2. Consumul - noţiuni generale, tupurile.Relaţia dintre venit şi consum.
Consumul unui bun este cantitatea din acest bun care prin uzură sau distrugere, permite satisfacerea directă a nevoilor agenţilor economici. Consumul al acare ne referim este consumul final de bunuri şi servicii. Consumul final la nivelul unei ţăricuprinde consumul menajelor (gospodăriiloe), al administraţiilor publice şi al administraţiei private.
Consumul final este valoarea bunurilor şi serviciilor utilizte , pentru satiafacerea directă a nevoilor individuale sau colective fară a participa sau conţibui la sporirea producţiei.
Consumul final cuprinde două categorii importante :
consumul privat sau personal;
consumul de stat sau public.
Consumul privat sau personal are ponderea principală şi este reprezentat de partea din venitul naţional destinata procurării bunurilor şi serviciilor de consum pentru satisfacerea nevoilor zilnice ale populaţe.
Consumul de stat sau public este reprezentat de partea din venitul naţional destinata cheltuielilor ocazionate de cumpararea de bunuri si servicii cu caracter social - cultural, necesare funcţionarii normale a societatii.
Un bun final este un bun vândut pe o piaţă intr-o perioadă de timp, dar care nu dispare în cursul acelei perioade, printr-un proces de producţie.
Consumul intermediar este compus din bunuri care dispar în timpul procesului de producţie. Altfel spus consumul intermediar al unui produs desemnează cantitatea din acest produs care dispare, fie prin încorporare în produse mai elaborate (materii prime), fie prin distrugere în procesul de producţie (energia).
Un bun este comercial dacă este vândut la un preţ care acoperă costurile de poducţie.
Un serviciu este comercial dacă este schimbat pe o piaţă şi produs de un agent economic, ale cărei resurse financiare provin în mare parte din vânzarea producţiei sale.
Structura consumului:
I. După obiectul consumului: ,
consum material reprezintă consumul de bunuri materiale, care la rândul său se divide în consumul de produse alimentare şi consum de produse nealimentare
consum nematerial reprezintă consumul de servici.
II. După durat consumului (durata de viaţă a bunurilor):
consumul bunurilor durabile (automobile, electrocasnise etc.).
consumul bunurilor semidurabile ( articole textile, articole din plastic, sticlă şi alt
produse industriale).
consumul bunurilor non-durabile.
Consumul personal constituie o componentă principală a calităţii vieţii, respectiv, a nivelului de trai, structura, calitatea şi dinamica acestuia reliefează gradul de satisfacere a multiplelor trebuinţe fiziologice, spirituale şi sociale ale populaţiei.
Indicatorul care reflectă nivelul mediu al consumului de bunuri materiale şi servicii este consumul pe locuitor. Acest indicator se determină prin raportarea consumului total, pe grupe de produse şi produse principale, dintr-o anumită perioadă, la numărul mediu al populaţiei unei ţări. Cu ajutorul acestuia, se apreciază capacitatea pieţei de a satisface cerinţele de consum ale populaţiei, precum şi modificările structurale ce survin în cadrul consumului respectiv.
Mărimea consumului de bunuri materiale şi servicii pe individ, sociogrupuri şi pe totalul populaţiei se exprimă prin costul vieţii. Nivelul costului vieţii depinde de mărimea cheltuielilor curente efectuate într-o anumită perioadă de timp, de regulă, un an, pentru procurarea de bunuri alimentarea, nealimentare şi servicii necesare consumului populaţiei. Mărimea cheltuielilor curente depinde de cantităţile de bunuri materiale şi servicii achiziţionate - "coşul de consum" (q) şi nivelul preţurilor şi tarifelor practicate pentru aceste bunuri economice (p).
Evoluţia costului vieţii se exprimă prin indicele costului vieţii care evidenţiază modificarea medie a preţurilor bunurilor materiale şi tarifelor la serviciile utilizate de populaţie. Dacă indicele costului vieţii este în scădere, înseamnă că are loc o creştere a nivelului de trai şi invers.
Pentru cunoaşterea costului vieţii, a puterii de cumpărare a populaţiei şi a nivelului de trai se utilizează, de către organisme specializate, bugetele de familie.
Bugetul de familie reprezintă un sistem de evidenţă prin care se înregistrează sistematic şi cronologic, de regulă pe o perioadă de un an, veniturile după natura lor, iar cheltuielile de consum după destinaţia lor: hrană, locuinţă, transport etc.
Legătura funcţională dintre un anumit venit şi cheltuielile efectuate pentru consum este denumită înclinaţia spre consum, ce se manifestă sub forma unei mărimi medii şi a unei mărimi marginale. Aceasta exprimă tendinţa unui individ de a cheltui venitul său pentru procurarea de bunuri de satisfacţie. înclinaţia spre consum reprezintă relaţia fundamentală dintre un anumit nivel al venitului exprimat în salariu şi cheltuielile de consum al acest nivel al venitului.
Factorii care influienţează mărimea, structura şi dinamica consumului.
Factori obiectivi sunt:
nivelul şi dinamica salariului, ale veniturilor în general;
modificările neprevăzute care afectează preţul diferitelor elemente de capital fix şi capital circulant, cauzate de uzura morală şi/sau accentuarea restricţiilor la unele resurse naturale;
modificarea aşteptărilor în ceea ce priveşte raportul dintre cheltuielile de consum prezent şi viitor, determinate de schimbările în puterea de cumpărare a banilor sau de unele riscuri (rata dobânzii);
d) modificarea politicii fiscale.
Factorii subiectivi se referă la înclinaţii psihologice, la obiceiurile indivizilor. Printre aceştia se înscriu următoarele:
dorinţa oamenilor de a crea o rezervă bănească pentru situaţii neprevăzute; determină micşorarea cheltuielilor pentru consumul curent în favoarea consumului în viitor.
constituirea de rezerve băneşti (economii) pentru asigurarea bătrâneţii sau protejasrea anumitor persoane;
dorinţa de a obţine dobânzi sau alte avantaje prin participarea Ia unele acţiuni pe baza cărora urmează să realizeze în viitor proiecte de afaceri;
instinctul oamenilor de ridicare a standardului de viaţă, prin majorarea treptată a cheltuielilor de consum, pe baza unor rezerve băneşti formate în timp;
senzaţia de independenţă şi de libertate de mişcare a indivizilor pe seama unei sume băneşti mari economisite;
dorinţa de a lăsa avere moştenitorilor;
manifestarea la unele persoane a zgârceniei etc.
In raport cu aceşti factori obiectivi şi subiectivi, evoluează şi înclinaţia spre consum. Din ansamblul lor, impactul cel mai puternic îl are modificarea venitului, aceasta constituie variabila principală de care depinde cererea de consum.
Economiile - noţiune, caracteristici. Relaţia dintre venit şi economii, în general veniturile au următoarle destinaţii:
achiziţionarea de bunuri de consum - consumul;
achiziţionarea de bunuri de producţie - investiţii;
achiziţionarea de active financiare - plasamente;
conservarea monedei - tezaurizarea.
Investiţiile, plasamentul şi tezaurizarea constituie direcţiile de utilizare a economiilor. Din această
structură a economisirii rezultă distincţia dintre:
economisirea creativă - folosită pentru investiţii;
economisirea sterilă - folosită pentru plasamente sau tezaurizare.
Economiile reprezintă surplusul de venit peste cheltuielile de consum.
Partea din venit care depăşeşte consumul o reprezintă economiile S = Y - C, ele fiind folosite de agenţii economici pentru investitii. Deci, venitul se transforma in cheltuieli pentru consum si cheltuieli pentru producţie, adica:
Y = C + I unde, Y = v enit, C = consum, I = investitii.
Economiile obţinute într-o ţară vor depinde de masa totală a veniturilor obţinute în economie şi rata economisirii.
Rata economiilor (s) sau înclinaţia medie spre economisire se calculează ca raportul procentual între volumul economisirii şi cel al venitului, care exprima ponderea economiilor in cadrul venitului disponibil.
Se calculeaza ca raport intre marimea absoluta a economiilor si volumul venitului disponibil.
s=S/Y*100%
Intre economii si venit exista o funcţie de economisire si anume, pe masura creşterii venitului, cresc si economiile, insa nu in aceeaşi masura cu sporirea venitului.
La un volum dat al venitului global, cu cat rata economiilor este mai mare, cu atat este mai mica partea destinata consumului.
Pentru a creste economiile, fara a se micşora consumul, trebuie ca venitul global sa creasca mai repede decât economisirea.
înclinaţia marginală a economiilor (s), ce reprezintă sporul economiilor datorate creşterii cu o unitate a venitului şi este exprimată prin raportul dintre variaţia economiilor (dS) şi cea a venitului (dY).
s = dS/dY
Economiile in funcţie de surse se clasifica in brute si nete.
Economiile brute cuprind amortizarea capitalului fix, economiile personale si profiturile nedistribuite ale intreprinderilor. Daca din economiile brute se scade amortizarea capitalului fix rezulta economiile nete. Economiile si investiţiile nete sunt mărimi egale reprezentând diferite fatete ale aceluiaşi fenomen. Funcţia economisirii reprezentată grafic este o funcţie liniară.
Economiile pot avea valori pozitive şi negative. Valorile economiilor sunt pozitive atunci când venitul este sificient de mare şi deci nu tot venitul se cheltuie pentru consum. Valorile economiilor sunt negative atunci când venitul este mic, iar consumatorii pentru aşi putea acoperi nevoile de consum apelează la fonduri anterioare sau efectuiază careva împrumuturi.
La baza inclinaţiei oamenilor spre economii stau o serie de mobiluri psihologice si anume: nevoia de a crea rezerve pentru situatii neprevăzute, de a se asigura pentru bătrâneţe sau de a intreţine alte persoane, dorinţa de a beneficia de dobânzi sau sporuri de valoare; senzaţia de independenta si libertate in mişcare pe care o conferă o suma economisită; constituirea de fonduri băneşti pentru realizarea unor afaceri viitoare; placerea de a lasa avere moştenitorilor sau pur si simplu zgarcenia, avaritia.
Economiile, in general, se transforma in investitii. Investiţiile in sens larg si din perspectiva unitatilor individuale, se indentifica cu plasamentele persoanelor fizice si/sau juridice, in diferite domenii. Acestea sunt: cumpararea de noi echipamente de producţie, creşterea capitalului productiv; modernizarea si perfecţionarea capitaluli fix; creşterea stocurilor de capital circulant; constructii de locuinţe; achiziţii de terenuri; cumpararea de titluri de valoare; cheltuieli pentru prospecţiuni geologice; cheltuieli pentru noi plantatii; impaduriri, hidroamelioraţii; finanţarea proiectării si cercetării stiintifice; demontarea si remontarea echipamentelor de producţie.
1
