9.4 Piaţa cu concurenţă imperfectă şi mecanismulformării preţului

Piaţa cu concurenţă imperfectă se manifestă în situaţiile în care agenţii economici - vânzători şi cumpărători - pot să influenţeze, prin acţiunile lor unilaterale, raportul dintre cererea şi oferta de mărfuri şi, deci, nivelul preţului, cu intenţia de a obţine avantaje mari şi stabile.

Piaţa cu concurenţă imperfectă este cea mai aproape de realitate, deoarece concurenţa perfectă rămâne doar ca model ideal, folosit în analizeze teoretice.

Caracteristicile pieţei cu concurenţă imperfectă sunt:

• existenţa unor vânzători puternici, dar puţini la număr şi a unor cumpărători numeroşi (oligopolul) sau a unor cumpărători puţini şi a multor vânzări (oligopsonul);

• unii agenţi economici (puţini la număr) pot influenţa sau controla preţul;

• produsele sunt diferenţiate real sau imaginar;

• există restricţii în calea celor care doresc să pătrundă pe piaţă sau într-o ramură;

• Informarea agenţilor economici privind situaţia pieţei este deficitară;

• există o mobilitate redusă a unor factori de producţie;

• există rivalităţi vizibile în relaţia cu publicul, frustrarea consumatorului.

Piaţa cu concurenţă imperfectă se prezintă în numeroase forme, ele

diferenţiindu-se în primul rând, în funcţie de numărul şi forţa economică a agenţilor economici producători şi consumatori, astfel:

• piaţă cu concurenţă monopolistă;

• piaţă cu concurenţă de monopol;

• piaţă cu concurenţă de oligopol;

• piaţă cu concurenţă de oligopson (monopson).

9.4.1 Piaţa cu concurenţă monopolistică

Piaţa cu concurenţă monopolistică reprezintă acea stare a pieţei în cadrul căreia vânzătorii şi cumpărătorii, prin acţiunile întreprinse pot influenţa într-o oarecare măsură cererea, oferta şi preţul.

Piaţa cu concurenţa monopolistică caracterizează piaţa care păstrează trăsăturile concurenţei perfect astfel:

a)produsele sunt diferenţiate atât prin calitate, cât şi prin serviciile prestate cumpărătorului acelui produs;

b)concurenţa se manifestă nu numai prin cantitate, preţ şi substituibilitatea produselor diversificate, ci prin: reclamă, design, servicii la vânzare şi post-vânzare etc.;

c)atomicitatea cererii şi oferte;

d)se accentuează diferenţierea produselor;

e)există rigidităţi în mobilitatea factorilor de producţie;

f)transparenţa pieţei este parţială.

Pe această bază formarea liberă a preţurilor este împiedicată de puterea de concurenţă a monopolurilor şi oligopolurilor, a corporațiilor multinaționale și transnaționale, care își stabilesc propriile prețuri, astfel încît, cu cît este mai mare o corporație, cu atît ea are o putere mai mare asupra prețurilor. Prețurile marilor companii devin prețuri lider (leadership-price), la ele aliniindu-se celelalte firme din cadrul ramurii.

Au apărut astfel prețurilor administrate, ca urmare a unor înțelegeri tacite între marile firme, care se sustrag pe o perioadă mai lungă, fluctuațiilor forțelor reale ale pieței.

Prețul de echilibru al concurenței monopolistice este mai mare decît prețul de echilibru al concurenței perfecte și mai mare decît costul marginal (Gilbert Abraham-Frois).

Cu cît numărul concurenților este mai mic, iar puterea acestora de a influența forțelor este mai mare, cu atît mecanismul prețurilor se apropie și se aseamănă celui de monopol.

Dacă numărul concurenților sporește continuu, iar capacitatea fiecărei firme de a influența piața produsului se divizează, cu atît mecanismul prețurilor se apropie de cel caracteristic concurenței perfecte.