2. Echilibrul dintre cererea agregată şi oferta agregată

Cererea agregată şi oferta agregată sunt componentele de bază ale macroeconomiei şi totodată sunt elementele de bază în determinarea producţiei totale de bunuri si servicii precum şi în determinarea preţurilor şi ocupării forţei de muncă.

Deci cererea agregată şi oferta agregată interacţionează în determinarea preţului la care agenţii economici sunt dispuşi să ofere acea cantitate de bunuri şi servicii pe care cumpărăorii o doresc şi sunt dispuşi să o cumpere.

Modelul cererii şi ofertei agregate - modelul AD-AS.

AD - curba cererii agregate

AS - curba ofertei agregate

E - punctul de echilibru şi de intersecţie a celor două curbe.

În punctul de echilibru care se determină nivelul preţului de echilibru şi producţia de echilibru.

Care este mecanismul de ajustare a cererilor şi ofertelor agregate. Să presupunem că o economie se află într-o stare de echilibru durabil. în aceste condiţii în stare de echilibru se află şi oferta agregată din perioada de scurtă durată. Deci punctul de echilibru al acestor două oferte se află la intersecţia curbelor respective. Prin acest punct va trece şi curba cererii agregate determinând echilibrul macroeconomic. Să presupunem că reducerea masei monetare va deplasa curba cererii agregate şi va dezechilibra sistemul economic. în perioada de scurtă durată acest fapt va conduce la o reducere a volumului de producţie şi a nivelului ocupării. Cu timpul, salariul şi preţurile vor scade ca răspuns la reducerea cererii agregate. Astfel, volumul de producţie va reveni la nivelul său natural, iar nivelul preţurilor va cobori, determinat de curba cererii agregate noi.

Prin urmare, reducerea masei monetare din economie poate provoca procese deflaţioniste ceea ce este extrem de nedorit pentru o economie. în perioada de scurtă durată nici preţurile, nici salariile nu au o tendinţă de scădere, de aceea echilibrarea economiei va necesita o perioadă mai îndelungată.

Toate fluctuaţiile economice au loc din cauza variaţiei cereri sau ofertei agregate. Aceste schimbări , din cauza unor factori exogeni, se numesc şocuri economice, respectiv şocuri ale cererii sau şocuri ale ofertei. Aceste şocuri se manifestă prin abaterea volumului de producţie reală şi a nivelului de ocupare de la nivelurile lor naturale.

Politica de stabilizare reprezintă politica de stat în scopul susţinerii volumului de producţie şi a nivelului de ocupare la mărimile lor naturale.

De exemplu s-a modificat brusc cererea agregată (introducerea automatelor bancare a mărit viteza de circulaţie a banilor, ceea ce a condus la creşterea cererii agregate şi deplasarea curbei ei spre dreapta). într-o perioadă de scurtă durată acest fapt a condus la o creştere economică. Volumul de realizare a firmelor la preţurile vechi cresc, ceea ce necesită amplasarea în procesul de producţie o forţă de muncă adăugătoare. Aceasta, la rândul ei, va conduce la creşterea salariilor şi, prin urmare, a preţurilor la mărfuri şi servicii. Această creştere va conduce la reîntoarcerea volumului de producţie la nivelul său natural. Prin urmare, modificarea cererii agregate va deplasa punctul de echilibru din A în B într-o perioadă de scurtă durată, contribuind la creşterea volumului de producţie, şi din B în C într-o perioadă de lungă durată, contribuind la creşterea nivelului preţurilor concomitent cu reducerea volumului de producţie. în aceste condiţii statul trebuie să micşoreze oferta de bani compensând astfel creşterea vitezei de circulaţie a monedei.

În afară de şocuri ale cererii agregate există şi şocuri ale ofertei agregate. Ele pot avea loc în urma:

a)secetei sau calamităţilor naturale în agricultură, ceea ce conduce la creşterea preţurilor la produsele alimentare;

b)introducerea de către stat a unor restricţii privind ecologia;

c)influenţa mişcării sindicale;

d)creşterea preţurilor la petrol şi alte resurse naturale.