranzacțiilor economice îl reprezintă bunurile produse, serviciile factorilor de producţie, precum şi moneda.

Tranzacțiile care intervin în derularea circuitului economic pot fi diferenţiate în funcţie de activităţile Ia care se referă obiectul acestora, de modalităţile de realizare a lor. Tranzacţiile de piaţă sunt tranzacţii bilaterale. în care oricărui Iransler al unui bun îi corespunde o contrapartidă, concretizată de un alt bun, serviciu sau echivalent în monedă. Fiecare tranzacţie bilaterală este reprezentată de două lluxuri de sens opus: lluxuri reale sau ale bunurilor şi serviciiulor, precum şi ale factorilor de producţie şi lluxuri monetare, de aceeaşi mărime, dar de sens opus.

Deosebim 4 lipuri de agenţi macroeconomici:

• menajele (gospodăriile casnice);

• firmele

• Guvernul

• Sectorul extern

Menajele sunt proprietari ai resurselor economice (munca, capitalul, pămîntul etc.). Realizând aceste resurse obţin venituri. partea cea mai mare a cărora sunt îndreptate spre consum cumpărătorilor de bază a mărfurilor și serviciilor, iar altă pare o economisesc şi respectiv în acest caz pol interveni în calitate de creditor. adica asigură oferirea mijloacelor creditare în economie.

Firmele sunt agenți economici de sine-sinestătători, scopul activităţii economice a cărora este maximizarea profilului şi astfel se prezintă în calitate de producători principali de bunuri şi servicii în economie, cumprători ai resurselor economice, investitori (cumpărători de mărfuri investiţionale în primul rând utilaje). In majoritatea cazurilor finanţarea cheltuielilor investiţionale se efectuează din mijloace împrumutate şi respectiv în acest caz. intervin în calitate debitori, adică înaintează cererea la mijloacele creditare.

Menajele .şi firmele formează sectorul privat al economiei.

Guvernul este totalitate dc instituţii şi organe de stat, care au drept juridic şi politic de a influienţa mersul proceselor economice de a reglementa economia. Guvernul este un agent economice de sinestătător, cu activitate raţională (minimizarea cheltuielilor şi maximizarea veniturilor). Sarcina principală a cărui fiind lichidarea disproporţiilor pieţei şi ridicarea bunăstării sociale totale. Guvernul se prezintă în calitate de : producător dc bunuri sociale (conducerea, asigurarea ordinii publice); cumpărător de bunuri şi servicii (necesare pentru buna funcţionare a acestora); redistribuitor al venitului naţional (prin intermediul impozitelor şi laxelor); alâl creditor cât şi debitor (în dependenţă de soldul bugetului de stat). în afară de aceasta slatul reglementează şi organizează funcţionarea economiei de piaţă, ceia ce presupune: constituie şi asigură bazele instituţionale a funcţionării economiei (baza legislativă, sistemul de securitate, de asigurări, de impozitare s.a.); asigură şi reglementează oferta de bani pentru că deţine monopolul emisiunii monetare; promovează politica macroeconomică (politica bugetar-fiscală, monetar-creditară, veniturilor, de promovare a exportului). Adică reglementează economia cu scopul de a asigura creşterea economică stabilă, ocuparea deplină a resurselor de muncă, nivelul stabil al preţurilor.

Sectorul privai (menajele +firmele) împreună cu guvernul costituie sectorul inter al economiei.

Sectorul extern al economiei cuprinde toate celelalte ţări ale lumii şi este un agent macroeconomic de sinestătător, care esle în interacţiune cu ţara dată prin intermediul: comerţului internaţional (exportul şi importul de mărfuri şi serviciii); transferul de capital (exportul şi importul de capital, ceia ce presupune cumpărarea şi vânzare activelor financiare (valorile mobiliare spre exemplu)).

Principalclel pieţe macroeconomie fiind.

• piaţa mărfurilor şi serviciilor (piaţa reală);

• pia|a financiară (piaţa activelor financiare);

• piaţa resurselor economice (piaţa factorilor de producţie).