2.2.3Modele şi tipuri ale economiei de piaţă

Tipologia economiei de piaţă se face după criteriul mecanismului de stabilire a echilibrului economic, adică,modul în care sistemul economic tinde spre punctul de echilibru când se produce o dezechilibrare. După acest criteriu există două mari modele ale economiei de piaţă:

1. Modelul neoclasic ce se caracterizează prin:

• sistemul economic se autoreglează, statul având o intervenţie minimă în economie;

• forţele pieţei asigură corelaţia necesară sistemului economic, care, datorită raportului cerere-ofertă va gravita în jurul punctului de echilibru;

• rolul statului constă în asigurarea unei mase monetare în concordanţă cu nivelul producţie şi necesităţile circulaţiei;

• variabila de comandă a sistemului economic este considerată a fi oferta, acest model vizând în special nivelul macroeconomic.

2. Modelul Keynesian care presupune:

• sistemul economic nu poate fi în echilibru la ocupare deplină ci poate exista un punct de echilibru la o anumită rată a şomajului;

• statul trebuie să aibă rol activ în administrarea echilibrului astfel încât între şomaj şi inflaţie să existe un raport optim în diferite momente;

• variabila de comandă a sistemului economic este cererea agregată, acest model considerând că este greşit să se extrapoleze funcţionarea nivelului microeconomici la nivel macroeconomic, care trebuie modelat conform propriilor legităţi.

Michel Albert, în lucrarea „Capitalism contra capitalism”, apreciază că în sistemul capitalist s-au diferenţiat două mari modele:

1. Modelul neoamerican care se caracterizează prin următoarele trăsături:

• sectorul public care produce bunuri economice noncomerciale este neglijabil şi are tendinţe de reducere;

• piaţa are rol determinant în circulaţia bunurilor de la producător la consumator;

• preţurile bunurilor economice inclusiv salariile depind de condiţiile aleatorii ale pieţei;

• fiscalitatea este redusă, iar implicarea statului în economie este neglijabilă;

• întreprinderea privită ca centru al deciziilor economice este considerată ca fiind un bun comercial;

• piaţa financiară şi în primul rând bursa are rol decisiv în viaţa economică în raport cu alte forme de piaţă;

• pe termen scurt se realizează o mobilitate ridicată în ierarhia economico- socială;

• un sistem de învăţământ elitist, care tinde să funcţioneze după regulile pieţei;

• grad redus de securitate economică faţă de riscuri, protecţia fiind o problemă individuală.

2. Modelul renan, se bazează pe câteva principii de bază:

• piaţa are rol hotărâtor în viaţa economică impunându-se intervenţia statului, care trebuie să fie apărătorul protecţiei sociale şi a liberei negocieri;

• cea mai mare parte a bunurilor economice îmbracă forma de marfă; fiscalitatea este ridicată fiind impozitate atât veniturile cât şi capitalul;

• se realizează o redistribuire interzonală a veniturilor pentru reducerea decalajelor dintre zonele aceleiaşi ţări;

• sistemul bancar este puternic ancorat cu firmele fiind apt să asigure finanţarea acestora pe termen lung;

• întreprinderea nu poate funcţiona în sfera dialogului social, nivelul salariilor depinzând atât de condiţiile pieţei cât şi de alţi factori;

• un sistem avantajos de pensii şi alocaţii familiale, care asigură un grad ridicat de protecţie socială prin grija autorităţilor publice;

• sistemul de învăţământ este mai egalitar;

• clasa mijlocie este numeroasă iar mişcarea sindicală este foarte puternică.