10.1 Salariul

Termenul de salariu provine din limba latină, salarium, care reprezenta suma de bani plătită soldatului roman pentru cumpărarea sării. S-a păstrat în timp şi a căpătat sensul de venit al unei persoane care nu munceşte pentru sine, ci pentru altcineva, de care este dependent juridic sau economic.

Deci, salariul poate fi definit ca fiind suma de bani pe care o primeşte posesorul forţei de muncă pentru contribuţia adusă la realizarea muncii ca factor de producţie.

Deci, salariul reprezintă preţul muncii.

În teoria economică există mai multe definiţii date salariului:

• este un venit provenit din muncă;

• este o remuneraţie pentru activitatea depusă de posesorul muncii;

• este plată pentru închirierea serviciilor;

• reprezintă totalitatea veniturilor obţinute prin muncă;

• este preţul plătit pentru cumpărarea mărfii - forţa de muncă;

• este suma plătită celui ce îşi închiriază serviciile. Salariul poate fi privit din două puncte de vedere:

• din punct de vedere al desfăşurării activităţii economice, care presupune combinarea factorilor de producţie, salariul este un cost, o componentă a costului total al bunului economic obţinut (pentru firmă);

• din punct de vedere al inalității activității economice, care presupune vânzarea pe piaţâ a bunurilor, salariul este venitul celor care au contribuit, prin munca depusă, la obţinerea rezultatelor (pentru salariaţi).

Conţinutul salariului poate fi tratat în maniere diferite, având loc pe baza analizei unor teorii privind substanţa salariului, teorii care pot fi grupate în două categorii:

1. teoria monistă,

2. teoria dualistă.

În practica economică se cunosc trei forme principale de salarizare:

1. Salarizarea în acord - plata salariului se realizează pe operaţii, activităţi, produse, etc., la care durata timpului de muncă pentru realizarea respectivei munci nu este arătată în mod expres. Acordul poate fi:

• individual - este stimulativ pentru lucrători, practicându-se acolo unde poate fi măsurată munca individuală şi nu primează calitatea;

• colectiv - se realizează pe echipe;

• global - se realizează pe întreprindere, fabrică etc.

După tariful aplicat distingem:

• salarizare în acord simplu - tariful rămâne constant pentru întreaga cantitate de produse; salarizare în acord progresiv sau regresiv - tariful putând să crească sau să scadă după o anumită cantitate de produse, în funcţie de interesele societăţii;

2. Salarizarea în regie asigură remunerarea salariaţilor în raport cu timpul lucrat, fără a se putea preciza cantitatea de muncă pe care el trebuie să o depună în unitatea de timp. Se utilizează în activităţile în care calitatea are o importanţă deosebită. La nivelul întreprinderilor, această formă de salarizare este folosită pentru remunerarea lucrătorilor din sectorul administrativ.

3. Salarizarea mixtă constă într-o remunerare stabilă pe unitatea de timp, în funcţie de îndeplinirea unor condiţii tehnice, tehnologice, de organizare etc. Este o formă de salarizare care incită permanent lucrătorii la prestarea unor ore de muncă suplimentare, dacă doresc să obţină un salariu mai mare.

Pentru îmbunătăţirea formelor de salarizare s-au conturat câteva direcţii principale de acţiune, şi anume:

• Corectarea - vizează toate formele de salarizare concretizându-se în:

1. adaptarea rapidă a salariului la dinamica preţurilor şi la inflaţie;

2. micşorarea diferenţelor dintre salariile din sectorul public, privat şi mixt la muncă egală;

3. creşterea siguranţei salariatului prin menţinerea salariului la un nivel decent;

4. acordarea de sporuri sau prime pentru condiţii de muncă dificile, responsabilităţi de conducere etc.

• Participarea sau implicarea are în vedere admiterea salariaţilor la împărţirea beneficiilor obţinute de unitatea unde lucrează, astfel:

1. participarea directă la beneficii;

2. participarea prin intermediul acţiunilor cumpărate de salariaţi de la unitatea unde îşi desfăşoară activitatea;

3. stabilirea unui procent constant din cifra de afaceri, care să se distribuie salariaţilor din beneficiu.

• Socializarea are în vedere asigurarea unui surplus de salariu, peste cel primit pentru munca depusă, realizându- se sub două forme:

1. salariul familial - alocaţiile de stat pentru copii, prime şi sporuri pentru naşteri etc.;

2. alariul social - utilizat pentru a spori veniturile tuturor salariaţilor sau a unei categorii de salariaţi confruntate cu riscuri mari (şomaj, accidente de muncă, boli profesionale etc.).

Salariul individual poate fi privit sub două forme:

1. Salariul nominal - reprezintă suma de bani primită de salariat de la firma la care lucrează, mărimea lui depinzând de:

• situaţia economico-socială;

• raportul cerere-ofertă de forţă de muncă;

• politica de salarizare pe criterii naţionale, regionale, rasiale etc.

2. Salariul real - reprezintă cantitatea de bunuri şi servicii ce pot fi cumpărate la un moment dat, cu ajutorul salariului nominal.

Factorii care influenţează mărimea salariului real sunt:

• mărimea salariului nominal - relaţie directă;

• nivelul preţurilor - relaţie indirectă;

• nivelul impozitelor şi taxelor - relaţie indirectă;

• puterea de cumpărare a banilor - relaţie directă;

• revendicările salariaţilor - relaţie directă când revendicările sunt satisfăcute.

Mărimea şi dinamica salariului depind de următorii factori:

• costul resurselor de muncă - se referă la cheltuielile pentru producerea şi reproducerea forţei de muncă;

• raportul dinre cererea şi oferta de muncă, dacă oferta de muncitori calificaţi pentru domeniul respectiv este unică, salariul se va stabili la un nivel mai ridicat;

• productivitatea muncii - cu cât aceasta este mai mare se obţine un venit mai mare, iar salariatul primeşte un salariu mai mare;

• gradul de dezvoltare economică a ţării, mărimea lui diferă pe ţări, zone, înregistrând o tendinţă generală de creştere, în raport cu perioada anterioară;

• mobilitatea forţei de muncă - dacă mobilitatea este mai mare şi o parte forţei de muncă dintr-o regiune migrează în alta unde este mai bine plătită, reducerea forţei de muncă i-ar obliga pe patroni să crească salariile;

• discriminarea în angajare poate favoriza un grup în raport cu altele, în ceea ce priveşte angajările, salariile sau promovarea pentru alte motive decât capacitatea de a practica o anumită meserie;

• gradul de organizare în sindicate;

• legislaţie cu privire la mişcarea sindicală şi revendicările din fiecare ţară etc.