10.2 Profitul

Termenul de profit este de origine latină şi provine de la profitare, care înseamnă a progresa, a da rezultate.

Profitul poate fi definit ca fiind:

• diferenţa în plus dintre veniturile şi cheltuielile rezultate din activitatea unui agent economic;

• beneficiul, câştigul, avantajul, venitul realizat sub formă bănească din producerea şi comercializarea bunurilor şi serviciilor.

Profitul este format din:

a) profit normal sau ordinar - reprezintă profitul minim pe care o întreprindere trebuie să-l

realizeze pentru a-şi putea continua activitatea;

b) profitul supranormal sau economic - reprezintă diferenţa dintre venitul total şi costurile de oportunitate ale factorilor întrebuinţaţi într- o anumită perioadă de către o întreprindere. El se realizează numai în procesul schimbului în cadrul mecanismelor pieţei concurenţiale unde domină incertitudini generate de confruntarea dintre riscurile asumate de către producători;

c)profitul de monopol sau supraprofitul - obţinut peste profitul normal de către agenţii economici care dispun de condiţii naturale sau economice pentru care alţii nu le au, şi de care se folosesc printr-o concurenţă imperfectă. Profitul se determină conform reglementărilor în vigoare în fiecare ţară, ca o sumă globală cu două componente:

1. Profitul legitim sau normal - reprezintă suma ce revine agentului economic, posesor al unui factor de producţie, pentru contribuţia adusă la activitatea economică.

Este considerat legal, normal şi este expresia unor venituri însuşite ca urmare a progreselor economice şi tehnice realizate de firmă prin:

• utilizarea unor mijloace de muncă perfecţionate;

• îmbunătăţirea produselor şi înnoirea lor;

• organizarea superioară a activităţii economice .

3. Profitul nelegitim sau venitul necâştigat reprezintă suma însuşită de agentul economic fără a avea o contribuţie la activitatea economică şi se realizează în contextul încălcării legalităţii prin:

• atribuirea unor cote procentuale de profit peste cele admise de lege;

• practicarea unor preţuri de vânzare mai ridicate;

• sustragerea de la plata impozitelor şi taxelor;

• economii nejustificate la cheltuielile pentru protecţia mediului;

• obţinerea unor câştiguri din inflaţie şi alte fenomene social-economice. Agentul economic poate dispune de profit numai după plata impozitului, impozitarea reflectând punctul de vedere oficial cu privire la profitul ce rămâne efectiv la agentul economic, numit profit admis;

Profitul admis reprezintă profitul net, adică ceea ce rămâne proprietarului de capital după ce a plătit impozitul

unde:

P_a = profit admis Pb = profit brut lpp = impozit pe profit

Pa ⁼Pb ~lpp’

Profitul admis reprezintă instituţionalizarea unei mărimi a profitului care se stabileşte nu atât în funcţie de factorii economici, ci de decizia autorităţilor şi de politica statului de a asigura sau nu un anumit nivel al profitului pe ramuri şi subramuri, pe categorii de mărime a firmelor etc.

Un rol foarte important revine mărimii şi dinamicii profitului. Mărimea profitului este variabilă în timp şi spaţiu şi se exprimă:

• absolut, ca masă a profitului, care se determină ca diferenţă între venituri şi cheltuieli sau ca diferenţă între preţ şi cost constituind un reper important pentru selectarea nomenclatorului de produse al unei unităţi economice;

• relativ, ca rată a profitului, ce se calculează ca raport procentual între masa profitului şi costurile făcute pentru obţinerea acesteia, volumul capitalului folosit sau cifra de afaceri. Se calculează următoarele tipuri de rate de profit (pr’):

• rata comercială - prin raportarea profitului (Pr) la cifra de afaceri (CA):

pr’ = (Pr/CA) x 100

• rata economică - prin raportarea profitului (Pr) la activele totale ale întreprinderii (AT): pr’ = (Pr/AT)xl00

• rata financiară - raportarea profitului la activele proprii (AP):

pr’= (Pr/AP)xl00

• rata rentabilităţii se determină ca raport al fiecărei forme de profit, la forma corespunzătoare de cost.

Factorii care influenţează mărimea profitului sunt:

• nivelul costului mărfii sau serviciului - invers proporţional;

• nivelul preţului mărfii sau serviciului - direct proporţional;

• volumul serviciilor sau produselor realizate - direct proporţional;

• tructura producţiei de bunuri şi servicii realizate - direct proporţional când sporesc produsele şi serviciile cu profit ridicat şi invers proporţional când se reduc în favoarea celor cu profit scăzut;

• viteza de rotaţie a capitalului - direct proporţional;

• modul cum se împarte valoarea produsului sau serviciului între posesorii factorilor de producţie - dacă salariul, dobânda şi renta cresc, scade profitul şi invers.

10.3Dobănda

În sens restrâns, dobânda este o sumă de bani, un excedent ce revine proprietarului capitalului bănesc dat cu împrumut, ca răsplată pentru cedarea dreptului de folosinţă asupra numerarului, unei alte persoane, pe o anumită perioadă de timp.

Pentru debitor dobânda reprezintă o cheltuială iar pentru creditor dobânda este un venit.

Sursele capitalului de împrumut sunt următoarele:

• economiile populaţiei, care se concentrează în cadrul instituţiilor bancare, fiind folosite de către acestea la acordarea de împrumuturi;

• economiile firmelor reprezintă acea parte a profitului care rămâne

disponibilă după plata dividendelor;

• economiile guvernului, apar în situaţia în care veniturile bugetare sunt mai mari decât cheltuielile bugetare.

In sens larg, dobânda reprezintă venitul însuşit de proprietarul oricărui capital utilizat în condiţii normale, în activitatea economică.

Formele dobânzii în sens larg sunt următoarele:

• dobânda bancară de bază - se practică pentru remunerarea certificatelor de depozit sau a bonurilor de trezorerie;

• dobânda bancară percepută la operaţiunile de scontare a efectelor de comerţ numită şi taxă de scont comercială;

• dobânda pe piaţa monetară - se aplică împrumuturilor pe termen scurt, împrumuturilor contractate între bănci, respectiv între băncile comerciale şi banca de emisiune;

• dobânda aplicată întreprinderilor de către bănci şi de alte instituţii financiare constă în dobânda bancară de bază la care se adaugă un plus, care este stabilit în funcţie de credit şi situaţia economică a debitorului;

• dobânzi corelate pentru depozitele ia vedere şi la termen - sunt constituite de bănci, la casele de economii;

• dobânzi pe piaţa obligaţiunilor;

• dividende - pentru acţiunile deţinute la societăţile pe acţiuni;

Mărimea dobânzii se determină cu ajutorul a doi indicatori:

• masa dobânzii - respectiv suma absolută a dobânzii pe care o plăteşte debitorul, creditorul său;

• rata anuală a dobânzii ca mărime relativă care se calculează ca raport procentual între dobândă (D), primită sau plătită, şi suma care a făcut obiectul împrumutului (C).

d’= (D/C) x 100, unde:

d’ = rata dobânzii,

D = dobânda totală,

C = capitalul împrumutat.

Între rata dobânzii şi cererea de credite există un raport invers proporţional. Câştigul băncii rezultă din diferenţa între dobânda încasată de bancă de la cei pe care i-a creditat şi dobânda plătită deponenţilor săi, care reprezintă câştigul brut. Dacă din câştigul brut se scad cheltuielile de funcţionare a băncii rămâne profitul sau câştigul net.

Există două modalităţi de calcul al dobânzii:

• Dobânda simplă - se calculează la creditele acordate pe o perioadă mai mică de un an sau la cele cu scadenţă după un an, dacă rambursarea creditului se face în rate egale. Se determină după formula:

D=Cxd’xn,unde:

D = dobânda simplă, C = creditul,

d’ = rata anuală a dobânzii,

n= durata împrumutului în ani.

• Dobânda compusă sau capitalizată - se calculează la creditele acordate pe o perioadă mai mare de un an, dacă rambursarea datoriei şi dobânzii aferente se face la sfârşitul perioadei. Dobânda neplătită în primul an se adaugă la suma împrumutată fiind luată în calculul dobânzii în anul următor. Este numită „dobândă la dobândă” şi se determină după următoarea formulă:

S„ =S₀(l+d’)ⁿ

D=S„ -So d’ = D / (C \ n) x 100

unde:

S_n = suma totală plătită băncii la sfârşitul perioadei, So = capitalul iniţial luat cu împrumut (creditul),

d’ = rata anuală a dobânzii,

n= durata împrumutului în ani, c = creditul,

D = dobânda totală plătită băncii.

Nivelul şi dinamica ratei dobânzii depind de următorii factorii:

• riscul asumat de creditor privind insolvabilitatea debitorului; dacă riscul asumat de creditor este mare, rata dobânzii creşte astfel încât dobânda percepută la credit, numită dobândă pură sau netă, se adaugă prima de asigurare contra riscului, obţinându-se dobânda brută care cuprinde şi cheltuielile de gestionare a creditului, suportate de către bancă;

• riscul dintre cererea şi oferta de credite pe piaţa monetară - când cererea creşte, rata dobânzii creşte şi invers, când oferta sporeşte, rata dobânzii scade;

• inflaţia determină majorarea ratei dobânzii. Pentru a preveni riscul inflaţionist banca percepe o dobândă nominală, care cuprinde dobânda reală, corectată în funcţie de intensitatea fenomenului inflaţionist;

• conjunctura economică şi politică atât din interiorul fiecărei ţări, cât şi pe plan internaţional;

• durata creditului - dacă împrumutul este pe termen scurt şi rata dobânzii este mare, atunci va creşte cererea de credite pe termen scurt, ceea ce va duce la scăderea ratei dobânzii pentru asemenea credite paralel cu creşterea ratei dobânzii la creditele pe termen lung;

• costul procesului de acordare de împrumuturi - la împrumuturile mari care se reîntorc la creditori dintr-o dată, costurile sunt mult mai mici decât în cazul împrumuturilor mici care se retumează creditorului în rate;

• rata de scont practicată de Banca Centrală la reflnanţarea băncilor;

• oferta şi cererea de lichidităţi pe piaţă;

• raportul dintre rata dobânzii şi rata profitului la capitalul investit;

• starea generală a economiei etc.

Băncile intervin în scăderea masei monetare, când necesităţile economiei impun acest lucru, reducerea masei băneşti făcându-se prin:

• limitarea sau plafonarea creditului prin stabilirea unei sume maxime

şi a unui cuantum (procent);

• creşterea rezervei obligatorii şi a ratei dobânzii, la intervenţia Băncii Centrale;

• schimbul valutar al monedei naţionale pe monede străine convertibile.