2. Economia de piaţă contemporană

2.1 Forme de organizare şi funcţionare a economiei

2.1.1.Economia naturală

2.1.2 Economia de schimb

2.1.3 Economia de comandă

2.2 Trăsăturile fundamentale ale economiei de piaţă; tipuri ale acesteia

2.2.1 Definirea şi trăsăturile economiei de piaţă

2.2.2 Proprietatea în economia de piaţă; libera iniţiativă

2.2.3 Modele şi tipuri ale economiei de piaţă

2.3 Banii în economia de piaţă

2.3.1 Natura, geneza şi evoluţia banilor

2.3.2 Rolul şi funcţiile banilor în economia de piaţă

2.1 Forme de organizare şi funcţionare a economiei

Satisfacerea nevoilor umane s-a realizat, de-a lungul timpului, pe două căi distincte:

• fie din producția proprie prin autoconsum,

• fie prin intermediul schimbului, cedând bunurile proprii în favoarea altor bunuri obţinute de alţi

producători.

Autoconsumul desemnează procesul de utilizare a propriilor rezultate pentru satisfacerea nevoilor.

Schimbul reprezintă înstrăinarea rezultatelor propriei activităţi, primind în contraprestaţie alte bunuri necesare, inclusiv moneda.

2.1.1.Economia naturală

Economia naturală (autarhică) reprezintă acea formă de organizare şi funcţionare a economiei în care nevoile individuale sau colective se satisfac prin autoconsum, fără a fi nevoie de schimb.

Economia naturală se caracterizează prin câteva trăsături specifice:

• diversificarea activităţii economice, în sensul că producătorul nespecializat îşi realizează prin munca proprie

bunurilor necesare;

• importanţa acordată pământului, considerat a fi principalul factor de

producţie;

predominanţa nevoilor biologice;

• izolarea producătorului din punct de vedere economic;

• descentralizarea economiei redusă;

• diviziunea simplă, naturală a muncii.

2.1.2 Economia de schimb

Economia de schimb se defineşte ca fiind acea formă de organizare a activităţii economice în care agenţii economici, specializaţi şi autonomi, produc bunuri destinate vânzării, bunuri care sunt destinate schimbului prin actul de vânzare-cumpărare realizat pe piaţă.

Economia de schimb are trăsături proprii, prin care se diferenţiază de economia naturală astfel:

• specializarea agenţilor economici în producerea unor bunuri diferenţiate;

• schimbul, ca rezultantă a specializării, necesar ca producătorii să-şi schimbe între ei surplusul de bunuri pentru satisfacerea nevoilor economice;

• autonomia producătorilor;

• concentrarea activităţii economice în jurul pieţei;

• existenţa monedei (instituţionalizate) ce creează o nouă treaptă de organizare şi funcţionare a activităţii economice, şi anume producţia de mărfuri;

• desfăşurarea schimburilor economice sub forma unor tranzacţii bilaterale de piaţă (mişcări reciproce de bunuri şi bani între participanţii la schimb).

Specializarea agenţilor economici într-o activitate a fost determinată de interese economice, tradiţii, obiceiuri, experienţă sau întâmplare, iar mai târziu, a fost cauzată de interese economice, de avantajul obţinut dintr-o activitate, comparativ cu alta. Specializarea agenţilor economici prezintă avantaje şi anume:

• oamenii acumulează mai multe cunoştinţe de specialitate, mai multă

experienţă;

• se perfecţionează mijloacele de muncă;

• se economisesc resurse;

• costurile unitare ale produselor sunt mai reduse;

• se obţin producţii mai mari la bunurile în care agentul economic s-a specializat;

• producţia se diversifică sortimental, prin introducerea în fabricaţie a unor produse noi;

• se extind schimburile economice.