5.1.2 Neofactorii de producţie

Neofactorii de producţie trebuie priviţi în cadrul larg al multiplicării şi diversificării lor. Delimitarea dintre factorii de producţie clasici şi neofactorii de producţie decurge din considerente legate de natura lor intrinsecă, dar şi de modul specific de acţiune şi geastionare a factorilor din fiecare categorie.

între cei mai importanţi neofactori care modifică substanţial conţinutul, locul şi rolul factorilor de producţie, distingem:

• progresul tehnic ce desemnează ansamblul realizărilor cunoaşterii omului prin care activitatea economică, în întregul săi, devine mai eficientă. El este dependent de situaţia economică şi de concurenţa existentă pe piaţă între agenţii economici;

• tehnologiile reprezintă procedeele de combinare şi transformare a factorilor de producţie în rezultate ale producţiei, prin aplicarea unor reguli riguros definite;

• informaţiile - reprezintă factorul principal al activităţii economice şi al procesului de producţie, ce serveşte la reglarea procesului de producţie şi la luarea deciziilor în cadrul acestora;

• abilitatea întreprinzătorului - prin întreprinzător se înţelege acel tip de subiect ai activităţii economice care, fie că iniţiază o nouă afacere, fie că, în cadrul unei afaceri în desfâşuare, iniţiază un proces de schimbare radicală.

5.2 Utilizarea factorilor de producție

Utilizarea raţională şi eficientă a factorilor de producţie reprezintă obiectivul şi rezultatul competenţei şi abilităţii întreprinzătorului preocupat în permanenţă să găsească acele combinaţii de factori din a căror folosire să obţină avantajos cât mai mari şi mai sigure.

5.2.1 Combinarea şi substituirea factorilor de producţie

Combinarea factorilor de producţie reprezintă acea metodă de unire a factorilor de producţie în vederea obţinerii de noi bunuri şi servicii.

Combinarea se poate realiza pe două laturi:

• tehnică - combinare specifică fiecărui proces de producţie, obţinerea unui bun economic presupunând unirea resurselor de muncă ce au o anumită structură şi calificare cu maşini, instalaţii, materii prime şi materiale specifice domeniului, respectiv bunului;

• economică - unirea tehnică a factorilor are substrat economic,

concretizat într-un cost de producţie minim şi într-un profit maxim.

Substituirea factorilor de producţie poate fi definită ca fiind posibilitatea de a înlocui o cantitate dată dintr- un factor de producţie, cu o cantitate dată dintr- un alt factor de producţie, în condiţiile menţinerii aceluiaşi volum al producţiei.

Combinarea şi substituirea factorilor de producţie sunt posibile datorită:

• divizibilităţii - posibilitatea de a împărţi un factor de producţie în unităţi simple, omogene, fără a fi afectată calitatea şi utilizarea factorului respectiv;

• adaptabilitatea - proprietatea de asociere a unei cantităţi dintr-un factor de producţie divizibil cu una sau mai multe unităţi divizate dintr-un alt factor de producţie.

Decizia de combinare şi substituire a factorilor de producţie se întemeiază pe anumite criterii economice concretizate în parametrii de eficienţă cum sunt:

1) productivitatea marginală a unui factor de producţie (Wmg) reprezintă sporul de

producţie (AQ) obţinut ca urmare a creşterii cu o unitate a factorului dat (AX), ceilalţi factori de producţie

rămânând constanţi;

W_mg=AQ/AX

2) rata marginală de substituire - raportul dintre cantitatea factorului ce urmează a fi introdus în activitatea economică (AX) necesară pentru a compensa reducerea cu o unitate a altui factor, care va fi înlocuit (- AY), astfel încât producţia să rămână neschimbată sau să crească;

Rms = - (AX) / (AY)

3) coeficientul de elasticitate a producţiei în raport cu factorii arată cu cât influenţează creşterea unui factor asupra sporului de producţie sau apare ca raport între productivitatea marginală şi productivitatea medie a factorului care se modifică.