• perfectă - când se exercită între un număr teoretic nelimitat de producători şi consumatori, cumpărătorul având o mare libertate de alegere;

• Imperfectă - apare în situaţia în care fie producătorii fie cumpărătorii sunt în număr mic, ceea ce reduce posibilitatea satisfacerii intereselor lor.

În economia de piaţă, concurenşa prin funcţiile ei generale, îndeplinelşte un rol important în economie, stimulând progresul economic, rol ce se reflectă în efectele ei pozitive:

• oferă tuturor participanţilor la lupta concurenţială şanse egale de a obţine profituri convenabile, favorizându- 1 pe cel eficient, abil şi dezavantajându-1 pe cel ce nu se adaptează exigenţelor pieţei;

• prin intermediul pieţei şi al pârghiilor economice ale acestuia se pune în mişcare întregul sistem de legături dintre agenţii economici impunând acestora şi consumatorilor legile obiective ale producţiei, distribuţiei, circulaţiei şi consumaţiei bunurilor economice;

• menţinerea preţurilor de vânzare la un nivel real şi reducerea costurilor de producţie;

• creşterea producţiei, diversificarea acestuia şi ridicarea calităţii produselor;

• întreţine interesul pentru creşterea eficienţei economice determinând întreprinzătorii să promoveze progresul tehnic, stimulându-le iniţiativa, creativitatea;

• determină satisfacerea mai bună a nevoilor de consum ale populaţiei. Concurenţa poate genera şi apariţia unor efecte negative, ea nu poate soluţiona de la sine problemele economiei de piaţă manifestându-se ca un proces contradictoriu:

• generează confruntări neloiale între competitori;

• sacrificarea intereselor unor consumatori, producţia orientându-se spre cei care îşi permit să

cumpere, nefiind luate în calcul nevoile de consum ale celor cu venituri mici;

reducerea costurilor se poate face sacrificând calitatea produselor sau cheltuielile pentru protecţia mediului înconjurător.

9.2Piața, mecanismele şi legităţile ei

Economia de schimb constituie baza apariţiei, existenţei şi funcţionării pieţei care a avut o evoluţie continuă.

Funcţionarea corectă a pieţei nu se poate realiza decât în economia concurenţială, care permite agenţilor economici să se confrunte liber pe piaţă, deciziile lor să interacţioneze, ea devenind instituţia care mediază aceste legături.

Noţiunea de piaţă reflectă o realitate foarte complexă şi nuanţată în timp şi spaţiu, neexistând o definiţie unanim acceptată a acesteia.

9.2.1 Piaţa: conţinut şi funcţii

Piaţa poate fi definită ca fiind:

• locul de întâlnire a ofertei vânzătorilor cu cererea cumpărătorilor asociale cu capacitatea de cumpărare a mărfurilor oferite şi convenabile pentru ei;

• gama de acţiuni prin care cumpărătorii şi vânzătorii intră în contact şi schimbă bunuri şi servicii, indiferent de locul unde se desfăşoară. Piaţa poate fi înţeleasă în accepţiunea ei spaţială şi economică.

În accepţiunea ei economică, piaţa, susţine Michel Didier, apare ca o adevărată reţea de comunicaţii între vânzători şi cumpărători, care se informează reciproc despre ceea ce au sau doresc să cumpere, despre preţurile cerute sau propuse pentru încheierea tranzacţiilor.

Există două funcţii esenţiale pe care piaţa le îndeplineşte şi care sunt absolut necesare pentru reproductibilitatea sistemului economic:

1. Piaţa asigură contractul permanent dintre producătorii şi consumatorii de mărfuri, dintre ofertă şi cerere, dintre producţie şi consum atât la nivel microeconomic cât şi macroeconomic, având următoarele semnificaţii:

• dinamica pieţei reflectă schimbările care se produc în sistemul trebuinţelor economice ale societăţii orientând activităţile de producere a bunurilor şi serviciilor;

• jocul liber al cererii şi ofertei determină modul în care agenţii economici îşi procură şi utilizează resursele naturale, materiale financiare şi umane în cadrul pieţei;

• sistemul propriu de pârgii economice creat de piaţă duce la reglarea acesteia şi a economiei naţionale în ansamblu.

2. Piaţa are rolul de sistem de comunicaţie a informaţiilor necesare agenţilor economici. În calitatea lor de producători şi consumatori.

Piaţa contemporană se prezintă ca o realitate complexă, formată dintr-un sistemk de pieţe distincte, dar interdependente. Clasificarea formelor de piaţă se poate realiza după criterii diferite:

• După natura economică a bunurilor care constituie obiectul tranzacţiilor:

1. piaţa satisfactorilor - a bunurilor sau serviciilor destinate consumului final;

2. piaţa prodfactorilor- care cuprinde:

• piaţa muncii,

• piaţa pământului,

• piaţa capitalului,

• piaţa informaţiei,

• piaţa resurselor naturale,

• piaţa de marketing,

• piaţa creaţiei tehnice,

• piaţa serviciilor manageriale,

• piaţa monetară;

3. piaţa financiar-valutară- care cuprinde:

• piaţa financiară,

• piaţa schimburilor valutare.

• După existenţa sau inexistenţa obiectelor tranzacţionate distingem:

• piaţa reală - se tranzacţionează bunurile reale existente pe piaţă în momentul tranzacţiei;

• piaţa fictivă - se tranzacţionează titlurile de proprietate asupra bunurilor (bursa de mărfuri şi bursa de valori mobiliare.

• După momentul încheierii şi finalizării tranzacţiilor se disting:

• piaţa la vedere - tranzacţia se încheie şi se finalizează în acelaşi moment;

• piaţa la termen - tranzacţia se finalizează ulterior, după un termen convenit în momentul încheierii acesteia;

• piaţa disponibilă - să livreze la dorinţa consumatorului.

• După gradul de diversificare a bunurilor tranzacţionate se cunosc:

• piaţa bunurilor omogene-uniforme;

• piaţa bunurilor eterogene - diversificate.

• După mărimea spaţiului în care se desfăşoară schimburile economice:

• pieţe locale;

• piaţe zonale (regionale);

• pieţe naţionale;

• piaţa mondială - ca piaţă unică, indivizibilă.

• După modul în care se realizează raportul cerere-ofertă se cunosc:

• piaţa vânzătorului - specifică stării de absorbţie, când cererea este mai mare decât oferta;

• piața cumpărătorului - specifică stării de presiune, când oferta este mai mare decât cererea.

• După tipul de concurenţă distingem:

• piaţa cu concurenţă perfectă (pură);

• piaţa cu concurenţă imperfectă, care cuprinde:

• piaţa cu concurenţă de monopol,

• piaţa cu concurenţă de oligopol,

• piaţa cu concurenţă de oligopson (monopson),

• piaţa cu concurenţă monopolistică. Din tripla definire a pieţei:

1. piaţa fiecărui bun şi serviciu,

2. piaţa tuturor bunurilor şi serviciilor,

3. piaţa ca mecanism care reglează economia,

rezultă că aceasta se manifestă ca un ansamblu de pieţe interdependente care formează sistemul de pieţe, caracterizat prin:

1. gradul de diversificare a obiectului vânzării-cumpărării distingându-se:

1. bunuri omogene, b. bunuri eterogene;

2. numărul subiecţilor participanţi;

3. puterea economică a participanţilor utilizându-se termenii de:

• atomicitate - subiecţii pieţei au putere şi importanţă economică apropiate;

• molecularitate - participanţii sunt mezoagenţi economici cu puteri economice diferite;

4. gradul de cunoaştere a mediului economic de către agenţii participanţi la piaţă;

5. caracteristicile comportamentului de piaţă al agenţilor economici, reflectate în atributele de libertate, mobilitate, fluiditate, iniţiativele subiecţilor participanţi la piaţă.

9.2.2 Preţul şi echilibrul pieţei

În sens general, preţul exprimă cantitatea de monedă ce trebuie plătită pentru cumpărarea unor bunuri materiale şi servicii în cadrul tranzacţiilor bilaterale de piaţă.

Preţul este determinat de piaţă şi reprezintă suma de bani pe care o primeşte vânzătorul unui bun economic de la cumpărătorul acestuia.

Considerat ca o variabilă intependentă, creşterea sau scăderea preţului determină modificarea cererii şi ofertei, în sens invers una faţă de cealaltă. Nivelul şi dinamica cererii şi ofertei pot determina modificări ale preţurilor de piaţă astfel:

Din partea cererii, preţul va fi influenţat de:

• utilitatea economoică pe care consumatorul o atribuie unui bun;

• veniturile de care dispune;

• preferinţele sale;

• preţul aceluiaşi obiect pe alte pieţe;

• preţul unor mărfuri similare (bunuri substituibile).

Atunci când cererea pentru un produs este mai mare decât oferta, preţul bunului respectiv creşte ceea ce va determina reducerea cererii şi apropierea ei de ofertă, şi invers, când cererea este mai mică decât oferta, preţul scade stimulând cererea consumatorilor să crească pentru a se apropia sau egaliza cu bunul respectiv.

Din partea ofertei, preţul va fi influenţat de:

• costul producţiei,

• costul stocării produselor,

• nivelul impozitelor şi al taxelor,

• numărul firmelor concurente pe piaţă,

• preţul aceluiaşi produs pe alte pieţe.

Atunci când oferta de mai mare decât cererea la un bun economic va determina scăderea preţului, stimulând cererea să crească la nivelul ofertei existente, şi invers, dacă oferta este mai mică decât cererea, ea va duce la scumpirea produsului, reducând cererea la nivelul scăzut al ofertei.

Experienţa istorică reliefează existenţa unor trăsături general-valabile ale formării şi funcţionării preţurilor, trăsături care îşi au sursă primară în teoria factorilor de producţie. în practica economică, se întâlnesc trei categorii de preţuri:

• preţuri libere - care se formează în condiţii de concurenţă deschisă, la intersecţia cererii cu oferta;

• preţuri administrate - care sunt impuse de firme mari, dominate pe piaţă sau controlate de stat;

• preţuri mixte - care se formează prin împletirea mecanismului pieţei cu intervenţia statului sau a firmelor care, prin puterea lor economică, domină segmente mari ale pieţei.

Pe o piaţă cu concurenţă perfectă, unde preţurile s-ar forma liber, acestea ar tinde să echilibreze cererea şi oferta totală, formându-se astfel preţul de echilibru.

Preţul de echilibru poate fi definit ca fiind preţul la care cantitatea ce se poate vinde dintr-un bun economic este cea mai mare, când cererea şi oferta acestuia se egalizează Ia nivelul celui mai mare volum de vânzări şi cumpărări pe piaţă.

Creşterea sau diminuarea preţului de echilibru duce, în anumite cazuri, la scăderea cantităţii vândute.

Cunoscut şi sub denumirea de preţ de piaţă, el reprezintă acel preţ la care produsele şi serviciile vor fi efectiv schimbate pentru bani, formându-se pe baza forţelor pieţei, la acel punct de echilibru la care curba cererii intersectează curba ofertei.

Agenţii economici tind spre acest preţ de echilibru, deoarece el este un punct de atracţie, pe măsură ce se apropie mai mult de el:

• riscurile lor se diminuează şi dispar;

• creşte gradul de reuşită în acţiunile lor;

• cererea şi oferta tind să se echilibreze.

De aceea preţul de echilibru este căutat frecvent de toţi participanţii la actele de schimb pe piaţă, deoarece mărimea sa, la un moment dat, depinde de:

• costurile de producţie;